„Numele meu este Mihai și vă scriu acest mesaj pentru că sunteți o revistă dedicată femeilor și sunt sigur că voi aveți cele mai bune sfaturi pentru mine…
Iubirea noastră a început acum zece ani. Iubire e puțin spus, eram nebun după ea, bolnav de dragoste. Ea era dulce, calină, se uita în ochii mei ca în ochii unui zeu. Râdea la toate glumele mele, se întrista când îi povesteam întâmplări triste din viața mea, mă asculta și mă înțelegea cum nicio femeie n-o mai făcuse vreodată. Să mai spun că era (și încă este) foarte frumoasă? Sau cel puțin așa o văd eu – perfectă, deși nu are siluetă de fotomodel. Chiar se străduia să slăbeasca într-o vreme (are vreo 3-4 kilograme în plus, nu e grasă!) și i-am zis să înceteze, că o plac așa cum e.
După doi ani de relație ca-n povești, ne-am căsătorit. Când mi-a spus că e însărcinată, am crezut că mor de fericire! Cât a fost gravidă, i-am făcut toate poftele, toate capriciile, a fost zeița mea. Din păcate, fericirea a mai durat vreo câteva luni.
Eu o ajutam cum puteam, schimbam scutece, mă trezeam noaptea dacă plângea fetița noastră, o hrăneam cu biberonul, mă jucam cu ea – pot spune, fără falsă modestie, că am fost un soț model. Nu știu de ce au început reproșurile, cicălelala. Nimic din ce făceam nu mai era bine. Soția mea parcă înnebunise. Tot ce admira la mine până atunci, acum detesta. Nu mai suporta felul meu glumeț de a fi (zicea că eu râd tot timpul ca prostul și viața e grea), făcea crize dacă greșeam ceva, dacă nu luam poziție de drepți când ea îmi cerea ceva, dacă vedea că mă uit cu plăcere la televizor.
Am suportat totul, pentru că o iubeam enorm. Dar când șeful mi-a spus că voi fi trimis într-o delegație, am răsuflat într-un fel ușurat, simțeam că o pauză îmi va face bine. Să fiu departe de ea câteva zile, să-mi adun gândurile.
În prima seară a delegației, am fost cu colegii la un restaurant și am băut cam mult. Nici nu știu cum am ajuns în camera de hotel a unei colege cu care înainte doar mă salutam. Nu e genul meu de femeie și totuși m-am culcat cu ea, am vrut să mă simt din nou iubit. Am uitat să spun că după nașterea fetiței noastre, am făcut dragoste cu soția mea cam o dată pe lună. Și atunci mecanic, nu mai era nimic din pasiunea de altădată.
V-am scris pentru că nu știu ce să fac. Îmi iubesc soția, dar așa nu mai pot trăi. Plus că mă simt groaznic de vinovat că am înșelat-o. Eu n-am vrut s-o înșel, dar simt uneori că m-a luat de soț doar ca să facă un copil, apoi m-a aruncat ca pe o cârpă. unde am greșit? Cum să procedez? Pentru că nu vreau să renunț prea ușor la familie și la copilul meu.”
Îi puteți răspunde lui Mihai într-un comentariu aici sau pe pagina noastră de Facebook!
Foto: pixabay