Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Medical > Atentie la tetanos!

Atentie la tetanos!

Vremea s-a încălzit, petreci mai mult timp afară și te implici în diverse activități în aer liber: grădinărit, renovare, curățenie în curte. Fii prudentă și ia măsuri împotriva bacteriei Clostridium tetani, responsabilă de tetanos!

Multe activități aparent inofensive (greblarea gazonului, curățarea jgheaburilor, plantarea florilor etc.) ne fac să intrăm în contact cu bacteria Clostridium tetani. Ea trăiește în pământ, praf, murdărie și dejecţiile animalelor. Perfidul microb profită de orice mică leziune a pielii. Este suficient să te zgârii ușor, să te tai, să-ți intre o mică așchie în piele, să te înțepi cu un obiect ruginit sau cu o plantă, ca bacilul să intre în corp și să cauzeze infecția. Agricultorii, grădinarii amatori sau profesionişti, persoanele care intră frecvent în contact cu animalele sunt cei mai expuşi tetanosului.

Simptome dureroase

Din momentul în care bacteria pătrunde în rană până când apar simptomele trec între 7 și 21 de zile. Simptomele apar progresiv, pe durata a 4-6 săptămâni: spasme și contracţii ale muşchilor masticatori care fac dificile mestecarea și deschiderea gurii, febră, transpiraţii excesive, tulburări de ritm cardiac, apoi contracturile cuprind muşchii gâtului, spatele și picioarele. În ultima fază a bolii, apar spasme la nivelul laringelui și contracturi ale diafragmei, care provoacă insuficiență respiratorie importantă, convulsii, chiar asfixie.

Spasmele musculare sunt intense, imprevizibile, foarte dureroase şi se intensifică în prezenţa excitanţilor din exterior (lumină, zgomot etc.).

Tratamentul este complex. Pacientul trebuie internat în spital, unde i se vor administra antibiotice, antitoxină, sedative pentru calmarea spasmelor. La nevoie, se apelează la intubare, ca bolnavul să poată respira.

Dezinfectează orice mică rană!

Cu câteva măsuri de precauție lesne de pus în practică, eviți să contractezi tetanosul în timp ce muncești sau te relaxezi afară:

  • Asigură-te că ești la zi cu vaccinarea.
  • Când renovezi, grădinărești sau muncești în aer liber, poartă mănuși, haine și încălțăminte de protecție.
  • Folosește cu atenție uneltele care îți pot leza pielea.
  • Deseori, tetanosul este cauzat de o rană minoră, despre care nici nu ai crede că se poate infecta. Așadar, fii prudentă și curăță imediat cu apă curată şi săpun orice mică leziune, apoi dezinfecteaz-o. Dacă în ultimii zece ani nu ai fost imunizată împotriva tetanosului sau ai făcut o vaccinare incompletă și acum te-ai rănit, mergi la medic pentru vaccinarea de urgenţă.

Când te-ai vaccinat ultima oară?

Cea mai sigură protecție împotriva tetanosului este vaccinarea. Dacă în ultimii zece ani nu te-ai vaccinat împotriva acestei boli (atenţie, trebuie să fi făcut dozele complete, nu vaccinarea de urgenţă!), înseamnă că nu ești protejată împotriva ei. La adulți, vaccinarea constă în administrarea a două doze la interval de o lună, un rapel la un an, apoi câte un rapel la fiecare zece ani.

Vaccinul e foarte bine suportat de organism, indiferent de vârsta persoanei. Copiilor li se administrează trivaccinul DTP, care îi protejează de difterie, tuse convulsivă şi tetanos.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.22/5.06.2014.

Autor: Angelica Cîlțan

Sursa foto: Thinkstock


Lasă un răspuns

Sus