Respiraţia corectă în sarcină

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Respiraţia corectă în sarcină

Este important modul în care respiri pentru că micuţul din burtică este un mare consumator de oxigen. Dezvoltarea lui în timpul vieţii intrauterine este dependentă de cantitatea de oxigen pe care tu o inspiri. Iată un exerciţiu de conştientizare a modului în care ştim să respirăm. 

Există două moduri în care putem respira: toracic şi abdominal. Aşează o mână pe torace şi o mână pe abdomen. Inspiră şi priveşte-ţi mâinile; pentru a respira abdominal, burtica ta se destinde uşor şi observi cum numai mâna de pe ea se mişcă, nu şi cea de pe torace. Pentru respiraţia toracică, inspiră uşor şi pieptul se destinde, mâna de pe torace se mişcă, nu şi cea de pe abdomen. Acest exerciţiu  necesită doar coordonare şi răbdare. Exersează respiraţia abdominală de 5-6 ori, apoi pe cea toracică. Delimitează clar cele două modalităţi folosind musculatura fiecărei regiuni în parte. Pasul următor este reprezentat de combinarea celor două variante, astfel: inspir abdominal urmat de cel toracic, apoi expir abdominal, expir toracic. În felul acesta ai certitudinea că aerul a invadat şi apoi a evacuat cea mai mare parte a avleolelor pulmonare, bazale şi superioare, crescând capacitatea pulmonară şi aportul sanguin de oxigen.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 28 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 28 septembrie 2026

Finalul întâlnirii dintre Papa Leon al XIV-lea și cuplul prezidențial francez a adus un moment aparent incomod pentru Brigitte Macron. În timp ce suveranul pontif a continuat conversația cu Emmanuel Macron, soția președintelui a rămas pentru câteva clipe în afara discuției. Diferența dintre felul în care Papa și-a luat rămas-bun de la cei doi a […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 30 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 30 septembrie 2026

Mirabela Grădinaru a revenit la o ținută cunoscută pentru participarea la un eveniment dedicat Reginei Maria. Alături de Nicușor Dan, partenera președintelui a fost prezentă la lansarea volumului „REGINA – in honorem arhitectei României Mari”, într-o combinație de pantaloni negri și bluză neagră cu detalii albe, inspirată de ia tradițională. Ansamblul fusese purtat și în […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp