Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Ipohondria: moft sau psihoză?

Ipohondria: moft sau psihoză?

„Cred că mi-e rău, cred că mă doare capul, cred că nu mai am mult de trăit“ – cam așa s-ar rezuma, la modul amuzant, discursul unui ipohondru. Din păcate, situația nu e deloc de râs, ci de tratat la psihoterapeut.

Am făcut cunoștință destul de devreme în viață cu conceptul de ipohondrie – cel puțin teoretic –, când mă deprinsesem a citi horoscoape și am găsit într-unul că nativii Rac sunt cei mai cunoscuți ipohondri ai zodiacului. M-am întors un pic la mine cu analiza și-am zis că da, uneori mi se cam pare că am toate bolile. Peste ani și după experiența interacțiunii cu mii și mii de oameni, am descoperit că ipohondria este mai mult decât o vorbă aruncată laolaltă cu alte „trăsături“ de zodie și că a fi ipohondru e de mers de doctor (dar nu la cel la care se gândește ipohondrul, ci la psihoterapeut), nu de făcut glume. Pentru că această afecțiune a fost încadrată în categoria tulburărilor de ordin obsesiv-compulsiv, iar în literatura de specialitate se menționează tot mai des că, de fapt, ipohondria este doar o mască a depresiei.

Boala ca socializare și aspirator de atenție

Acest termen își are originile în vremea lui Hipocrate (anul 400 î.H.), care a folosit „hipocondru“ pentru a descrie regiunile laterale ale cavității abdominale. Astfel, în Antichitate, se considera că ipohondria era cauzată de problemele de funcționare ale organelor din această zonă. Numai că nu avea conotațiile negative din ziua de azi. Acestea au apărut de-a lungul secolelor, iar ipohondria a ajuns să fie identificată cu anxietatea referitoare la propria stare de sănătate, cu fobia de boli sau cu preocuparea exagerată pentru manifestările somatice ale organismului.

Pe scurt, o persoană ipohondră este în permanență nemulțumită de sănătatea sa, e foarte absorbită de semnalele pe care (crede că) i le transmite corpul  și caută mereu confirmarea bolii la profesioniștii în domeniul medical.

Pe larg, semnele ipohondrului ar fi următoarele:

Are convingerea că suferă de ceva anume. Mai ales după ce întâlnește o persoană cu acea boală, citește undeva despre afecțiunea respectivă, vede o emisiune la televizor etc. Chiar dacă nu manifestă niciun simptom evident, se înfiripă bănuiala că boala totuși s-a instalat.

Are tendința de a merge des la medic și de a face multiple investigații medicale, fără să-și pună problema cheltuielilor făcute în acest scop. Chiar dacă se văicărește din plin în legătură cu asta.

Schimbă foarte ușor medicii, dat fiind că scopul său este să i se valideze presupunerile privind deteriorarea stării de sănătate. Ipohondrul nu se lasă până ce nu descoperă specialistul care să-i confirme că „e ceva acolo” și să-i recomande investigații ulterioare.

Nu apreciază deloc bagatelizarea condiției sale sau încercările familiei și ale prietenilor de a-l liniști – chiar și cu argumente solide. În schimb, îi place la nebunie să vorbească despre „boala“ sa oricui îi iese în cale.

Dedică foarte mult timp investigării și informării despre boala de care crede că suferă. Mai ales în ziua de azi, când internetul este la dispoziția tuturor, ipohondria pare mai răspândită ca oricând.

Își verifică foarte des corpul și semnele vitale: erupții pe piele, noduli, răni, albul ochilor, aspectul unghiilor, tensiunea, greutatea, pulsul, doar-doar o găsi ceva în neregulă.

Transformă orice senzație de durere sau disconfort (foarte normale, de altfel, și prezente la foarte mulți indivizi ai speciei umane) în simptomul unei boli grave: cancer, SIDA, Alzheimer, Parkinson etc.

Literatura de specialitate pune instalarea acestei condiții pe seama evenimentelor nefericite din copilăria suferindului (abuzuri fizice sau sexuale), a episoadelor frecvente de îmbolnăvire în primii ani de viață, a îmbolnăvirii unui membru al familiei, a suspiciunii că o anumită boală a fost moștenită din familie, a incapacității de exprimare a emoțiilor.

Despre tratarea acestei obsesii se poate vorbi doar în cazul în care pacientul acceptă ajutor medical de specialitate (cea potrivită, nu specialitatea de care el crede că are nevoie), și anume de ajutorul unui psihoterapeut. Coroborată cu terapia de susținere din partea familiei, prietenilor, medicului de familie sau a celui specialist pe problema de sănătate respectivă, psihoterapia poate da rezultate chiar și fără tratament medicamentos, cel mai des folosite în acest cazuri fiind medicamentele împotriva depresiei sau anxietății.

Ipohondria în statistici

  • În general, se crede că afectează și bărbații, și femeile în egală măsură, dar câteva studii au scos la iveală că persoanele de sex feminin sunt mai predispuse la ipohondrie.
  • De obicei, se crede că  afectează și tinerii, și bătrânii în egală măsură, dar s-a descoperit o categorie de vârstă în cadrul căreia ipohondria este la cote maxime: 36-57 de ani.
  • Majoritatea pacienților cu ipohondrie își concentrează grija pe problemele legate de cap, gât, abdomen și piept.
  • Mai toți ipohondrii pun în centrul plângerilor lor ideea de durere fizică, din punctul de vedere al semnificației sale pentru starea de sănătate și nu ca senzație în sine.
  • Între 10 și 20% din populația globului au trecut prin diverse tipuri de episoade ipohondre în cursul vieții.

Paula Popescu, psiholog:

Și ipohondria poate avea beneficii

Cred că zicalele de genul „frica păzește pepenii“ sau „analize bune, pacient mort“ au fost lansate de ipohondri. Dar, după cum există o parte bună în toate lucrurile, o putem găsi și în personalitatea ipohondrului:

  • prevenirea evoluției unei boli cu evoluție insidioasă, cu condiția ca nivelul de anxietate asociat ipohondriei să nu fie atât de mare încât să producă, în sine, disfuncții organice reale;
  • aceste persoane sunt într-un contact cu sine foarte strâns. Este o premisă extrem de bună în procesul vindecării prin psihoterapie, misiunea terapeutului fiind ușurată de faptul că pacientul poate lesne identifica senzații, simptome, emoții, folosindu-se de acestea în restructurarea lor și a raționamentelor care le însoțesc sau chiar le provoacă.

Citește și:

Fericirea in patru pasi

Mă sperii din orice

Nevoia de a fi singură

Articol preluat din ediția de decembrie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Georgiana Idriceanu

Foto: Guliver/Thinkstock


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus