Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Dieta si fitness > Cele mai ciudate diete din lume

Cele mai ciudate diete din lume

Încă din secolele trecute, femeile şi-au dorit o siluetă suplă, cu care să facă furori. Şi, pentru a atinge greutatea ideală, au fost în stare să suporte cele mai drastice şi chiar periculoase regimuri de slăbire care au existat vreodată. Iată câteva exemple!

Aristocraţia europeană considera, în secolul al XIX-lea, înfometarea ca fiind cea mai eficientă soluţie în dobândirea unei siluete filiforme. Astfel, „anorexia victoriană“ a făcut ravagii printre reprezentantele nobilimii, ce îşi doreau un fizic cât mai firav, care să le confirme feminitatea şi chiar puritatea spirituală.

„Marele mestecător”

Mai târziu, anorexicul şi bulimicul poet Lord Byron a făcut faimoasă cura cu oţet. Având în vedere efectele secun­dare ale acestui regim (voma şi diareea), nu-i de mirare că iniţiatorul său a ajuns la o scăderea semnificativă în greutate! În 1903, un individ pe nume Horace Fletcher a devenit cunoscut drept „Marele mestecător“ după ce a slăbit aproape 20 de kilograme mestecând mâncarea fără să o înghită. Secretul acestei diete consta în a mesteca dumicatul de 32 de ori, după care erau aruncate resturile. În zilele noastre, actriţa Gwyneth Paltrow crede cu tărie în mestecarea excesivă a fiecărui dumicat. Singura diferenţă între dieta inițială şi cea actuală e că vedeta mestecă de 13 ori şi apoi înghite mâncarea.

Săpunul de slăbit

Pare greu de crezut, însă în anii ’30 erau comercializate cu mare succes săpunurile de slăbire. Da-da, clasicele săpunuri au fost transformate peste noapte în aliatul cel mai loial al femeilor doritoare să scape de surplusul de greutate. Ingredientul-minune era clorura de potasiu, care, chipurile, topea colăceii de grăsime.

Câteva decenii mai târziu, a apărut dieta „Frumoasa Adormită”, bazată pe principiul că, atunci când dormi, nu mănânci, deci n-ai cum să te îngraşi. Printre cei care au încercat-o s-a numărat şi regele rock-n-rollului, Elvis Presley, care obişnuia să ia sedative cu pumnul pentru a dormi zile întregi. Din păcate, kilogramele tot s-au acumulat, iar excesul de pastile nu a făcut decât să-i grăbească sfârşitul legendarului cântăreţ.

Prânz cu aer sau cu bacterii?

În deceniul 8, a apărut moda „aerienilor“, care considerau că armonia deplină este atinsă abia în momentul în care dispare nevoia de mâncare, apă şi somn. Cu alte cuvinte, aceste persoane se hrănesc doar cu aer. Şi nu e nicio glumă! În disperarea ei de a se menţine, la 56 de ani, într-o formă fizică de invidiat, Madonna a devenit peste noapte adepta „dietei cu aer“. Astfel, regina muzicii pop îşi pune mâncarea în farfurie, taie o îmbucătură, ţine dumicatul în furculiţă, îl adulmecă şi îl pune înapoi. Şi acesta a fost prânzul! Nu mănânci (o asemenea activitate a devenit oricum cam demodată în showbizul american), ci doar te prefaci. Totuşi, cum supravieţuieşti? Cu apă şi un fel de supă, care se pare că-i asigură divei substanţele nutritive necesare. Un alt regim pe care l-a încercat Madonna în longeviva sa carieră artistică este cel cu bacterii. Vedeta a preferat la un moment dat mâncarea gata fermentată. Chef-ul ei i-a gătit preparate pline de fibre, dar şi de bacterii bune, precum seminţele de soia, orezul şi diverse cereale fermentate cu un anumit mucegai. Asemenea „bunătăţi“ ajută digestia, curăţă colonul şi înlătură riscul apariţiei cancerului. Un mic preţ de plătit de către un artist care pare că va părăsi scena abia la adânci bătrâneţi!

Regimul în şapte culori

Aţi sesizat vreodată cum restaurantele tip fast-food folo­sesc roşul şi galbenul în logourile lor? Motivul e că aceste culori sporesc apetitul, pe când albastrul scade pofta de mâncare. Plecând de la acest fapt, japonezii au creat nişte ochelari cu lentile albastre care, chipurile, te fac să reduci cantitatea de mâncare consumată. Iar prin anii 2000 a devenit un „must” regimul pe culori. În ce constă dieta multicoloră? În fiecare zi, mănânci alimente de o singură culoare, adică albe lunea, roşii marţea ş.a.m.d. Christina Aguilera se numără printre starurile care şi-au sortat mâncarea în funcţie de nuanţă. Şi, după o acumulare inestetică de surplus de kilograme, a reuşit să se întoarcă într-un final la o siluetă atrăgătoare.       

Mâncare pentru bebeluşi

Cu toate că nu are copii, Jennifer Aniston are frigiderul ticsit cu mâncare destinată bebeluşilor. Actriţa din serialul „Prietenii tăi” a dat iama în piureurile micuţilor din momentul în care nutriţionistul ei i-a menţionat beneficiile unei asemenea diete: ingrediente de calitate, că, deh, sunt destinate piticilor, lipsa grăsimilor şi a altor substanțe dăunătoare siluetei. Ca atare, diva nu-şi încheie ziua până nu devorează nici mai mult şi nici mai puţin de 14 borcănaşe de mâncare pentru bebeluşi.

„Placenta gourmet”

Ca să rămânem în zona celor mici, vă aducem la cunoştinţă că actriţa hollywoodiană January Jones şi-a propus să profite la maximum de naşterea fiului său. Astfel, vedeta serialului „Mad Men” i-a cerut bucătarului să-i pregătească un meniu inedit după ce a devenit mamă: „Placentă gourmet”. După ce a fost uscată, placenta a fost zdrobită şi porţionată în mici capsule, pe care frumoasa blondină le-a consumat zilnic, în speranţa că o vor ajuta să scape de kilogramele acumulate în timpul sarcinii. Ceea ce, spre încântarea fanilor ei, chiar s-a întâmplat!

Articol preluat din ediția de aprilie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Aleandra Rotărescu

Sursa foto: Thinkstock


Lasă un răspuns

Sus