Esti aici
Femeia.ro > Familie > 5 conflicte sănătoase și cum trebuie să le „duci”

5 conflicte sănătoase și cum trebuie să le „duci”

Experiența ne învață că certurile sunt necesare uneori și pot chiar să-ți salveze relația de iubire. Știi să gestionezi conflitele astfel încât ele să dea mai multă sare și piper legăturii importante din viața ta?

Cearta este o supapă importantă pentru sentimentele, emoții și valori. Dacă este abordată și efectuată în mod sănătos, cearta duce la consolidarea relației, nu la distrugerea ei. Cel mai rău lucru într-un cuplu este distanțarea celor doi, care nu vorbesc despre ce îi deranjează și despre ce nu le place, susțin psihologii. Conflictele sunt necesare pentru crearea adevăratei intimități. Cercetătorii au descoperit că există câteva teme importante care irită nervii partenerilor din cuplu.

1. De ce începi tu mereu cearta?
Specialiștii în terapia de cuplu au constatat că în proporție de 80% femeile sunt cele care inițiază o ceartă sau o discuție mai serioasă despre problemele dintre parteneri. Și este foarte bine că facem asta! Deși bărbații sunt nemulțumiți că femeile se plâng mereu de ceva, de fapt ele realizează o muncă esențială. Dacă nu vorbești despre ce te nemulțumește, nu te poți apropia de cineva. Însă este foarte important felul în care vorbești și cum abordezi situația. Dacă în primele trei minute ești dură și agresivă, probabil nu vei obține mare lucru. Psihologii recomandă să începi discuția cu calm, să enumeri faptele despre care vrei să vorbești și să spui cum te simți, nu să fii agresivă. De asemenea, îi poți spune partenerului că și el poate vorbi despre ce-l nemulțumește, în loc să se prefacă că acele lucruri nu există.

2. Împărțirea sarcinilor gospodărești
Sună banal și simplu, dar acest lucru este esențial în orice relație în care cei doi parteneri locuiesc împreună. Psihologii au constatat că împărțirea muncilor în gospodărie trebuie să fie resimțită ca echitabilă și corectă de ambii parteneri. De aceea este bine să faceți uneori schimb de roluri (și chiar să vă certați).

3. Vă mai distrați împreună?
Din păcate, cu multe cupluri se întâmplă la fel: după perioadă de aur de la început se instalează rutina zilnică și fiecare este preocupat să-și îndeplinească sarcinile de serviciu și pe cele gospodărești, iar la sfârșitul zilei și ea, și el sunt prea obosiți pentru a mai întreprinde ceva plăcut. Dacă aveți copii și nu puteți ieși în oraș măcar o dată pe săptămână, inventați jocuri care vă fac plăcere, sau purtați o conversație sexi pe telefon. Micile surprize pot înviora relația și sunt necesare, pentru că nimic nu leagă mai bine doi oameni decât momentele în care râd împreună.

4. Tema: “facem sex azi?”
De obicei dorința de a face dragoste a unuia dintre parteneri nu se suprapune perfect cu dorința celuilalt, iar acest lucru este resimțit deseori ca fiind foarte neplăcut. Dacă bărbatul vrea mai mult sex decât femeia, el se va simți cu timpul respins. Iar femeia va avea senzația că el o folosește pentru a-și satisface impulsurile. Psihologii specializați în terapie de cuplu și sexologii încurajează cuplurile să se masturbeze în loc să se certe pe tema sexului. Multă vreme considerată tabu sau privită cu oroare în cuplu, masturbarea este o modalitate simplă de a elibera tensiunea sexuală. În plus, astfel piere și cheful de ceartă, iar când cei doi sunt mai liniștiți, dorința sexuală se aprinde mai ușor. Poate chiar în timp ce unul din cei doi îl privește pe celălalt.

5. Discuția despre certurile monstruoase
V-ați certat îngrozitor și ați spus cuvinte grele. În loc să ascundeți totul sub covor, este mai bine ca, după ce vă calmați, să vorbiți de ce v-ați înfuriat atât de tare amândoi. Puteți afla ce a declanșat totul, cum puteți evita pe viitor astfel de discuții și puteți chiar să râdeți despre cât de caragioși erați în timp ce vă certați. Asta nu înseamnă că eliminați conflictul din viața de cuplu, ci că doriți să vă înțelegeți mai bine motivațiile, pentru ca data viitoare să vă certați mai constructiv.

Citeste si:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.01/11.01.2018
Sursa foto: pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns