
Diana Ştirbu, instructor internaţional de kangoo jumps, organizează o nouă tabără de slăbit pentru cele care vor să arate perfect de sărbători.
Multe vedete de la noi se menţin în formă cu ajutorul acestui sport şi se declară extrem de mulţumite de rezultate. Nu e mai costisitor decât alte tipuri de aerobic, însă te ajută să arzi mai multe calorii într-un mod mult mai plăcut.
De ce preferă vedetele kangoo jumps?
În primul rând, pentru că este un sport distractiv. Au un program încărcat şi le încântă, pentru că, dacă ajung la antrenamente de două sau trei ori pe săptamână, este suficient să se menţină şi să arate tot timpul impecabil. Sunt bucuroasă să lucrez cu Adela Popescu, Sore, Alina Eremia, Diana Dumitrescu, Ioana Maria Moldovan, Cristina Cioran…
De cât timp este nevoie până când se văd la primele rezultate?
Rezultatele sunt incredibile, dar şi antrenamentul intens. Pentru că am grupe speciale în care le propun participantelor şi diete, într-un procent foarte mare au slăbit peste 5 kg într-o lună. Important este să facă sport în mod constant.
Recomanzi exerciţiile kangoo făcute acasă, fără antrenor? Sunt persoane care preferă
să se antreneze singure.
Există avantaje când te antrenezi acasă, de la mine cumpără multe persoane ghete kangoo jumps cu acest scop. Însă există riscul să le uităm într-un colţ al casei. Cum un antrenor personal e cel care te determină să ajungi la antrenamente şi să lucrezi intens, eu recomand această variantă.
Citește și: Silueta pe jumatate, viata pe de-a intregul
Multă lume se teme că acest sport afectează articulaţiile, gleznele. Este adevărat?
Am tot văzut și auzit discuţii pe tema asta. Eu lucrez şi cu oameni care nu mai puteau face efort sub nicio formă şi cu ajutorul ghetelor acum reuşesc să-şi facă antrenamentele. Răspunsul meu este: nu! Ghetele kangoo jumps nu vă afectează articulaţiile. Eu stau în sală cel puţin patru ore pe zi şi n-am dureri, nici afecţiuni ale articulaţiilor, sunt perfect sănătoasă.
Povesteşte-ne despre rezultatele din taberele de slăbit pe care le organizezi.
Au fost extraordinar de frumoase şi interesante, de fiecare dată rezultatele au depăşit aşteptările. Am socializat, am făcut mult sport şi, cel mai important, ne-am distrat teribil. Fetele s-au subţiat chiar şi cu 5 cm în talie după o săptămână de camp cu mine. Cel mai mult s-au slăbit
5 kilograme. Spectaculos, nu?
Multe femei îşi doresc să le găsească sărbătorile cu câteva kilograme în minus. Ce le recomanzi?
O să ne pregătim silueta pentru sărbători în ediţia de iarnă a campului de slăbit, la Predeal. Ştiu cât de importantă este această perioadă, aşa că vă aştept cu drag. Avem o locaţie nouă, în care cinci zile vom face sport de dimineaţă până seara şi vom mânca sănătos. Bye Bye Belly Camp se va desfăşura în perioada 26-30 noiembrie, cu participarea specială a actriţelor Diana Dumitrescu şi Ioana Ginghină. Pregătesc cinci zile cu șase antrenamente interesante pe zi, kangoo jumps, fitness, aqua gym, trasee pe munte. Noutatea este că vom găti împreună cele mai gustoase reţete sănătoase şi cu un minimum de calorii. Înscrierile se pot face până pe 21 noiembrie, pe adresa kangoo@dianastirbu.ro.
Citește și: Personalitatea se citeste în sportul practicat
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.45/13.11.2014
Autor: Andreea Cohuț
Sursa foto: Fotolia