Piperul, între aromă și medicament natural

Piperul este o sursă de aromă si un adevărat medicament. A pune piper în mâncare este deja un gest reflex, deseori fără să mai să conştientizam efectele sale asupra sănătăţii noastre.

Piperul negru este cel mai comun dintre toate condimentele şi totodată un antibiotic natural, sursă de fibre, potasiu, fier şi vitamină C şi K. Piperul tratează problemele stomacului (previne ulcerul), anemia, impotenţa şi bolile de inimă şi este un veritabil conservant natural, scrie Suite101.com. Piperul negru combate dezvoltarea bacteriilor, reduce gazele intestinale,  previne şi ameliorează diareea, constipaţia şi colicile. Dar asta nu este tot! Piperul ameliorează tusea, previne răceală şi ameliorează simtomele răcelilor, dar ajută şi la decongestionara sinusurilor.

Cercetări recente arată că piperul previne dezvoltarea celulelor canceroase şi încetineşte dezvoltarea celulelor canceroase şi este un aliat de bază în luptă cu kilogramele în plus, conţinând nişte substanţe care grăbesc metabolismul grăsimilor. S-a demonstrat, de asemenea, că a adaugă piper negru în mâncare este chiar o măsură anti-obezitate. Piperul negru ajută la tratarea unor afecţiuni ale pielii, mai cu seamă în cazul bolii de depigmantare (vitiligo). În plus, s-a arătat că acelaşi condiment micşorează riscul de cancer de piele cauzat de expunerea la ultraviolete.

Presărat în mâncare, acesta ajută la o mai bună absorbţie a nutrienţilor în toate ţesuturile organismului, îmbunătăţind starea generală a sănătăţii. Piperul este bun şi pentru dantură, luptând cu cariile şi ameliorând durerile de dinţi.

Piperul este considerat şi un foarte bun antidepresiv natural, piperul negru îmbunătăţeşte funcţia cognitivă şi stimulează sistemul nervos central, având şi un puternic efect antioxidant, prin conţinut mare de fenoli. Trebuie spus că piperul combate inflamaţiile şi previne afecţiunile articulare, având ror important în menţinerea sănătăţii articulare prin aportul mare de potasiu pe care îl aduce.

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 05 octombrie 2026
De Ioana Bucur | 05 octombrie 2026

O probă inspirată de obiceiurile de nuntă i-a oferit Mirelei Vaida ocazia să povestească, în stilul său direct și cu mult umor, despre relația cu mama soțului ei. Prezentatoarea a făcut-o să râdă pe Oana Tomoiagă după ce a spus că soacra ar fi plâns o lună înaintea nunții, de mila fiului său. Discuția a […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 29 septembrie 2026
De Raluca Ogaru | 29 septembrie 2026

Kimberly Guilfoyle a trecut de la procuratură la televiziune, de la cercul apropiat al familiei Trump la diplomație. Fosta logodnică a lui Donald Trump Jr. este prima femeie numită ambasador al Statelor Unite în Grecia. La mai puțin de un an de la preluarea mandatului, o declarație care îi este atribuită a declanșat însă o […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp