Vlad Predescu devine primul medic ortoped din România care primește acreditarea de Chirurg de Excelență

Vlad Predescu devine primul medic ortoped din România care primește acreditarea de Chirurg de Excelență

Doctorul Vlad Predescu, medic primar chirurgie ortopedică și coordonatorul departamentului de Ortopedie și Traumatologie Sportivă din cadrul Ponderas Academic Hospital, a primit acreditarea de Chirurg de Excelență în Chirurgie Ortopedică. În același timp, Ponderas Academic Hospital, parte a rețelei de sănătate Regina Maria, a fost acreditat ca Centru de Excelență în Chirurgia Ortopedică de către Surgical Review Corporation din Statele Unite ale Americii. Certificarea americană a venit după un proces amplu de auditare, atât a spitalului, cât și a echipei medicale. Procesul de certificare a fost condus de o echipă de specialiști din SUA, coordonată de Phd. Neil Hutcher, Chief Medical Officer în cadrul Surgical Review Corporation din Carolina de Nord, SUA. Centrul medical din București a devenit, astfel, singurul spital din lume cu cinci acreditări SRC.

În esență, acreditările SRC certifică calitatea serviciilor, siguranța actului medical și rezultatele foarte bune obținute constant de către echipa medicală. În Centrul de Excelență în Chirurgie Ortopedică, pacienții beneficiază de un bloc operator dotat cu tehnologie de ultimă generație și de circuite de siguranță medicală acreditate internațional. Astfel, doctorul Vlad Predescu și echipa sa sunt singurii din România care efectuează osteotomii personalizate de genunchi, aceștia fiind recunoscuți pentru intervențiile chirurgicale de protezare extrem de precise, cu ajutorul planningului computerizat (ortopedie digitalizată).

„Acreditarea obținută este unică în România și atestă nivelul de performanță chirurgicală la care ne situăm. Obținerea ei confirmă saltul calitativ făcut în ceea ce privește comunicarea cu pacientul și siguranța acestuia pe perioada spitalizării. În ceea ce privește actul chirurgical, folosirea celor mai moderne tehnici și implanturi protetice au permis poziționarea noastră alături de elita ortopediei internaționale. Toate aceste inovații constituie pași importanți în scăderea duratei de spitalizare și a complicațiilor operatorii, precum și în scurtarea perioadei de recuperare și obținerea unui rezultat funcțional durabil”, a declarat doctorul Vlad Predescu.

Dr. Vlad Predescu are o experiență profesională largă, cumulând 20 de ani de activitate și peste 8000 de intervenții chirurgicale, dintre care se remarcă specializarea în protezarea articulațiilor de șold și genunchi, în chirurgia artroscopică (chirurgie minim invazivă), precum și în chirurgia preartrozică (osteotomie personalizată, regenerarea cartilajiului și reconstrucții ligamentare).

Odată cu obținerea certificării Centrului de Excelență în Chirurgia Ortopedică, Ponderas Academic Hospital a devenit singurul spital din lume cu cinci acreditări din partea Surgical Review Corporation (USA): Centrul de Excelență în Chirurgia Bariatrică și Metabolică, Centrul de Excelență în Chirurgia Colorectală, Centrul de Excelență în Chirurgia Herniilor, Centrul de Excelență în Chirurgia Minim-Invazivă și Centrul de Excelență în Chirurgie Ortopedică.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026

În ianuarie 2026, relațiile se oglindesc într-un alt fel pentru unele zodii. Sentimente și întâlniri care schimbă perspective, decizii emoționale curajoase și conexiuni care îți pot da viața peste cap într-un mod frumos și neașteptat. Pentru aceste semne, luna începe ca o poveste în care inima ți-e protagonistul principal. Zodii care trec prin transformări pe […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 19 ianuarie 2026

După mai multe plecări din echipa lor de comunicare și un nou val de controverse, Meghan Markle și prințul Harry încearcă să-și stabilizeze imaginea publică întorcându-se la firma de PR Sunshine Sachs Morgan & Lylis, cu care au colaborat și înainte de ruptura de familia regală. Meghan Markle și prințul Harry se întorc la Sunshine […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp