Daca ochii tai ar vorbi…

 

Fie că sunt roşii, dureroşi, lipicioşi sau îţi dau mâncărimi, ochii suferinzi trebuie să te trimită la medic. Inflamaţiile apar din motive diverse, de la alergii până la infecţii sau alţi factori iritanţi, pe care un control oftalmologic îi poate scoate la iveală. Iată la ce să te-aştepţi dacă…

Ai ochii uscaţi

Uscăciunea oculară are multe cauze – orele prea multe petrecute în faţa computerului, vântul de afară, aparatele de aer condiţionat, fumul de ţigară sau lentilele de contact grăbesc evaporarea umezelii oculare cu rol protector. Sunt şi medicamente care au efect similar, precum diureticele sau antialergicele. Soluţia ar fi lacrimile artificiale folosite zilnic, dar acestea se iau la recomandarea medicului. În plus, când lucrezi şi te concentrezi intens la ecranul calculatorului, nu uita să faci pauze!

Ai ochii roşii, dureroşi

Dacă ai scurgeri oculare sau te trezeşti cu ochii lipiţi, lucrurile sunt clare – suferi de conjunctivită infecţioasă. Ce te faci însă dacă ai ochii roşii fără vreun motiv aparent? Folosirea picăturilor antiinflamatoare poate limpezi ochiul iritat de cosmetice, praf, soare sau suprasolicitare, însă tot e nevoie de o consultaţie ca să afli dacă nu cumva de vină pentru problema ta este tensiunea oculară mărită sau nevoia de ochelari.

Te sâcâie senzaţia de mâncărime

Conjunctivita alergică este principala cauză a acestei neplăceri. Se declanşează când intri în contact cu o substanţă pe care organismul n-o tolerează bine, fie că e vorba de polen, praf sau unele cosmetice. Nu este contagioasă, dar poate fi tare neplăcută. Nu te scărpina la ochi – nu faci decât să-i iriţi şi să înmulţeşti problemele. Pune comprese reci, foloseşte picături cu efect calmant  şi, la recomandarea medicului, ia pastile antihistaminice.

Nu mai vezi bine

Astăzi dai vina pe oboseală, mâine te consolezi că ai mai îmbătrânit puţin… Chiar dacă pare firească, slăbirea vederii nu trebuie neglijată, mai ales dacă suferi de diabet sau altă afecţiune cronică ce poate cauza complicaţii oculare!

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 06 noiembrie 2026
De Ioana Bucur | 06 noiembrie 2026

Cristina Bâtlan s-a căsătorit din nou, iar imaginile de la cununie au adus în atenție un bărbat despre care publicul știe puține lucruri. Traian, partenerul antreprenoarei, i-a fost alături joi, 5 noiembrie, la Starea Civilă a Sectorului 1 din București, unde cei doi și-au oficializat relația în prezența unor oameni apropiați. Ceremonia din Piața Amzei […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 05 noiembrie 2026
De Ioana Bucur | 05 noiembrie 2026

Cristina Bâtlan a devenit soție joi, 5 noiembrie, în cadrul unei ceremonii civile organizate în București. Antreprenoarea și partenerul său și-au oficializat relația în prezența unui grup restrâns de apropiați, la sediul Stării Civile din Sectorul 1, în Piața Amzei. Evenimentul a avut loc la ora 12:00, potrivit publicației Click!, care a publicat imagini de […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp