Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Medical > Ce analize trebuie sa iti faci anual

Ce analize trebuie sa iti faci anual

Ca femeie, probabil ai zeci de lucruri pe care trebuie să le faci în fiecare zi şi este posibil să uiţi de mamografie sau de testul colesterolului. Noi te sfătuim să nu laşi analizele medicale anuale să îţi scape de sub control deoarece te poţi salva de multe neplăceri. Testele medicale anuale îi ajută pe medici să depisteze multe probleme de sănătate în stadiul în care ele încă pot fi tratate.

Analizele ginecologice

Aici se încadrează şi examinarea sânilor şi a pelvisului plus testul Papanicolau – o analiză microscopică a celulor cervicale. Tot examenele ginecologice te vor testa pentru virusul HPV, care este responsabil pentru multe cazuri de cancer cervical. Examinarea pelvisului poate duce la descoperirea anumitor tumori.

Examenul la sâni caută noduli, iritaţii sau alte probleme care pot duce la apariţia cancerului la sâni. Toate femeile de peste 25-30 de ani au nevoie de aceste teste anual. Singura situaţie în care îţi permiţi să ratezi un an este atunci când 3 ani consecutiv ai făcut testul Papanicolau şi HPV şi ambele au fost normale.  Pentru ca testul Papanicolau să dea rezultate precise, evită contactul sexual sau medicamentele care se administrează vaginal cu cel puţin două zile înainte de examen. De asemenea, atunci când faci duş, poţi palpa sânii pentru a vedea dacă există modificări, pete, noduli, etc.

Sănătatea inimii

Trebuie să îţi faci anual un control la inimă. Doctorul trebuie să îţi verifice presiunea sângelui şi să determine cantităţile de colesterol bun şi colesterol rău din organismul tău. Dacă au existat în familia ta persoane cu boli de inimă, este posibil să ai nevoie de un test CRP Cantitativ care măsoară infecţiile şi inflamaţiile organismului tău şi care poate depista anumite afecţiuni cardio-vasculare.  Aceste teste te ajută să afli dacă eşti expusă riscului unei boli la inimă (cel mai mare duşman al femeilor) sau unui atac de cord. Dacă ai peste 45 de ani, trebuie să faci aceste teste anual. Femeile mai tinere de 45 pot face testele o dată la 2 ani. Pentru determinarea colesterolului este bine să te programezi dimineaţa şi să sari peste micul dejun.

Analizele pielii

Dermatologul trebuie vizitat anual pentru a depista anomalii ale pigmentului pielii.  Melanonum, cea mai letală formă de cancer al pielii începe cu o simplă aluniţă. Şi această boală este în creştere, mai ales în rândul femeilor. Pe lângă testele necesare, ar trebui să faci şi tu verificări de rutină chiar la tine acasă. Melanomul poate apărea oriunde pe corp, dar la femei îşi face în general apariţia pe picioare.

Testele de vedere

Oftalmologul poate depista semne de cataractă sau de glaucom şi te poţi trezi cu un diagnostic de diabet. Deşi îţi poţi permite să sari un an, testele pentru vedere ar trebui efectuate anual, mai ales de către femeile care au avut cazuri de diabet în familie, probleme cu presiunea sângelui sau care au purtat lentile de contact.


Lasă un răspuns

Sus