Usturoiul, antibitotic de la doctorul-natură

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Usturoiul, antibitotic de la doctorul-natură

pixabay

Puterea de penicilină a usturoiului a fost confirmată după ce s-a reuşit izolarea diverselor substanţe din compoziţia lui, când s-a dovedit că un miligram de usturoi avea aceeaşi putere precum 25 de unităţi de penicilină.

Aliina, una dintre componente, are efect contra germenilor care cauzează intoxicaţia cu salmonela, dizenteria, dar şi a stafilococilor şi streptococilor. Alicina, o altă componentă, combate febra tifoidă, TBC-ul, conjunctivita, iar ajoena facilitează fluidificarea sângelui, prevenind astfel formarea cheagurilor.

Cum se consumă

Îl poți consuma ca atare, 3-5 căţei pe zi. Sub formă de sirop de tuse (se zdrobesc patru căţei de usturoi şi se amestecă apoi cu o linguriţă de miere), din care se ia de trei ori pe zi.

Ce tratează

Împrietenește-te cu usturoiul în caz de răceală, gripă, viroze – în fața sucului de usturoi, germenii care produc aceste probleme nu au nicio şansă de a ataca organismul. Aşadar, usturoiul combate infecţiile, degajează sinusurile, bronhiile şi plămânii, nimicind chiar şi cei mai teribili microbi, inclusiv pe cei care cauzează lepra, gonoreea şi cangrena. Consumat cu regularitate, contribuie la creşterea rezistenţei faţă de agresiunile microbiene şi virotice.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.40/2014
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: pixabay.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 13 iulie 2026
De Ioana Bucur | 13 iulie 2026

Simona Halep a revenit la Wimbledon într-o ipostază specială, de această dată nu pe teren, ci în loja regală, acolo unde a asistat la finala feminină din 2026. Fosta campioană de la All England Club a fost prezentă la meciul dintre cehoaicele Linda Noskova și Karolina Muchova, într-un moment care a atras atenția camerelor de […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 25 mai 2026
De Ioana Bucur | 25 mai 2026

Maia Sandu a împlinit în acest weekend 54 de ani, iar odată cu aniversarea sa, în mediul online au reapărut mai multe fotografii rare din copilăria și adolescența liderului de la Chișinău. Imaginile au atras imediat atenția internauților, mai ales că puțini ar fi recunoscut-o pe femeia care astăzi este considerată una dintre cele mai […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp