Esti aici
Femeia.ro > Familie > Păstrează distanța! Tipuri de bărbați care nu te merită

Păstrează distanța! Tipuri de bărbați care nu te merită

O întâlnire romantică. Ce idee grozavă de a petrece sfârşitul de săptămână! Dacă îţi doreşti însă mai mult de atât, adică o relaţie stabilă, va trebui să fii ceva mai atentă, pe unii bărbaţi fiind mai bine să-i eviţi.

Te întâlneşti de ceva vreme cu un bărbat şi nu reuşeşti să-ţi dai seama dacă e cel cu care merită să te implici într-o relaţie serioasă sau nu. Ai încercat şi cu alţii: deşi existau indicii că lucrurile nu merg, ai tot sperat că se va schimba, până când toate năzuinţele ţi s-au spulberat. De ce oare? Psihologii sunt de părere că, undeva în subconştient, ni s-a cuibărit convingerea că îl putem schimba pe cel de lângă noi. Totul e să vrem. Până şi un veşnic cuceritor de inimi va deveni un bun familist, un egocentrist va fi în cele din urmă un partener devotat. Da, sunt subiecte excelente pentru o producţie cinematografică, în viaţa reală lucrurile stau cu totul altfel.

Pentru a nu vărsa lacrimi amare mai târziu, neştiind cum să scapi de un partener lângă care nu-ţi găseşti locul, mai bine evită din start să-ţi pierzi timpul cu următoarele tipuri de bărbaţi.

Burlac convins

Întâlniri încărcate de emoţie, sensibilitate, afecţiune, bucurie. Te-a cucerit prin farmecul lui, curtoazie, tandreţe. S-a infiltrat în viaţa ta pe neaşteptate, făcând-o să semene cu un basm. Nu pare că-i plac aventurile, nu ai motive să-i pui la îndoială fidelitatea, responsabilităţile nu par să-l sperie. O multitudine de calităţi, ce-i drept. Doar că, din când în când, iese la iveală un „defect“: independenţa e foarte importantă pentru el, statutul de burlac îi conferă multă siguranţă. Poate îţi zici că e un mic amănunt care va dispărea cu timpul. Dar nu cumva tocmai acest aspect vă împiedică să construiţi o relaţie stabilă, de care fuge ca de incendiu? E foarte posibil ca, oricât vei încerca să-l aduci „pe calea cea bună“, să nu reuşeşti. Pur şi simplu e un burlac convins, îi plac relaţiile fără perspectivă, fără obligaţii. Da, ca relaţie temporară, merge, dar, dacă îţi doreşti ceva mai mult, adică una de durată, mai bine nu-ţi pierde timpul!

Angajat într-o relaţie

Nu are nicio importanţă dacă este căsătorit sau angajat într-o relaţie serioasă. Stă de mult timp împreună cu partenera lui de cuplu, au preocupări şi interese comune, cunoştinţe cu care-şi petrec zilele libere. Ce eşti tu pentru el? Ceva nou care să-i alunge din când în când plictiseala sau, cel mult, amanta lui, nicidecum femeia pe care şi-ar dori-o alături mereu! Oricât ai vrea, nu se va despărţi de cea de care îl leagă mult mai multe decât de tine. O relaţie cu un bărbat căsătorit sau implicat într-o relaţie stabilă rareori are un final fericit. De cele mai multe ori, perspectiva e sumbră: inima frântă şi tinereţea pierdută. Aşadar, mai bine nu te implica în asemenea relaţii, oricâte declaraţii de iubire şi promisiuni ai primi de la un asemenea bărbat.

Pesimist fără leac

E mereu nemulţumit din cauza multitudinii de probleme cu care se confruntă: neplăceri la locul de muncă, trafic aglomerat, părinţi care nu-l înţeleg. Dacă nu-l presează vreunul din acestea, măcar vremea capricioasă îl va indispune! La o eventuală întâlnire, ţi se va plânge de tot şi de toate, îţi va turui despre toate nemulţumirile ce-l împiedică să fie fericit. La următoarele, așijderea. Eşti pregătită să-ţi petreci timpul lângă un plângăcios? Dacă răspunsul este negativ, ia-o la fugă până nu te molipseşti de o asemenea perspectivă asupra realităţii!

Veşnicul colecţionar de inimi

Toţi colecţionam ceva în copilărie, timbre, şerveţele, cărţi poştale, ambalaje de la bomboanele de ciocolată. Cu trecerea anilor, asemenea hobby-uri se sting. Nu însă şi ale unui viitor donjuan, la maturitate devenind un colecţionar de inimi. Evaluarea unei potenţiale partenere o face după un singur criteriu: dacă se potriveşte colecţiei lui. Dacă toate femeile de până la un moment dat au fost blonde, brunete sau roşcate, interesul i-ar putea stârni o şatenă. O va complimenta şi îi va acorda atenţie maximă, ca unui exemplar preţios, desigur. Din păcate, nu pentru mult timp, doar o colecţie serioasă trebuie mereu completată, aşa că, odată scopul atins, se va îndrepta spre următoarea ţintă.

Egocentric

E ferm convins că un altul ca el nu există, că-i buricul pământului. Sigur, poţi fi impresionată de felul cum arată, fiindcă acordă atenţie maximă acestui aspect. În plus, e educat, cu un orizont larg de cunoştinţe, pe care şi le înnoieşte în permanenţă. Poate părea că ai găsit idealul. Nu peste mult timp, se va dovedi că nu este aşa, totul şi toate trebuie să se învârtă doar în jurul lui, tu rămânând mereu în plan secund. Şi asta, nu doar acum, ci mereu. Îţi surâde o asemenea perspectivă? Doar tu ştii răspunsul.

Tiran

Bărbatul tiran e ceva mai greu de recunoscut. Te-ar putea încânta nespus grija pe care o manifestă faţă de tine, scenele de gelozie, dorinţa de a te controla și să vezi în toate acestea o dovadă de ataşament sincer, o formă de manifestare a iubirii. Dar te înşeli! Ca relaţia să reziste, va trebui să te porţi precum o marionetă, nevoită să respecte toate regulile impuse de el (fireşte, pentru a nu-l supăra!). Altfel, orice intenţie de manifestare a independenţei va fi considerată răzvrătire, de unde şi conflicte frecvente, întrucât relaţia dintre „tiran“ şi „victima“ lui nu poate fi decât una tensionată, lipsită de comunicare.

Care este secretul cuplului fericit? Conştientizarea faptului că armonia lui nu depinde doar de unul din parteneri, ci este întotdeauna rezultatul efortului reciproc, amândoi fiind datori unul altuia. O asemenea relaţie nu poate rezista doar în funcţie de interesele/ deciziile sau dorinţele unuia din parteneri; primele se stabilesc/se iau de comun acord, iar cele din urmă trebuie respectate de celălalt.

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.18/05.05.2016
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: 123RF

Comments

comments

Lasă un răspuns