Sex cu burtică. Cum te poți bucura în continuare de sex când ești gravidă?

Sex cu burtică. Cum te poți bucura în continuare de sex când ești gravidă?

La un moment dat, realizezi că boaba aia de fasole pe care ai văzut-o la prima ecografie a început să crească. Poate vă gândiți că nu ar trebui să faceți sex în această perioadă, să nu îl deranjați. De fapt, omulețul, chiar mai mare fiind, nu are nicio treabă cu ce faceți voi în „camera alăturată“. 

Dorința crește

Nu chiar din prima, dar crește. Schimbările hormonale datorate sarcinii fac ca, mai ales din trimestrul al doilea, libidoul să ajungă pe culmi. Da, e adevărat, nu mai arăți ca acum jumătate de an, dar femeile însărcinate au o anumită strălucire care le face mai frumoase, mai senzuale. Mai mult, gândește-te ce plăcere, ce satisfacție să faci sex neprotejat fără să-ți fie teamă de cine știe ce consecințe. Și încă: datorită saricinii, fluxul de sânge este mai intens în vulvă, ceea ce uşurează excitarea, iar tu poți avea orgasme cu mai mare uşurinţă şi mai frecvent.

Citește și: Hyperemesis gravidarium, o forma grava de greturi de dimineata

Și da, și nu

În dragoste (aproape) totul este permis. Când ești însărcinată, lucrurile se mai schimbă. Nu neapărat că ar fi ceva interzis, dar e bine să ții cont de anumite lucruri. Să te împaci cu corpul tău, chiar să fii mândră de el, să nu-i refuzi ce-ți cere, să te lași mângâiată și iubită. Să fii atentă, atunci când faci dragoste, la ce-ți priește și ce nu… și să-i spui partenerului. Și ține minte: există satisfacție și fără penetrare. Așa că…

5 sfaturi pentru el

√ dă-i încredere în senzualitatea/sexualitatea ei așa cum e acum;

√ stimulează-i sfârcurile cât mai des, astfel o vei pregăti pentru alăptare;

√ nu o obliga să accepte penetrarea, satisfacția poate fi obținută și altfel (masturbare, sex oral etc)

√ mai ales în ultimul trimestru, nu insista pentru poziția misionarului: e incomodă, îi poate chiar provoca dureri;

√ nu te speria că se întâmplă ceva cu copilul atunci când nu vrea să facă sex; s-ar putea ca pur și simplu să nu aibă chef.

3 poziții ideale

De când crește burtica, nu prea mai merge cum mergea. Ca să fie orgasmul orgasm și plăcerea plăcere, ar trebui să te mulțumești doar cu câteva poziții mai cuminți. Nu că l-ai deranja pe ăla micu’, dar e incomod. De bună seamă, va trebui să uiți de poziția misionarului. Așadar:

1. Tu deasupra

Am mai povestit despre poziția asta, așa că o vom trece în revistă pe scurt: el stă pe spate, tu te potrivești ușurel deasupra lui, în genunchi, cu picioarele pe sub picioare lui. Dacă ai sâni mari și dureroși, poți purta sutien – poate fi și foarte sexy – ca să nu te incomodeze în timp ce te miști.

2. Pe la spate

Și despre asta am mai povestit. Așa că: tu în patru labe (greutatea copilului se susține de abdomen), el îngenuncheat în spatele tău. Poziția are două avantaje. Dacă ai dureri de spate din pricina sarcinii, în această poziție nu le vei simți. În plus, el îți va putea stimula clitorisul, iar amorul va fi ca-n povești.

3. Pe o parte

Stați pe o parte, el în spatele tău. El poate penetra mai ușor din poziția asta, iar tu te poți mișca liber. El te poate mângâia unde-ți place mai mult, tu îi poți răspunde prin mișcări languroase.

Citește și: Motive temeinice sa nasti dupa 35 de ani

Supliment pentru premianți

Poziția 69 este cât se poate de satisfăcătoare în condițiile date. Și dacă, poate, ai încă o strângere de inimă când e vorba despre penetrare (ce să-i faci, uneori prejudecățile sunt atât de înrădăcinate…), celebra 69 – vă faceți reciproc sex oral – rezolvă toate problemele: orgasmul (și ce orgasm!), prejudecata (nu mai deranjăm copilu’), conformismul (ei bine, nu suntem conformiști).

S-ar putea ca medicul să-ți limiteze actul sexual: dacă ai avut sângerări în primele 12 săptămâni de sarcină sau dacă ai pierdut o sarcină.

Orgasmele produc contracţii care nu sunt dăunătoare. Nu determină intrarea în travaliu, dar pot fi inconfortabile.

 

 

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.45/16.11.2017

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursă foto: iStock

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
De Corina Matei | 01 septembrie 2017
De Corina Matei | 01 septembrie 2017

Femeile nu aruncau tărâțele de grâu rămase de la moară. Le luau acasă, pentru borș și hrana animalelor. După o perioadă lungă de desconsiderare, tărâțele au revenit la modă. Tărâțele proaspete (aproape de orice fel) conţin belșug de vitamine din complexul B (B1, B2, B5, B6, B12), vitaminele D, E şi PP, dar şi mult magneziu, […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 09 decembrie 2025
De Andreea Vasile | 09 decembrie 2025

„Veșnicia s-a născut la sat”, spunea Lucian Blaga. Și, chiar și în era tehnologiei, viața la țară pare să reintre în trend. Tot mai mulți tineri aleg să lase în urmă agitația orașului, să plantezi legume și să le îngrijești nu mai este doar o muncă, ci o adevărată metodă de relaxare. Clipurile din acest […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp