Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Raspunsuri de la specialisti

Raspunsuri de la specialisti

Cititoarele noastre ne-au scris ori de câte ori au avut o problemă, iar specialiștii noştri le-au venit în ajutor cu cele mai bune sfaturi!

Folosesc pilule contraceptive de câţiva ani şi, de fiecare dată după cele șapte zile de pauză, am stări de vomă şi vărsături în prima zi cu noua folie. Care să fie cauza şi ce pot face?

Pentru a ne da seama de o posibilă cauză, este nevoie să efectuați câteva analize de sânge, mai precis un profil hormonal (FSH, LH, prolactină, progesteron, estradiol). În felul acesta, vom putea afla dacă pastilele pe care le luați în acest moment au ori nu concentrația bună de hormoni pentru dumneavoastră. (dr. Andreas Vythoulkas)

După o intervenţie pe cord deschis suferită anul trecut, soţul meu se simte foarte bine şi îşi doreşte să se apuce de sport (fitness, alergat). Nu poate fi periculos pentru el?

Răspunsul este cu siguranţă „nu“, cu condiţia să fie testat complet şi să efectueze inclusiv testul care să stabilească capacitatea de efort. Conform datelor obţinute, se stabileşte ritmul de recondiţionare fizică, cu un protocol de efort care se poate desfăşura în sistem supravegheat în „centre de recuperare“ sau liber cu indicaţia „în limita toleranţei“. Condiţia este să fie reevaluat de medicul curant cardiolog inclusiv prin testarea la efort dozat şi supravegheat. (dr. Violeta Lihatchi)

Sunt însărcinată în trei luni şi, în urmă cu o săptămână, am terminat tratamentul pentru o infecţie urinară. Problema este că de atunci nu mai pot avea contact sexual cu soţul meu, pentru că mă ustură foarte tare. Oare de ce?

Ar fi bine să faceți la medicul ginecolog o analiză de secreție și o cultură. Este foarte posibil ca, din pricina tratamentului pe care l-ați luat pentru infecția urinară, să se fi dezechilibrat flora bacteriană din vagin și să fi apărut aceste neplăceri.
(dr. Andreas Vythoulkas)

Folosit pe termen lung, steriletul poate afecta fertilitatea? Îmi doresc un copil peste un an ori doi.

Când folosiți steriletul, e important ca, din patru în patru luni, să mergeți la control. La o astfel de consultație, va fi verificată starea lui și, în acest fel, vor putea fi evitate problemele, dacă ele apar. În niciun caz nu stați cu el o perioadă prea lungă fără să îl verificați, pentru că, da, atunci poate provoca neplăceri care se pot solda și cu probleme de fertilitate. (dr. Andreas Vythoulkas)

Am 51 de ani şi, de la o vreme, obosesc foarte uşor şi gâfâi chiar şi dacă merg în ritm alert ori urc două etaje. Poate fi de vină inima?

Răspunsul nu poate fi susţinut decât de o consultaţie de specialitate (cardiologie), care să pună în evidenţă prin teste specifice capacitatea funcţională a inimii. Evaluarea clinică completată cu investigaţii poate aprecia cauza: de la simpla decondiţionare fizică (provocată de sedentarism) până la afecţiuni cardiace sau de altă natură (respiratorii, hematologice, endocrine). (dr. Violeta Lihatchi)

Băiatul meu are doar 25 de ani şi e hipertensiv. Sunt foarte îngrijorată de acest diagnostic. Este o fire destul de agitată şi are câteva kilograme în plus, dar nu multe (la 1,75 m, cântăreşte 80 kg). Ce putem face?

Dacă susțineți că „este hipertensiv“, asta înseamnă că a parcurs toate etapele necesare confirmării acestui diagnostic şi, se subînţelege, este în evidenţa medicului cardiolog şi a medicului de familie, care monitorizează evoluţia sub îngrijire complexă: stil de viaţă (alimentaţie, activitate fizică, relaxare), dar şi medicaţie adecvată. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, nu trebuie să fiţi îngrijorată: administrarea medicaţiei personalizate şi menţinerea stilului corect de viaţă vor asigura o evoluţie lipsită de complicaţii şi o speranţă de viaţă comparabilă cu a unei persoane normale. Așadar, condiţia este să aveţi evaluare şi suport medical de specialitate. (dr. Violeta Lihatchi)

Fiica mea are 25 de ani şi de trei zile se plânge de uşoare sângerări rectale. Vreau s-o conving să meargă la control, dar vă rog să-mi spuneţi care pot fi cauzele, din moment ce nu are niciun fel de alte simptome.

Sângerarea, așa cum o descrieți, este cel mai probabil de la nivel anal sau perianal (posibil hemoroizi sau fisură anală). Însă, din cauză că la această vârstă sunt frecvente bolile inflamatorii intestinale cronice, este util un consult gastroenterologic, care ar putea prescrie un examen colonoscopic. (dr. Paul Dragomir)

Problema mea este constipaţia. Am scaun zilnic, dar cu toate astea, se elimină cu mari chinuri de fiecare dată. Ce pot face?

Fiind vorba de o constipaţie relativ severă, sunt necesare un consult gastroenterologic și colonoscopie, care să arate ori să infirme prezența unui obstacol colonic. În funcție de acest fapt, medicul poate continua explorările paraclinice sau poate indica un tratament. (dr. Paul Dragomir)

Colonoscopia nu este periculoasă pentru o bătrânică de 90 de ani? Pentru că este foarte anemică, medicul i-a
recomandat şi această analiză mamei mele, ca să depisteze cauzele.

La această vârstă, colonoscopia nu este periculoasă, cu condiția ca pacienta să fie monitorizată atent și să fie cunoscute bolile asociate printr-o anamneză foarte amănunțită, realizată înainte de efectuarea investigației. (dr. Paul Dragomir)

Am 45 de ani şi, cum mi-am găsit cam târziu jumătatea, abia acum îmi doresc foarte tare un copil. Oare mai este posibil?

Trebuie spus că vârsta nu este de partea dumneavoastră, ce-i drept. Dar nici nu-i imposibil să rămâneți însărcinată, chiar și la 45 de ani. Ce ați avea însă de făcut ca prim pas sunt câteva analize hormonale (profil hormonal complet, inclusiv hormonul antimüllerian) pentru a vedea care este starea rezervei ovariene în acest moment. Ar mai fi indicate câteva monitorizări ale ovulației și abia apoi vom da un verdict dacă puteți rămâne însărcinată pe cale naturală sau nu. (dr. Andreas Vythoulkas)

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.1/08.01.2015

Autor: Andreea Cohuț

Sursa foto: Pixabay


Lasă un răspuns

Sus