Cu alergia la control

De aceea, Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică, alături de Clinica Telemedica şi MSD (Merk Sharp&Dhome) au demarat proiectul „Sănătatea înseamnă libertate”, campanie ce se desfăşoară între 1 noiembrie şi 20 decembrie, în Capitală.

Bucureştenii (şi nu numai) pot beneficia de consultaţii de specialitate gratuite şi de testări la preţuri reduse în Clinica Telemedica din Str. Ion Călin nr.13, doar în baza unei programări telefonice. Conform proiectului, acesta aste numai un pilot, urmand ca anul viitor consultaţiile să se extindă la nivel naţional.

“La ora actuală, tot mai multe persoane suferă de afecţiuni alergice, iar acestea sunt cu o severitate mai mare sau asistăm la o complexitate şi asocieri de afecţiuni alergice multiple. Stilul modern de viaţă (timp mult petrecut în interior, expunerea la alergeni multipli, contactul redus cu microorganisme nepatogene, poluarea etc.) a determinat creşterea alarmantă a frecvenţei bolilor alergice, astfel încât se preconizează ca unul din 3 copii să fie alergic în viitorul aporpiat”, spune Prof. Dr. Diana Deleanu.

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 22 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 22 septembrie 2026

O postare a Administrației Prezidențiale despre participarea Mirabelei Grădinaru la un eveniment din New York a atras comentarii critice. Discuția a pornit de la felul în care a fost prezentată partenera lui Nicușor Dan: „Prima Doamnă a României”. Mai mulți utilizatori au contestat această formulare, invocând faptul că cei doi nu sunt căsătoriți. Mesajul publicat […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 23 septembrie 2026

Mirabela Grădinaru l-a însoțit pe Nicușor Dan la un eveniment organizat la New York în memoria Reginei Maria, iar rochia aleasă pentru această apariție a atras atenția presei, aducând și o comparație cu garderoba regală: modelul indicat în relatările despre ținută fusese purtat de regina Letizia a Spaniei în 2019. Cât ar fi costat rochia […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp