Tu ai fost prima dragoste…

Am învăţat să preţuiesc ceea ce am înainte să fie prea târziu.

Tu m-ai adus la viaţă, tu m-ai trecut ţinându-mă de mână prin atâtea emoţii pe care nu le cunoscusem anterior, tu m-ai învăţat să iubesc. Mi-ai oferit toate astea, iar eu ţi-am dat în schimb iubire sinceră, lipsită de interese, iubirea unei copile de 16 ani. Ai fost prima mea dragoste.

Prima dragoste nu se uită

Chiar dacă te pune la grele încercări, rămâne cea mai frumoasă. Pentru mine, prima dragoste a fost cea mai frumoasă din viaţa mea. Oare este întâmplător că amintirile cele mai dragi sunt din acea perioadă? Ne-am cunoscut într-o iarnă, când eram la bunici, şi m-am îndrăgostit de tine când m-ai sărutat prima oară, în timp ce fulgi de nea dansau de bucurie că noi doi ne-am întâlnit. M-ai strâns în braţe şi am simţit căldura ta, ce m-a făcut să nu te mai uit vreodată.

A început când aveam 15 ani

Eram doi copii ce abia păşeau în lumea adolescenţei. Nu ştiam ce e iubirea, nu ştiam ce perioadă frumoasă avea să urmeze cu tine, nu ştiam ce sentimente puternice o să trăiesc. Tot ce ştiam era că, după fiecare întâlnire a noastră, scriam în jurnalul meu ce lucruri frumoase am făcut împreună, cât de sus mă ridicai în braţe sau cât de tare mă strângeai la piept. Pierdeam nopţi întregi plimbându-ne pe uliţele satului şi vorbind despre nimic, dar nu conta, eram amândoi. Mă făceai fericită cu zâmbetul tău, cu privirea ta caldă şi ochii căprui, iubeam totul la tine.

Am greşit

Mi-ai demonstrat de nenumărate ori cât de mult mă iubeşti şi cât de sincer, dar n-am ştiut să te preţuiesc în momentul acela. Abia după ce nu te-am mai avut am înțeles ce pierdusem şi că te vreau înapoi. Nu s-a mai putut, te rănisem prea tare prin indiferenţa mea, pe care nici eu n-o înţelegeam, dar aşa credeam pe atunci că trebuie să mă port. Când am vrut să fim ca la început, aveai deja pe altcineva. Lupta de orgolii proprie vârstei ne-a îndepărtat şi niciunul nu a făcut niciun pas. Chiar dacă am suferit în tăcere, suferinţa mea a fost foarte mare. Vreme de cinci ani n-am putut să te dau uitării, am încercat în toate felurile, am rupt jurnalul plin de amintirile noastre, în care 100 de îndrăgostiţi n-ar fi avut destule degete la mâini să numere de câte ori era scris numele tău. Pozele cu noi… le-am ars pe toate. Dar n-am fost în stare să şterg ceva: amintirea ta din minte.

Voiam să te uit

Ştiam că nu se mai poate să fim împreună, dar inima nu mă lăsa, tot timpul veneam la bunici să te văd şi ori de câte ori ieşeam pe poartă, ieşeai şi tu şi te vedeam… era de parcă ceva rămăsese nespus între noi şi nu voia să ne dea pace. Te visam noaptea, încercam să te păstrez clar în minte şi să-ţi fac portretul, te desenam, îţi scriam poezii tot sperând că ne vom împăca şi o să-ţi arăt că nu te-am uitat nicio secundă şi că m-am gândit la tine mereu. Dar tot ce mi-a rămas de la tine acum este braţara pe care mi-ai făcut-o cadou când am împlinit 16 ani. O port de când ne-am despărţit în fiecare zi, pentru că e singurul lucru care mă mai aduce aproape de tine. Amintirea ta, numele tău, brăţara şi o poveste de dragoste de neuitat.
Acum, doar în vis mai putem fi împreună.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.37/2014
Autor: o cititoare
Sursa foto: © petunyia – Fotolia