Pune-ți întrebările potrivite, ca să primești răspunsuri bune

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Pune-ți întrebările potrivite, ca să primești răspunsuri bune

Pune-ți întrebările potrivite, ca să primești răspunsuri bune – Măcar o dată în viaţă fiecare dintre noi fie le-a spus personal, fie le-a auzit la persoanele apropiate:

  • Mi-am privit  ceasul  la oră fixă, deci mă iubeşte!
  • Uite curcubeul după ploaie, ăsta chiar este un semn bun!
  • Aoleu, o pisică neagră îmi taie calea, ce mă fac acum?
  • Nici să nu te gândeşti să ieşi din casă când este vineri, 13!

Cu siguranţă, sunt doar câteva din cele mai comune superstiţii pe care le întâlnim (şi) în zilele noastre. Te poţi gândi că în perioada dezvoltării susţinute a  inteligenţei artificiale recurgerea la acest gen de abordare pare nepotrivită. Şi totuşi ea există!

Cum au apărut şi cum se face că încă sunt de actualitate superstiţiile şi credinţele limitative? Nevoia de siguranţă a omului este un element esenţial în viaţa sa. Are nevoie să ştie repere constante cu ajutorul cărora să îşi aducă o stare de bine emoţional şi să fie sigur că „se păzeşte” de ceea ce nu i se potriveşte.  Altfel spus, fiecare persoană vrea să atragă binele și să alunge răul. Şi astfel tradiţia şi cultura comunităţii, mai ales cea familială,  îl ajută să preia, uneori  fără să îşi dea seama, aceste credinţe care devin legi cu valoare de adevăr absolut. Iar puterea lor se consolidează cu fiecare repetare a acelui gând, urmat de o acţiune în consecinţă.

Este important de subliniat faptul că există o categorie de superstiţii care în mod intrinsec ne creează o stare de bine, deci aceste asocieri practic sunt inofensive.

Din cea de-a doua categorie fac parte credinţele limitative care au capacitatea de a pune barieră comportamentelor sănătoase. Dacă acestea devin mai prezente la un moment dat în viaţa noastră, este important să ne dăm seama că ele ne afectează prin distorsionarea realităţii. Apare un întreg pachet de consecinţe: relaţii proaste cu ceilalţi, lipsa de încredere în sine, o permanentizare a stării de nemulţumire cotidiană, decizii nepotrivite pe care le luăm  până la  somatizare, anxietate şi depresie.

O capcană pe care o întâlnim adesea este faptul că, atunci când ceilalţi observă la noi ceva care nouă nu ne convine, în loc să ne punem întrebări de autoanaliză, începem să ne certăm cu cealaltă persoană.

A scăpa de credinţe limitative este un proces care necesită timp, însă, dacă înţelegem că acestea au ajuns în mintea noastră doar cu ajutorul nostru, putem schimba gândurile. Primul pas este să căutăm un contraexemplu care să ne contrazică. Al doilea pas important este să ne punem întrebarea: „De unde ştiu eu că este adevărat?” A treia întrebare importantă este: „Cum ar fi dacă nu este adevărat ce cred eu referitor la…?”

Desigur, există şi varianta să lucrezi cu un specialist care să te facă să scapi de credinţele limitative. Prima etapă care ajută este conştientizarea că aceste limitări există în modul în care percepem  lumea.

Aşadar, nicio credinţă nu devine de la sine limitativă atât timp cât eu nu o alimentez cu încredere în ea. În neuroștiințe se numeşte bias de confirmare, adică văd ceea ce sunt pregătit să văd şi nu ceea ce este în realitate, de fapt.

Cum stă în puterea mea să consolidez o credinţă limitativă, acelaşi lucru îl pot face pentru a o reduce la zero şi a trece mai departe. Totul este să îmi pun întrebările potrivite. Doar atât!

Citește și:

Articol preluat din ediția de martie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Mirela Horumbă
Foto: pixabay.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 28 iulie 2026
De Ioana Bucur | 28 iulie 2026

Prințul Harry și Meghan Markle se află din nou în centrul unor speculații despre bani, viitorul lor profesional și relația cu Familia Regală. După ce ducele a pierdut un important proces intentat editorului publicației britanice Daily Mail, unele surse mondene susțin că situația financiară a cuplului ar fi devenit tot mai fragilă. Mai mult, relatările […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 27 iulie 2026
De Ioana Bucur | 27 iulie 2026

Foile de dafin nu mai apar doar în supe, tocănițe și sosuri. În videoclipurile de curățenie distribuite pe rețelele sociale, ele sunt puse într-un borcan cu oțet și transformate într-o soluție de casă pentru blaturi, dulapuri, chiuvetă și mirosurile persistente din bucătărie. Metoda este simplă, ieftină și are acel aer de alchimie domestică pe care […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp