Esti aici
Femeia.ro > Promo > Sfaturi pretioase pentru mamici… coplesite de responsabilitati

Sfaturi pretioase pentru mamici… coplesite de responsabilitati

Nu mai faci fata greutatilor? Te coplesesc problemele? Responsabilitatile de mama apasa greu pe umerii tai? Simti ca ai sa cedezi intr-o buna zi? Ei, as… Ia sa vezi ca se poate rezolva si ca iti poti recapata vitalitatea nu pierduta ci numai… un pic ratacita. Metodele sunt simple, atata doar ca, de ocupata ce ai fost, n-ai avut timp sa le vezi.

9 sfaturi "de aur" pentru mamici

Stabileste limite!
Din clipa in care juniorul o porneste de-a busilea, toata casa va purta „insemnele” trecerii sale: masinute, papusele, tractorase, creionase, cuburi, lego, plastilina. Si pentru ca dezastrul lasat in urma poate capata dimensiuni de-a dreptul amenintatoare (numarul obiectelor personale ale piciului creste direct proportional cu varsta lui), bine ar fi sa… stabilesti niste limite. De spatiu, desigur.

Cu alte cuvinte creeaza un spatiu al jucariilor, strict delimitat, acolo unde sa fie „regatul” micutului. Daca esti mai ingaduitoare din fire, poti face altceva: iti creezi tu zona ta „libera de jucarii”, domeniul personal in care nu este permis niciun obiect strain! Acolo va fi oaza ta, acolo poti rasfoi o revista sau iti poti face manichiura. Fa-ti o regula din a poposi macar o data pe saptamana in coltisorul tau si anunta pe toata lumea ca este un domeniu privat in care accesul piticilor (dar si al taticilor) este strict interzis!

Razi, razi, razi
Mezinul – inca sugar – plange la maxima intensitate, celalalt copilas tine cu orice pret sa primeasca neintarziat de la tine o anume jucarie iar sotul iti reaminteste ca ora mesei a trecut si stomacul lui nu mai rezista. Pana sa-i impaci pe toti si sa le explici ca tu esti una singura iar ei sunt trei, din bucatarie vine miros de ars. Era chiar cina… Cauti o solutie de moment pentru a salva situatia si te gandesti ca pastele cu branza te vor scoate din incurcatura. Da, daca n-ai fi uitat sa cumperi branza… Acesta e momentul in care simti ca nu mai poti face fata si ca ai sa clachezi. Decat sa faci o criza de nervi si sa te vaicaresti ca esti depasita de situatie, mai bine fa haz de necaz. Serveste o portie de ras in loc de cina!

Ia o pauza!
Ai un orar de la care nu te abati, respecti reguli si raspunzi exigentelor „micului tiran”, caci dorintele lui sunt ordin pentru tine. Toata energia iti este canalizata catre centrul universului tau, care este copilul. Ii esti dedicata in totalitate, trup, suflet si… timp. Ia opreste-te putin din goana asta si trage-ti sufletul!

Ofera-ti pauze in care sa faci lucruri placute si relaxante, de al caror rezultat sa te poti bucura. Numai in acest fel iti poti reincarca bateriile pentru o noua runda. Poti, de exemplu, sa crosetezi un puloveras in culori vesele pentru „stapan”, poti face integrame sau sudoku, poti sa-ti creezi din margele mai vechi coliere cu un nou design. Gandeste-te la tot ce iti place sa faci si pune in practica. O sa constati la final ca noile ordine emise de pici nu te-au mai surprins nici nervoasa si nici incordata.

Intretine flacara iubirii
De cand serile tale se incheie cu lectura de povesti si interpretarea de cantecele langa patutul juniorului, ai cam uitat ca esti asteptata in dormitor… Scuze precum „sunt obosita”, „n-am chef”, „nu-mi arde mie de asa ceva, nu vezi ca asta mic are febra?” au un singur rezultat: acela de a-l scoate din minti – la un moment dat – pe sotul tau.

Si uite-asa, risti ca din iubita sa-i devii un fel de sora. Adevarat este ca din povestea de dragoste dintre voi doi s-a nascut copilul, dar asta nu inseamna ca povestea se opreste aici, dupa ce misiunea a fost indeplinita. Ea trebuie sa mearga mai departe! De cum adoarme Praslea, uita de vase nespalate sau de jucarii imprastiate si fugi in dormitorul conjugal. Regasiti-va intimitatea, iubiti-va si promite-ti-va unul celuilalt ca asa va fi mereu, chiar si cand copilul vostru va fi maaare. Promisiune care neaparat trebuie respectata.

Nu esti superfemeie!
Daca ti-ai pus in cap sa fii cea mai buna mama dar si cea mai buna gospodina, sa stii ca ai cam exagerat. Sa fii campioana la ambele probe este deja prea mult. De fapt este aproape imposibil. Daca, insa, reusesti, exista o singura explicatie demna de luat in seama, iar aceasta iti va fi si „eticheta”: esti maniaca!

Chiar nu poti adormi linistita daca chiuveta din bucatarie nu este goala, daca gresia din baie nu luceste sau daca pe covor sunt doua biete scame? Tine minte: treburile casnice nu se termina niciodata! Mereu se gaseste ceva de facut! Si daca li te potrivesti lor, copilul tau va avea o mamica nesuferita, mereu obosita si artagoasa, niciodata cu chef sa se joace cu el.

Alege-ti cu atentie prietenii
De cand ai copil, cunostintele sunt mai mereu dornice sa-ti dea sfaturi la telefon, sa-ti faca vizite, sa-ti impartaseasca din vasta lor experienta. Dai dovada de buna crestere ascultandu-le cu zambetul pe buze palavrageala, dar sa stii ca nimeni nu te va judeca prea aspru nici daca „le tai macaroana”. E timpul tau, e dreptul tau! Iar cei care se cred atat de priceputi, daca vor cu adevarat sa iti fie de folos, n-au decat sa faca demonstratii practice. Altfel spus, sa vina si sa te ajute, ca de „povesti” esti tu satula… Sfatul nostru este sa-ti alegi cu grija prietenii. Cei care tin cu adevarat la tine si te inteleg vor sti sa respecte pretiosul tau timp.

Premiaza-te!
Mai tii minte ce lucruri iti faceau placere inainte ca statutul sa ti se schimbe? Da, exact, atunci cand erai fata mamei, nemaritata si fara copil. Si nu ti-e dor de toate lucrurile acelea? Ba daaa! Ei bine, le poti face si acum!

O cafea cu cea mai buna prietena? De ce nu! Un raid prin magazine, in cautarea unei genti-traznet? Bineinteles! O baie prelungita, cu multa-multa spuma? Sigur ca da! Sufletul oricarei femei tanjeste dupa astfel de momente si e pacat sa ti le refuzi. Locuiesti cu soacra si rostul ei pe lume e sa-ti faca tie zile fripte, comentand neincetat? Avem ac si de cojocul ei! Pune-ti muzica la casti si ignora-i monoloagele. Daca ochii iti pot sta pe copil iar urechile se pot delecta cu hituri, ce mai conteaza comentariile ei…

Cere ajutor!
Parca ti-am explicat deja ca nu esti superfemeie, nu?! Ca ai si tu o limita… Daca ai priceput acest lucru, e timpul sa ceri ajutor. Mai ales daca indatoririle tale nu sunt doar cele de mama si gospodina ci si de „om al muncii”. Nu te sfii sa apelezi in stanga si-n dreapta, la cei mai putini ocupati ca tine. In aceasta categorie poate intra absolut oricine, de la sotul tau, parinti, frati, surori, socri si cumnate, pana la…vecini. Da, da, nu-i exclus ca vreo bunicuta simpatica de pe palier sa fie de-a dreptul incantata ca ii ceri ajutorul. Poate ea va fi chiar fericita sa prepare (cu ingredientele tale, normal!) o prajitura minunata, cum numai ea stie sa faca. Iar cumnata necasatorita poate ca abia asteapta sa probeze rolul de mamica, plimbandu-si nepotelul prin parc, nu?!

Fii mandra de tine
Priveste-ti copilul, minunea care ti-a schimbat viata, al carui zambet poate sterge intr-o clipita orice tristete. Admira-i parul stralucitor si ochii limpezi, gurita frumos conturata si mai ales vorbareata. Iti vine sa crezi ca ai fost tu capabila sa faci un asa copil? Da! Si fii mandra de asta! Meriti fiece secunda de fericire, meriti fiece gangurit, imbratisare, pas, cuvant. Ce mai conteaza toata truda din fiecare zi…

Comments

comments

Lasă un răspuns