Reguli de eticheta: invitatiile de nunta

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Reguli de eticheta: invitatiile de nunta

Niciodată nu poți anunța prea din timp

Invitațile se trimit cu minim trei-patru luni înainte de nuntă, dar, în cazul în care invitații sunt din alte orașe sau chiar altă țară, este recomandat să îi anunți chiar cu jumătate de an înainte. De asemenea, cere să ți se răspundă cu cel puțin trei spătămâni înainte de nuntă, pentru a știi la timp câți invitați vor fi prezenți.

Fii creativă, dar clară

Nu este nicio problemă în a avea o invitație de nuntă deosebită, însă nu uita să treci toate informațiile importante! Dacă vrei ca invitația ta să fie sub formă de telegramă, de exemplu, scrie numele tău și al logodnicului și data când va avea loc nunta, apoi adaugă link-ul unul site unde se pot găsi mai multe detalii: cine sunt nașii, unde are loc nunta, care este tema etc.

Nu folosi prescurtări

Strada, nu str., apartamentul, nu ap., numărul, nu nr. Aceste lucruri trebuie scrise în întregime, nu prescurtate, la fel ca și numele orașului. „Dl. și Dna.” de regulă se pot abrevia.

Ai grijă cui trimiți

Pe invitație trebuie să apară numele complet astfel: pentru cuplurile căsătorite – Dl. și Dna., urmat de numele și prenumele soțului (poți pune și numele fiecăruia); pentru o femeie căsătorită care nu și-a schimbat numele de familie – numele întregi în ordine alfabetică (Dna. Violeta Dumitrescu și Dl. Andrei Popescu); pentru un cuplu necăsătorit care locuiește împreună, se trec numele pe două rânduri.

Titlurile contează

Dacă soția este doctor, numele ei complet este primul (Doctor Iulia și Dl. Cristian Pavel). Dacă soțul este doctor, invitația este destinată doctorului și doamnei.., iar dacă femeia este necăsătorită, este, bineînțeles, domnișoară.

Când se trimit biletele de mulțumire?

Dacă trimiți bilete de mulțumire pentru cadourile primite, acestea trebuie trimise la maxim două săptămâni de când au fost primite.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 04 iunie 2026
De Ioana Bucur | 04 iunie 2026

Kate Middleton și Regele Charles al III-lea au participat împreună la un eveniment cu o încărcătură emoțională aparte, dedicat aniversării a 125 de ani de activitate a organizației Cancer Research UK, cea mai mare organizație independentă de cercetare a cancerului din lume. Recepția a avut loc pe 2 iunie la Palatul St. James din Londra […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 02 iunie 2026
De Ioana Bucur | 02 iunie 2026

Alessia Năstase, una dintre fiicele legendarului tenismen Ilie Năstase, a reușit să atragă atenția publicului la cea mai recentă apariție a sa. Tânăra a fost protagonista unui material video în care și-a prezentat câteva dintre cele mai speciale piese vestimentare și accesorii din garderoba personală. Relaxată, elegantă și foarte naturală în fața camerei, Alessia a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp