(P) Cât de importantă este husa pentru saltea și cum o alegi pe cea potrivită?

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
(P) Cât de importantă este husa pentru saltea și cum o alegi pe cea potrivită?

De cele mai multe ori, alegerea saltelei este singura preocupare a celor care doresc să aibă un somn odihnitor. Nu este suficient doar să ai o saltea bună, însă. Pe langă aceasta trebuie să ai și perne de calitate, așternuturi confortabile și o husă de protecție care să îi prelungească saltelei durata de viață.

O husă poate să păstreze salteaua intactă, păstrând praful, petele sau acarienii departe.

Cum alegi cea mai bună husă pentru saltea?

Specialiști magazinului online Expert Saltele ne-au oferit următoarele sfaturi:

  1. Ții cont de necesitățile pe care le ai. De regulă, cele mai folosite huse sunt cele realizate din bumbac, însă dacă ai probleme medicale, cum ar fi incontinența urinara, atunci poți opta pentru huse impermeabile. De asemenea, dacă suferi de astm sau de diverse alergii, poți căuta o husă antialergică. Pe piață există o mulțime de variante, începând cu cele din bambus, cele din lână sau cele din materiale sintetice.
  2. Ții cont de protecția pe care o oferă husa saltelei. Aceasta nu este gândită neapărat pentru a-ți oferi confort. Este adevărat că nu trebuie să împiedice cu nimic confortul din timpul somnului, însă scopul său principal este acela de a proteja salteaua. Astfel, trebuie să o țină cât mai departe de orice pericol extern. De confort se va ocupa lenjeria pentru pat, pe care trebuie să o alegi cu cea mai mare atenție.
  3. Măsoară-ți salteaua înainte de a cumpăra husa! Oricât ar fi de greu de crezut, foarte mulți oameni uită să măsoare salteaua și comandă huse de dimensiuni nepotrivite. Măsoară atât lungimea, cât și lățimea și grosimea saltelei în așa fel încât să ai garanția că dimensiunile vor fi perfecte.
  4. Analizează cu atenție materialul din care este realizată husa. Așa cum am amintit, husele pentru saltea pot fi realizate din materiale extrem de variate. Poți opta pentru fibre de bambus, bumbac, materiale sintetice sau microfibră tratată antialergic. Indiferent care este materialul, acesta trebuie să asigure protecția necesară și să nu intervină cu nimic în doza de confort pe care ți-o oferă salteaua.
  5. Gândește în perspectivă! Cât de ușor se spală husa pe care o cumperi? Cât de ușor se pune și se scoate de pe pat? Se poate curața chimic fară riscuri? În funcție de răspunsurile la toate aceste întrebări vei ști dacă este o husă potrivită sau nu. În general, trebuie să poata fi spălată la temperaturi mari și să nu își piardă din proprietăți nici după perioade bune de utilizare.

 

 

Surse foto: unsplash, expert-saltele.ro

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 13 iulie 2026
De Ioana Bucur | 13 iulie 2026

Simona Halep a revenit la Wimbledon într-o ipostază specială, de această dată nu pe teren, ci în loja regală, acolo unde a asistat la finala feminină din 2026. Fosta campioană de la All England Club a fost prezentă la meciul dintre cehoaicele Linda Noskova și Karolina Muchova, într-un moment care a atras atenția camerelor de […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 15 iulie 2026
De Ioana Bucur | 15 iulie 2026

Mirabela Grădinaru a bifat una dintre cele mai elegante apariții ale sale de la începutul mandatului lui Nicușor Dan, într-un cadru cu o simbolistică aparte. Președintele României și partenera sa au fost prezenți la Paris, la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a Franței, eveniment organizat pe 14 iulie și marcat, ca în fiecare an, printr-o paradă […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp