Primul gând care îmi trece prin minte când îmi imaginez despre ce ar putea fi vorba într-o relaţie deschisă este termenul pe care persoanele nonconformiste (sau care îşi doresc să pară aşa) îl afişează pe reţelele de socializare în dreptul statusului social: „In an open relationship“. Dacă obiceiul de-a delimita sentimentele de dorinţele pur sexuale are deja vechime în Occident, la noi, practica încă este privită de marea majoritate ca o ciudăţenie, un lucru greşit, condamnabil, ruşinos. Bărbaţii şi femeile care au mai mulţi parteneri deodată sunt bârfiţi pe la colţuri sau arătaţi cu degetul. Frivolitate, neputinţă ori un stil de viaţă asumat – ce să fie?
Pledoarie pentru libertate
Femeile se căsătoresc şi devin mame la o vârstă tot mai înaintată, rata divorţurilor a explodat, relaţiile stabile încep să devină o raritate. O relaţie deschisă este, pentru unii, cheia spre libertatea de alegere. Îţi place de iubitul tău şi ai o relaţie constantă cu el. Nu te atrage doar în dormitor – vă leagă aceleaşi pasiuni, împărtăşiţi aceleaşi viziuni. Se întâmplă însă ca, odată cu trecerea anilor, chimia dintre cearşafuri să devină… matematică. Ajungeţi să vă cunoaşteţi fiecare aluniţă de pe trup, cu ochii închişi. Nu vrei să-l părăseşti şi nici să-l înşeli pe ascuns. Dar apar rutina şi momentul în care te întrebi ce alternative ai. Uşor-uşor, gândul te poartă către o relaţie deschisă – adică să rămâneţi împreună, dar să vă culcaţi şi cu alţii. Eşti oare pregătită pentru ce va urma?
O soluţie provizorie
Oricât de aventuroasă ai decide să devii, o relaţie deschisă, în care tu şi partenerul închideţi ochii la legăturile intime în afara cuplului, nu poate fi o alternativă pe termen lung. E în legea firii să ştii „cum stai“ într-o relaţie, să-ţi doreşti stabilitate. Mai devreme sau mai târziu, faptul că iubitul tău împarte patul şi cu alte femei te va deranja, chit că vei recunoaşte sau nu. La fel stau lucrurile de partea cealaltă a baricadei. Gelozia pândeşte după uşă, simţi că pierzi controlul, devii suspicioasă, anxioasă şi nesigură pe tine şi pe relaţia cu partenerul „oficial“.
Poţi să împaci şi capra, şi varza?
Lucrurile se complică atunci când proveniţi din familii tradiţionaliste (secretele de cuplu, oricât de bine păzite, ajung până la urmă la urechile rudelor şi ale prietenilor – poate chiar mai înflorite decât în realitate). Când la mijloc este şi un copil (sau mai mulţi), situaţia devine critică. Îţi trebuie multă imaginaţie şi inspiraţie de moment ca să justifici ieşirile dese şi inopinate fără „tati“ sau ale lui fără tine. Mai mult, poţi ajunge să neglijezi planurile comune, de familie, să nu mai distingi între priorităţi.
Sex da, fluturaşi ba
Riscul cel mai mare – doar eşti femeie! – este să te îndrăgosteşti de unul dintre partenerii tăi de ocazie. Te tragi dintr-o specie aproape incapabilă să distingă între pasiunea carnală şi sentimentele profunde, iar în momentul în care te-ai amorezat, devii o pradă uşoară pentru potenţialii escroci sentimentali. După ce ţi-ai pierdut capul din amor, dominoul consecinţelor nefaste are nevoie doar de un mic imbold ca s-o ia la vale: te simţi vinovată, începi să minţi,
nu-ţi mai doreşti să faci dragoste cu partenerul tău stabil, începi să trăieşti, de fapt, în minciună.
Instincte primare sau o nefericire profundă?
Înainte să plonjaţi într-o relaţie deschisă, că vezi Doamne aşa se poartă în mediile emancipate, staţi de vorbă şi aflaţi ce v-a făcut să vă doriţi asemenea picanterii, când la început nu puteaţi respira unul fără celălalt. E limpede, lipseşte un ingredient vital din relaţia voastră şi nu-i musai să-l căutaţi la alţii sau la altele. De vreme ce înainte vă ajungeaţi unul altuia, asta înseamnă că elementul lipsă, care unge relaţia şi-o întregeşte, s-a rătăcit pe undeva. O vizită la psiholog sau sexolog (la care să mergeţi de mânuţă, împreună) poate fi o soluţie inspirată, cu mai puţine bătăi de cap şi fără inimi frânte pe traseu.
Monogami prin educaţie, nu prin ADN!
Americanul Christopher Ryan, doctor în psihologie, susţine nici mai mult, nici mai puţin că ADN-ul uman nu e programat pentru monogamie. El îşi argumentează ideea dând drept exemplu triburile preistorice care nu împărţeau doar peştera şi bucatele, ci şi partenerii de viaţă. În practică însă, relaţia deschisă e precum jocul cu focul: pare fascinant, dar te poţi arde în orice clipă.
