Simona Tivadar: „Organismul nu functioneaza pe datorie!“

Simona Tivadar: „Organismul nu functioneaza pe datorie!“

Pentru că am devenit atât de ocupate, iar dimineaţa suntem mereu pe fugă, ne-am obişnuit să luăm cea mai importantă masă a zilei seara. Şi nu-i bine deloc. Asta spune şi spune Simona Tivadar, medic primar diabet şi boli de nutriţie, de câte ori are ocazia.

De ce nu e bine să mâncăm seara? Mie mi se pare cel mai potrivit moment să-ţi satisfaci poftele culinare în linişte.

Organismul nu funcţionează pe datorie. Nu poţi să stai nemâncată toată ziua, iar la ora 8.00 seara să golești frigiderul, considerând că se compensează. Mâncatul seara e ca şi cum ţi-ai pune combustibil în maşină când ai terminat călătoria. Avem o periodicitate de 12-14 ore în care ne luăm mesele şi una de 10-12 ore în care ne odihnim. Prin urmare, dacă tu îi dai de lucru ficatului, fiindcă el e de bază, apoi te culci, e ca şi cum ai stinge lumina când bucătarul se-apucă de gătit. Somnul este prost, neodihnitor. În plus, nu consumi decât foarte puţin din energia căpătată, care se transformă în grăsime.

Atunci, să nu mai mâncăm deloc seara?

Ba da, dar cina este (trebuie să fie) cea mai uşoară masă a zilei, nu neapărat din punctul de vedere al cantităţii, ci al densităţii calorice. Peşte, salată, poate pepene. Dacă ficatul va fi obligat să producă glucoza pe care tu nu ai când s-o consumi, pe lângă kilogramele în plus şi somnul prost, te vei alege cu o glicemie crescută şi, prin urmare, un risc mai mare de diabet.

Dacă nu mâncăm seara și nu consumăm grăsimi când n-avem nevoie, de ce ne îngrăşăm?

Degeaba te alimentezi corect dacă nu faci suficientă mişcare, nu te odihneşti cât trebuie și nu gândeşti pozitiv. Un stil de viaţă sănătos înseamnă un grad sporit de confort psihic.

Să mâncăm mai puţin?

Înfometarea nu este o soluţie. Când mănânci foarte puţin, organismul se dezechilibrează şi începe să-şi încetinească arderile. Rezultatul? Orice prăjiturică, bucăţică de şniţel sau cartof prăjit se va transforma în kilograme în plus (mă rog, e exagerat un pic, dar înţelegeţi ce vreau să spun).

Ştiu că trebuie să mâncăm mai multe legume, dar mărturisesc că nu-i prea înţeleg pe vegetarieni. Ei însă susţin că au ales calea cea bună. Aşa este?

Mâncărurile vegane şi raw-vegane sunt foarte aspectuoase, dar e cale lungă până la a fi sănătoase. Noi, oamenii, am fost la origine vânători şi pescari, nu cultivatori.  Omul are un schelet proteic şi îi trebuie proteină animală. Proteina vegetală nu asigură necesarul de aminoacizi esenţiali. Veganii au întotdeauna deficit de fier și vitamina B12 şi, implicit, au o imunitate scăzută.  Există convingerea că poţi suplini deficitul de vitamina B12 din spirulină. Mare greşeală, pentru că este o vitamină B12 inactivă, care blochează receptorii din organism şi duc la imposibilitatea absorbţiei ei. Revin, aşadar, şi spun din nou: un stil de viaţă sănătos înseamnă un echilibru între alimentaţie, activităţile fizice şi intelectuale şi o gândire pozitivă.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.36/2014
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Foto: Radu Vintilescu

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 16 decembrie 2025
De Andreea Vasile | 16 decembrie 2025

Prietenia e despre oamenii care știu să te facă să râzi, care te înțeleg fără explicații și alături de care timpul zboară. Unele conexiuni vin complet neașteptat și parcă se potrivesc perfect, chiar dacă la prima vedere nu ai fi zis că ar avea ceva în comun. Zodiacul ne poate da câteva indicii despre aceste […]

Citeste mai mult
De Corina Matei | 01 septembrie 2017
De Corina Matei | 01 septembrie 2017

Femeile nu aruncau tărâțele de grâu rămase de la moară. Le luau acasă, pentru borș și hrana animalelor. După o perioadă lungă de desconsiderare, tărâțele au revenit la modă. Tărâțele proaspete (aproape de orice fel) conţin belșug de vitamine din complexul B (B1, B2, B5, B6, B12), vitaminele D, E şi PP, dar şi mult magneziu, […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp