Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > Medical > Consultații online, mai sigure în perioada izolării

Consultații online, mai sigure în perioada izolării

Multe clinici private au venit în sprijinul pacienților oferind consultații online. Însă medicii de familie sunt la datorie, cu servicii gratuite, dar în cea mai mare parte activitatea lor se desfășoară tot online.

Suntem încă în izolare, dar problemele de sănătate nu au luat și ele o pauză, există sau pot apărea oricând. Pentru urgențe putem chema salvarea sau merge la camera de gardă a spitalelor (deși nu este recomandat din cauza riscului ridicat ca acolo să vină și persoane pozitive COVID 19 simptomatice sau asimptomatice!). Clinicile virtuale sunt răspunsul la noile condiții. Peste 10.000 de consultații au fost înregistrate în ultima lună pe noua platformă a clinicilor Regina Maria la cele 35 de specialități.
Cum se face o programare: poți realiza o programare medicală online de pe computer sau aplicația mobilă, dar și prin Call Center, urmând următorii pași: https://www.youtube.com/watch?v=6lqQrZte-Ro.

Consultații prin videoconferință

MedLife a lansat serviciul de consultanță medicală online. Peste 80 de medici specialiști, de la diverse specialități, ne pot consulta prin videoconferință. Poți folosi orice dispozitiv electronic, telefon, tabletă sau laptop, și din orice zonă de acces: birou, domiciliu sau mijloc de transport, fiind nevoie doar de o conexiune la internet și de o cameră video funcțională. Mai mult, prin aplicația acestui serviciu medical se pot încărca documente care vor ajuta la evalurarea stării tale de sănătate.

Ai acces la medicul de familie

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoanăAceștia sunt prezenți în cabinete în fiecare zi lucrătoare, însă e de preferat să ții legătura cu ei tot online pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus atât a ta, cât și a cadrelor medicale. Însă nu toată lumea ține pasul cu tehnologia și chiar dacă rețetele se pot elibera acum fără cardul de sănătate și pot fi trimise online, mulți sunt nevoiți să meargă la ușa cabinetului, dar numai până acolo! „Mulți pacienți, din categoria seniorilor, vin încă la cabinet, e normal, pentru că nu se descurcă online, dar nu-i pot primi în cabinet, riscul ar fi prea mare pentru mine. Și nu doar pentru că mă tem pentru sănătatea mea și a familiei mele, dar dacă eu mă infectez trebuie să se închidă policlinica și las fără medicamente peste 400 de bolnavi cronici, care au nevoie de rețetă în fiecare lună, plus alți bolnavi înregistrați la alți colegi ai mei! Pacienții trebuie să înțeleagă că nu doar ei se expun venind la cabinet, dar îi pot pune în pericol pe foarte mulți semeni. Dacă au cine să-i ajute să comunicăm online, e de preferat să utilizăm această cale. E mai sigur pentru toată lumea și mai comod pentru ei. Cu restul pacienților țin legătura prin telefon, îi consult în acest mod, le trimit rețetele pe e-mail sau whatsapp și cu ele pot merge fără probleme la farmacie. Datele mele sunt în sistem și dacă întâmpină vreo problemă mă sună și rezolvăm pe loc. În cabinet le puteam lua tensiunea, îi puteam asculta la plămâni, dar în general îmi dau seama după cum sună tusea dacă e nevoie de antibiotic. Îi rog să-și măsoare temperatura și mulți dintre ei au și tensiometre, așa că lucrurile se pot gestiona și de la distanță la fel de bine. În cazurile pe care le consider urgențe îi sfătuiesc să sune la 112, pentru că eu oricum nu-i pot ajuta nici dacă ar veni la cabinet, ne declară Adriana Camelia Andrasescu Scrieciu, medic de familie.

Îți poți face analize și acum

Deși multe clinici și laboratoare sunt închise, unele dintre ele oferă aceste servicii și în această perioadă. Ba mai mult, dacă ai trimitere de la medicul de familie, poți face analizele decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, pentru că există fonduri! Îți recomandăm să suni la clinicile private, dar și la Fundația Crucea Alb-Galbenă România (aceștia pot veni acasă pentru a recolta analize persoanelor în vârstă sau celor care nu se pot deplasa din diverse motive, contra cost, evident). Această Fundație oferă și alte servicii medicale la domiciliu și are sedii atât în București, cât și în câteva orașe din țară.

Ajutor psihologic

În cazul în care te confrunți cu atacuri de panică sau anxietate poți suna gratuit la servicul Helpline 0374456420; aici îți vor răspunde voluntari de la Facultatea de Psihologie pentru a vă oferi suport pentru anxietatea generată de criza COVID 19.

Text: Luminița Tăbăran

Foto: 123RF

Citește și:

50 de medici oferă gratuit consiliere pe platforma Medici pentru România

Românii au medic, dar se tratează singuri. Riscurile automedicației

 

Comments

comments

Lasă un răspuns