Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Aspirina frumuseţii

Aspirina frumuseţii

Cu efect antidurere, aspirina poate să-ţi redea starea de bine într-o răceală, să-ţi alunge durerea de cap, dar este și un veritabil tratament de frumuseţe.

Ingredientul activ din aspirină, acidul acetilsalicilic, este un derivat sintetic al salicinei pe care-o întâlnim în salcie. Datorită proprietăţilor antiseptice  şi antiinflamatoare, aspirina ajută la tratarea coşurilor, mătreţii, tenului gras, bătăturilor, dar este utilă şi în multe alte situaţii. Aspirina, mereu surprinzătoare.

Tratament pentru acnee

Pisată şi amestecată cu un strop de apă, aspirina devine un bun tratament pentru uscarea coşurilor. Aplică această pastă direct pe zona afectată şi las-o să acţioneze cât mai mult timp. Eventual, repetă tratamentul până când pielea nu mai este inflamată şi nici nu mai simţi disconfort la atingere. Dacă ai mai multe coşuri, un ten acneic, poţi prepara o mască hidratantă şi totodată antiinflamatoare: pisează cinci pastile de aspirină şi adaugă o lingură cu iaurt şi alta cu miere.

Te scapă de bătături

Pielea întărită este inestetică, dar provoacă şi dureri. Oricare ar fi motivul pentru care vrei să scapi de ea, e bine s-o înlături cât mai grabnic, dar fără să-ți provoci răni. Pasează şase pastile de aspirină şi adaugă o lingură cu suc de lămâie. Pasta obţinută este un remediu natural excelent pentru înmuierea pielii oricât de îngroşate. Aplică această pastă pe bătături şi înfăşoară piciorul în folie de plastic pentru zece minute. Aciditatea celor două ingrediente ajută pielea să se exfolieze rapid. Acest tratament trebuie urmat de un altul cu piatră ponce şi apoi de un masaj cu o cremă grasă, care să hidrateze zona.

Redă strălucirea blondului

Dacă băile în piscină din timpul vacanţei ţi-au alterat culoarea părului, tot aspirina remediază această situaţie. Dizolvă 6-8 tablete de aspirină într-o cană cu apă caldă şi aplică amestecul pe păr imediat după spălare. Lasă-l să acţioneze 15 minute şi apoi clăteşte din abundenţă. După câteva spălări, părul îşi recapătă culoarea iniţială.

Ține sub control mătreața

Există o mulţime de şampoane care te ajută să scapi de mătreaţă, dar la fel de bine poți folosi aspirina pentru a ţine sub control apariţia fulgilor neplăcuţi de mătreaţă, indiferent de tipul de şampon pe care îl utilizezi. Pisezi două aspirine, le amesteci cu o lingură de şampon, apoi te speli în mod obişnuit. Ajută la exfolierea scalpului şi la eliminarea straturilor de celule moarte, mătreaţa fiind astfel îndepărtată. Specialiştii spun că aspirina conţine ingredientele principale din şampoanele pentru mătreaţă, motiv pentru care metoda cu aspirina dă roade.

Elimină vânătăile

E bine să ai mereu la îndemână aspirină fiindcă te poate scăpa de vânătăi. La scurt timp după ce te-ai lovit, pasează o aspirină, umezeşte uşor pulberea cu câţiva stropi de apă şi aplică pe locul învinețit. Aspirina acţionează mărind fluxul sangvin la nivelul pielii, iar datorită efectului ei anticoagulant reduce probabilitatea formării hematomului şi apariţiei vânătăii.

Vindecă înțepăturile de insecte

Poţi scăpa rapid de roşeaţă şi mâncărime aplicând pastă de aspirină când te ciupeşte o insectă. Inflamaţia este rapid redusă, dar şi riscul de a mări leziunea tot scărpinându-te. Dacă ai o salcie în apropiere, poți aplica o bucăţică de coajă din trunchiul ei, efectul fiind acelaşi.

Scoate mirosurile din păr

Pisează aspirină, pune-o într-o sticlă cu pulverizator, umple-o cu apă şi pulverizează pe păr. În câteva minute, mirosurile neplăcute vor fi îndepărtate. Usucă părul cu un uscător de păr sau de mâini, piaptănă, iar podoaba capilară îşi va recăpăta supleţea şi prospeţimea.

Remedii pentru tenul uscat sau gras

Când frigul afectează pielea uscată, aspirina pisată combinată cu puţin ulei poate un remediu de combatere a ravagiilor provocate de ger. Exfoliază blând şi totodată hidratează. Aplică pe faţă soluţia obţinută şi las-o să acţioneze zece minute, apoi clăteşte tenul cu apă călduţă.

Excesul de sebum al tenurilor grase poate fi combătut tot prin acţiunea astringentă a aspirinei. Prepară o mască dintr-o linguriţă de lapte şi două aspirine pisate fin. Întinde amestecul pe ten şi gât şi clăteşte după 15 minute.

Înmoaie punctele negre

Este ideală când vrei să cureţi porii în profunzime şi să scapi de punctele negre. Aspirina înmoaie sebumul solidificat din pori (punctele negre) şi, prin acţiunea ei antiinflamatoare şi exfoliantă, te ajută să îndepărtezi uşor celulele moarte şi grăsimea. Prepară un scrub din 2-3 aspirine pisate şi foarte puţină apă (sau aplică pulberea pe tenul uşor umezit), masează-l un minut, insistând pe zonele cu puncte negre, apoi clăteşte.

Ia seara o aspirină

Are efect antiinflamator şi reduce din simptomele inflamaţiilor, inclusiv la nivelul pielii. Când apar procese inflamatorii în organism, colagenul se deteriorează cu ușurință, ducând la apariţia ridurilor premature şi a pielii lăsate. Inima ta, creierul şi pielea îţi vor mulţumi pentru acest gest. Dacă ai risc major de sângerare, tulburări gastrointestinale sau practici sporturi extreme, evită acest remediu de frumuseţe şi sănătate fiindcă pot apărea sângerări!

Ajutor pentru plante

Este visul oricărui grădinar! Dizolvată în patru litri de apă, o aspirină ajută plantele din grădină să crească sănătoase şi să nu fie atacate de dăunători. Este un insecticid eficient şi netoxic. Cercetările au arătat că acidul salicilic induce modificări în structura rădăcinii, tulpinii şi frunzelor, care devin mai robuste, iar fructele cresc mai mari.

O aspirină adăugată în vaza de flori le face să reziste mai mult timp, cam o săptămână.

Citește și:

Secretul din salină

Secretele vietii sanatoase. Solutii simple

Ce nu stiai despre miere

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.37/17.09.2015

Autor: Luminița Tăbăran

Sursa foto: pixabay.com


Sus