Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Cuplu > Prietenie cu beneficii

Prietenie cu beneficii

Sexul fără atașament emoțional nu este destinat, așa cum ai crede, doar persoanelor aflate în jurul vârstei de 20 de ani. Poate fi o soluție tranzitorie potrivită în primele luni după divorț, atunci când nu ești dispusă să investești sentimente într-o relație de lungă durată.

No face, no names, no numbers, vorba cântecului. E pentru tine, nu e? Cum îți dai seama? Înainte de orice, se cere să renunți la prejudecăți și să nu mai gândești după tipare mentale prestabilite, care susțin că sexul fără obligații și atașamente este doar pentru bărbați, în timp ce femeile nu pot avea o relație în lipsa legăturilor sentimentale. Deși, dacă e să ne luăm după cele două filme apărute în 2011 pe aceeași temă – „Prietenie cu folos“ și „Fără obligații“, primul cu Mila Kunis și Justin Timberlake, al doilea cu Natalie Portman și Ashton Kutcher –, se pare că o amiciție căreia i se adaugă, la nevoie, o componentă sexuală nu poate avea sorți de izbândă pe termen lung și foarte lung. Dacă ținem cont de faptul că – ironia sorții! – doi dintre protagoniștii filmelor citate (Mila Kunis și Ashton Kutcher) și-au unit destinele și au devenit părinți la nici trei ani după ce au jucat personaje complet neatașate emoțional, concluzia e că, până la urmă, dragostea învinge. Totuși, o relație cu avantaje și pe verticală, și pe orizontală poate fi de bun augur la un moment dat în viața ta. Important e să afli dacă ești pregătită, dar și ce se cade și ce nu într-o prietenie cu multe beneficii și zero obligații.

Să începem cu un cuvânt-cheie: prietenia

Poate că a început ca o amiciție, dar, tocmai pentru că semănați așa de tare și aveți același gen de umor, de ce să nu se transforme în ceva mai mult? Poate că nu te-a atras de la început, însă, după ce te-ai despărțit de fostul, chimia care se înfiripa între voi pe măsură ce râdeați cu foc când îi disecați defectele putea fi simțită de la o distanță de un kilometru în jurul vostru. Un prieten cu beneficii asta e: o persoană de care ești atrasă, care-ți împărtășește valorile și cu care îți place să faci sex. Apoi, sexul în sine are avantajele sale. După o despărțire furtunoasă, când stima de sine și încrederea au scăzut mai ceva ca gradele din termometru, cum să nu te bucuri de o partidă de sex în timpul căreia nu trebuie să te concentrezi decât pe clipa prezentă, fiindcă frustrările unui trecut comun nu există, iar temerile cu privire la viitor lipsesc și ele cu desăvârșire? Cum să nu mulțumești sorții pentru energia fără margini, starea de spirit minunată și cheful de viață debordant care te cuprind după o aventură fără niciun angajament?

Un experiment sută la sută sigur

De obicei, o relație fără obligații se leagă în contextul unei aventuri de-o noapte, în care pasiunea este la cote maxime, iar siguranța ta e invers proporțională cu aceasta. În euforia creată ad-hoc, s-ar putea să uiți de necesitatea absolută de-a te proteja de bolile cu transmitere sexuală și să faci o… nefăcută! Însă unui prieten pe care-l cunoști, care ți-a făcut confesiuni de-a lungul timpului și căruia i te-ai destăinuit, la rândul tău, în repetate rânduri îi va păsa de repercusiuni și va ști cum să-ți spună, plin de tact și delicatețe, că trebuie să uitați de tot și de toate, mai puțin de prezervativ. Imediat ce situația devine sută la sută sigură, poți să dai frâu liber fanteziilor – doar ești în compania celui mai bun prieten, care nu va îndrăzni niciodată să te compare cu altele sau să te judece în vreun fel, pur și simplu pentru că îți este doar amic, nu partenerul de viață!

Libertate înainte de toate!

După divorț sau o relație de lungă durată (apropo, se spune că, în urma unei separări, doliul sufletesc al unei femei durează între șase luni și șase ani), s-ar putea să-ți dorești o perioadă mai lungă de liniște, pentru a reflecta la motivele care au dus la despărțire, pentru a înțelege unde a greșit el și unde ai greșit tu, astfel încât să tragi concluzii realiste și să știi ce să eviți data viitoare. Singurătatea nu presupune însă abstinență totală, dimpotrivă, nu e nimic în neregulă să treci prin mai multe relații, pentru a putea face diferențe când vei fi pregătită să te stabilești la una de lungă durată. Iar dacă prietenul tău cel mai bun decide că puteți merge dincolo de întâlnirile la o cafea, de ce nu? Atenție însă, nu transforma relația în ce nu este! Prietenia cu beneficii nu presupune fidelitate absolută, ci, dimpotrivă, libertate necondiționată. De-abia după ce vă e amândurora clar acest lucru puteți merge mai departe fără ca vreunul din voi să aibă de suferit.

Obligatoriu într-o prietenie cu beneficii

  1. Să fii sinceră până la capăt. Și tu, și el. De exemplu, fiecare din voi trebuie să recunoască dacă începe să simtă mai mult decât dorință fizică pentru celălalt. Sau dacă, dimpotrivă, vrei să pui punct acestui tip de relație.
  2. Să fii sigură că, înainte de a deveni iubiți, ați rămas prieteni. Sexul dezamăgitor poate distruge o prietenie desăvârșită. Așadar, trebuie să te asiguri că, în calitate de prieteni, vă puteți spune unul altuia când și ce nu merge fără menajamente. Totul să decurgă cât mai firesc între voi.
  3. Să îți dai seama dacă ești pregătită emoțional. Trebuie să înțelegi că este vorba doar de sex ocazional, care nu duce către niciun fel de relație. Carpe diem și totul va fi așa cum ai visat.

Articol preluat din ediția de ianuarie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Adriana Moscu

Sursa foto: Thinkstock


Lasă un răspuns

Sus