Berea, o sursă de vitamine și minerale esențiale

O bere rece te relaxează și te răcorește, mai cu seamă într-o zi caniculară. Consumată cu moderaţie, berea este nu doar un răsfăț de vară, ci și o bombă de vitamine şi minerale esenţiale.

Când vine vorba de alcool, ne gândim că-i un viciu sau că îngrașă. Însă, la fel ca vinul, berea are valenţe terapeutice, fără vină te poţi delecta cu un pahar pe zi. Vei împleti plăcerea degustării cu grija pentru sănătate.

Protejează inima

Indiferent dacă preferi vinul sau berea, studiile au arătat că, dacă bei moderat (unu, două pahare pe zi), vei fi mai puţin susceptibilă de a suferi de boli de inimă. Alcoolul în cantităţi mici îmbunătăţeşte sănătatea inimii, pentru că face sângele mai fluid, mai puţin predispus la coagulare şi scade nivelul colesterolului rău.

Spală rinichii

Un pahar cu bere reduce riscul de pie-tre la richini datorită conţinutului mare de apă şi efectului diuretic. Compuşii din hamei încetinesc eliberarea calciului din oase şi, respectiv, acumularea de nisip la rinichi.

Scade colesterolul

Fabricată din orz, berea conţine betaglucan, un tip de fibre solubile care contribuie la sănătatea inimii prin dimi-nuarea nivelului de colesterol. O sticlă cu bere blondă are 0,75 g de fibre, în timp ce o sticlă cu bere neagră, 1,3 g.

Sursă de B-uri

În licoarea aurie sunt ascunse multe dintre vitaminele B: acidul folic, niaci-na, riboflavina, acidul pantotenic, vitaminele B6 şi B12. Toate sunt importante, însă ultimele două menţin inima într-o stare bună prin scăderea nivelului de homocisteină, un aminoacid care poate duce la deteriorarea arterelor şi la formarea cheagurilor de sânge.

Întăreşte oasele

În timp ce consumul exagerat de alcool poate slăbi oasele, un pahar de bere pe zi le face mai puternice, pentru că este bogată în siliciu, un element care dă forţă oaselor. Un consum de 1-2 beri pe zi menţine densitate osoasă în limite normale.

250 de calorii are o bere. Ca să nu te îngrași, nu consuma mai mult de 1-2 beri pe zi!

93% din bere reprezintă apă, iar datorită mineralelor şi antioxidanţilor (aceeaşi cantitate ca în vin, deşi antioxidanţii sunt diferiţi) pe care-i are, oferă o bună hidratare în zilele caniculare, când prin transpiraţie se pierd minerale importante.

Articol preluat din ediția de iulie 2014 a revistei Femeia.

Autor: Luminița Tăbăran

Sursa foto: Fotolia

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 13 iulie 2026
De Ioana Bucur | 13 iulie 2026

Simona Halep a revenit la Wimbledon într-o ipostază specială, de această dată nu pe teren, ci în loja regală, acolo unde a asistat la finala feminină din 2026. Fosta campioană de la All England Club a fost prezentă la meciul dintre cehoaicele Linda Noskova și Karolina Muchova, într-un moment care a atras atenția camerelor de […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 15 iulie 2026
De Ioana Bucur | 15 iulie 2026

Mirabela Grădinaru a bifat una dintre cele mai elegante apariții ale sale de la începutul mandatului lui Nicușor Dan, într-un cadru cu o simbolistică aparte. Președintele României și partenera sa au fost prezenți la Paris, la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a Franței, eveniment organizat pe 14 iulie și marcat, ca în fiecare an, printr-o paradă […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp