Ce mâncăm în sezonul rece? Idei de nota zece!

Alimentele sunt medicamente, dacă știi cum să le folosești. Înainte de a trece pe la farmacie pentru a lua antigripale, mergi în piață! Ceea ce mâncăm în sezonul rece poate reduce drumurile la farmacie!

Multe dintre alimente te pot ajuta să te menții într-o formă excelentă în sezonul rece, iar cele mai bune alegeri care vor aduce un plus de sănptate ție și familiei tale sunt: supele cremă din legume, condimentele iuți, infuziile de plante bogate în vitamina C, legumele crude, fructele și produsele lactate fermentate.

Supele și alte feluri calde care se mănâncă cu lingura sunt o alegere foarte bună toamna și iarna. Pe de o parte, furnizează căldură corpului, iar pe de altă parte, facilitează o hidratare imediată. În multe dintre ele ingredientul principal sunt legumele, care, datorită amidonului, sunt o sursă de energie. În plus, unele ingrediente sunt considerate remedii naturale pentru gripă, cum ar fi ceapa și usturoiul.

Condimentele favorizează funcția vasodilatatoare a corpului, în legătură directă cu termoreglarea. Consumul de piper, cuișoare, scorțișoară, curcuma sau șofran contribuie la creșterea temperaturii corporale. Usturoiul favorizează producerea de anticorpi. Condimentele înseamnă un dublu beneficiu pentru sănătate, pentru că sunt potențatori de gust, ceea ce facilitează reducerea consumului de sare.

Infuziile sau ceaiul, ca și condimentele, ajută la menținerea unei temperaturi corporale ridicate. Multe dintre aceste băuturi au componente care favorizează și potențează funcționarea sistemului imunitar precum ceaiul verde, care, datorită înaltului conținut de vitamina C, acționează ca antigripal natural.

Legumele și fructele protejează sistemul imunitar. Deși consumul lor nu garantează evitarea răcelii, creșterea aportului de vitamina C contribuie la o stare de sănătate mai bună. Specialiștii recomandă consumul fructelor și legumelor de sezon.

Produsele lactate asigură menținerea unor niveluri optime de vitamina B și vitamina D. Lipsa vitaminei B poate cauza anemie. Vitamina D reglează nivelurile de calciu din corp. Experții recomandă de asemenea consumul de lapte de migdale, care, datorită conținutului mare de calorii, este o sursă de energie și reglează temperatura.

Pe lista cu alimente ideale în sezonul rece se mai află peștele și ouăle pentru aportul mare de vitamina D, canea de curcan pentru proteine și triptofan care previne depresiile sezoniere, dar și zaharurile naturale din fructele uscate.

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: pixabay.com/

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 10 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 10 septembrie 2026

Prințul William s-a aflat miercuri, 9 septembrie, la Oslo, unde a reprezentat Familia Regală britanică la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Ceremonia solemnă a reunit membri ai celor mai importante case regale europene și lideri din întreaga lume, însă două detalii au atras în mod special atenția: absența lui Kate […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 01 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 01 septembrie 2026

Ilinca Vandici traversează una dintre cele mai importante perioade din viața sa personală. La 40 de ani, prezentatoarea urmează să devină mamă pentru a doua oară, iar vestea va fi împărtășită chiar de ea publicului, în cadrul emisiunii pe care o prezintă la Kanal D. Potrivit informațiilor publicate de WOWbiz.ro, Ilinca Vandici și partenerul său, […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp