Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > Nutriție și diete > Alimente care dau dependență. De ce să te ferești

Alimente care dau dependență. De ce să te ferești

Oameni de ştiinţă de la Institutul Naţional pentru Dependenţa de Droguri din Statele Unite au arătat că anumite mâncăruri creează dependenţă şi determină un consum din ce în ce mai mare. Află care sunt aceste alimente care dau dependență și fă în așa fel încât să le eviți.

Tortul de ciocolată este consumat de majoritatea dintre noi. Tortul conţine, în general, o mulţime de zahăr şi grăsimi. O felie de tort de ciocolată cu glazură de ciocolată are 506 calorii şi 22 de grame de grăsime. Mai convenabile sunt cele cu creme din lapte si fructe.

Sucul nu este tocmai un aliment, dar pentru că dă dependență a fost inclus în acest top. Sucul din cutii provoacă obezitate, hipertensiune arterială şi chiar cancer. Pentru a evita riscurile, cel mai bine este să bei apă. Sucurile din cutie indiferent dacă se recomanda ca fiind naturale sunt un imens pericol pentru sănătate.

Cheeseburgerii sunt deosebit de gustoşi, dar conţin grăsimi saturate şi sodiu. Un cheeseburger are 270 de calorii, 12 grame de grăsime şi 630 mg de sare (adica aproape jumătate din doza zilnică recomandată).

Cartofii prăjiţi conţin acrilamidă, substanţă care a provocat anumite tipuri de cancer la animale. Experţii recomandă reducerea consumului de alimente prăjite. O porţie de cartofi prăjiţi conţine 510 calorii şi 24 grame de grăsime.

Îngheţata. Faptul că este cremoasă îi atrage pe oameni să mănânce îngheţată. Dar acest lucru le şi dăunează. Îngheţata este compusă din cremă şi lapte, deci conţine niveluri foarte ridicate de grăsimi saturate. Dacă mănânci îngheţată în mod regulat, poţi lua în greutate.

Un studiu efectuat la Connecticut College pe şobolani a arătat că prăjiturile dau aceeaşi dependenţă ca şi cocaina. În ceea ce priveşte nutriţia, patru prăjituri cu  ciocolată conţin 192 de calorii şi 10 grame de grăsime.

Chipsurile împart locul 2, la egalitate în privinţa dependenţei pe care o provoacă, cu ciocolata. O porţie de 30 de chipsuri conţine 320 de calorii şi 20 de grame de grăsime.

Un studiu realizat la Universitatea Drexel a arătat că ciocolată le provoacă celor care o consumă aceeaşi plăcere pe care le-o provoacă drogurile consumatorilor. Un singur baton cu ciocolată conţine 210 calorii şi 13 grame de grăsime.

Pizza conduce în acest top. O felie de pizza conţine, în general, în jur de 300 de calorii şi aproximativ 10 grame de grăsime. Dacă adăugăm şi ingredientele din carne pe care le găsim în ea, vorbim de 360 de calorii şi până la 20 de grame de grăsime. Totul vine la pachet cu maximă dependență.
Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: FreeDigitalPhotos

Comments

comments

Lasă un răspuns