Tu vrei, dar el nu vrea copii! Ce e de facut?

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Tu vrei, dar el nu vrea copii! Ce e de facut?

Fotolia

Tema copiilor este cea mai serioasă discuție într-un cuplu. Știind că timpul ei este limitat, pe la 30-35 de ani, o femeie simte că îi ticăie puternic ceasul biologic, iar atunci tema copiilor este dominantă. Nu se simte doar presiunea socială, ci mai ales faptul că a aduce pe lume copii face parte din identitatea și sensul vieții unei femei. Ce te faci însă când el nu vrea copii?

Diferența dintre bărbați și femei în privința copiilor

Christine Webber, psihoterapeut, consideră că bărbații sunt pregătiți să aibă un copil când găsesc femeia potrivită și se simt în siguranță din punctul de vedere al statutului financiar/economic. Femeile sunt pregătite pur și simplu.
În subconștientul colectiv masculin, identitatea și sentimentul valorii de sine al unui bărbat depind de statutul și serviciul pe care îl au. Dacă un bărbat spune nu venirii pe lume a unui copil, este posibil să creadă că nu poate să-i ofere atât de mult cât merită. Totuși, în multe cupluri, e posibil ca unul din parteneri (el mai des decât ea) să nu vrea copii.

Ce faci când aspirațiile tale nu corespund cu ale lui

Bărbații declară mai des și răspicat că nu vor copii, iar asta din diverse motive: dorința de a avea libertate, de a nu-și lua angajamente pe termen lung de teama că nu vor face față responsabilităților.

Harriet Lerner, specialist în relații, spune că „decizia de a avea sau nu un copil este obligatorie înainte de căsătorie“, pentru că este un subiect serios și implică responsabilitatea pentru un suflet care va veni pe lume.
Așadar, când doi oameni se iubesc, însă unul din ei nu agreează ideea de a avea copii, ce ar trebui să facă? Iată câteva sfaturi:

1. Discutați unul cu celălalt în termeni de respect! Dacă țipi la el/ea sau îi spui că e ridicol/ă, nu rezolvi nimic. Celălalt are nevoie să știe că sentimentele și opiniile lui/ei sunt respectate.

2. Aflați care sunt zonele de nesiguranță ale celuilalt legate de acest subiect! Îi e teamă că nu o să vă descurcați cu banii? Ori că se va schimba total stilul de viață? Sau că nu va fi un părinte bun?

3. Stabiliți câteva obiective realiste pe care să le realizați înainte de venirea pe lume a copilului! Dacă unul din parteneri simte că zilele de libertate se vor sfârși odată cu venirea copilului, fixați programul în așa fel încât să cuprindă tot ce îi este teamă că nu va mai face după ce va sosi micuțul – călătorii, concerte, petreceri etc.

4. Împărțiți bugetul ca și cum ați avea un copil! Este un exercițiu practic, care vă poate ajuta să aflați dacă vă simțiți confortabil în rolul de părinte.

Articol preluat din ediția de iunie 2015 a revistei Femeia.
Autor: Oana Pescaru
Foto: © Andrey Popov – Fotolia

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 20 august 2026
De Ioana Bucur | 20 august 2026

La mai bine de șase ani după ce au renunțat la rolurile de membri activi ai Familiei Regale și și-au construit o nouă viață în California, Prințul Harry și Meghan Markle se pregătesc să petreacă din nou o perioadă îndelungată în Marea Britanie. Informația, apărută inițial în presa britanică și relatată inclusiv de BBC News, […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 20 august 2026
De Ioana Bucur | 20 august 2026

Natalie Harp, una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale președintelui american Donald Trump, a devenit în numai câteva zile unul dintre cele mai comentate personaje de la Washington. Are 35 de ani, vorbește foarte rar în public și încearcă să rămână în afara camerelor de filmat, însă este aproape permanent în apropierea președintelui Statelor Unite. […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp