Multe viitoare mame pornesc la drum cu liste, planuri și imagini clare despre cum va decurge sarcina. În mintea lor, totul e calm, frumos și previzibil. Realitatea, însă, bate adesea planurile: schimbările hormonale, emoțiile intense și provocările cotidiene pot transforma această perioadă într-o experiență complet diferită de ceea ce ne-am imaginat.
Sarcina: așteptări versus realitate
Când viitoarele mame își proiectează sarcina perfectă, e normal să aștepte o evoluție lină și plină de magie. Totuși, experții spun că în realitate experiența poate fi foarte diferită. Modificările hormonale întâlnite în primul trimestru pot genera oboseală extremă, schimbări de dispoziție și grețuri care nu seamănă deloc cu imaginea de „sarcină perfectă” pe care o vedem în filme sau pe rețelele de socializare.
Specialiștii în sănătate maternă explică că aceste fluctuații sunt normale și fac parte din adaptarea corpului la sarcină, dar pot fi surprinzătoare dacă nu ai fost pregătită pentru ele.
Pe măsură ce trece timpul, așteptările legate de „burtica perfect rotundă” sau de nivelul de energie pot fi și ele influențate de miturile din jurul sarcinii. Unele gravide se gândesc chiar că vor avea o burtă vizibilă încă din primul trimestru sau se vor trezi pline de energie în fiecare zi, doar pentru a descoperi ca fiecare corp răspunde diferit la schimbările din timpul sarcinii.
Dincolo de modificările fizice, realitatea emoțională este adesea subestimată. Este perfect uman să ai îndoieli, anxietăți sau să simți că îți pierzi răbdarea fără un motiv aparent foarte clar. Aceste sentimente pot fi alimentate și de presiunea socială de a fi veselă, optimistă și focusată permanent pe bucuria de a aștepta bebelușul.
Schimbările de dispoziție sunt frecvente în sarcină, dar uneori pot indica anxietatesau chiar depresie prenatală, ce merită atenție profesională specializată.
Povestea reală a unei mamei care a avut curajul să spună ce a simțit
Multe mame ezită să vorbească despre experiențele prin care trec, dar pe Reddit există o comunitate a gravidelor unde acestea împărtășesc sincer ce simt sau au simțit în timpul sarcinii. De exemplu, o viitoare mămică a povestit cum a trăit, cu adevărat, toate cele nouă luni: cum s-a frământat și chiar s-a îndoit că ar fi pregătită să devină mamă.
„Nu știu dacă așteptați asta, dar vreau să vă povestesc experiența mea despre sarcină și perioada de după, pentru toate viitoarele mame anxioase!
Am 36 de ani și acum sunt mamă de un băiețel de trei luni. Sarcina mea nu a fost planificată și, sincer, nici nu mi-am dorit copii când am aflat că sunt însărcinată. Chiar am luat în considerare avortul până în săptămâna 22. (…)
Prima mea reacție când am văzut testul pozitiv a fost o groază pură și un atac de panică urât. Soțul meu era în culmea fericirii, ceea ce a făcut totul și mai greu pentru mine, pentru că eu nu eram deloc fericită.
Primul trimestru a fost îngrozitor: vărsături constante, oboseală, depresie (pentru că eram extrem de speriată, nepregătită și nu îmi doream cu adevărat acest copil) și m-am simțit complet alienată de toți cei din jurul meu, pentru că toți erau atât de fericiți, cu excepția mea. Am vorbit cu terapeuta mea și asta m-a ajutat enorm, așa că primul meu sfat este: vorbește cu un profesionist dacă te simți copleșită!
În al doilea trimestru am fost bine fizic, dar în continuare aveam probleme mentale. Am avut sângerări în uter, așa că existau șanse mari să fac avort spontan, și mă surprindeam dorind în secret să se întâmple acest lucru. Și m-am simțit incredibil de vinovată pentru asta, față de copilul care creștea în mine, față de cei din jurul meu, și mai ales față de mamele care își doresc disperat un copil și se luptă să rămână însărcinate. Acolo eram eu, însărcinată, și sperând că voi face un avort spontan. Ce fel de monstru eram eu? Am simțit din nou o singurătate profundă, pentru că nu puteam împărtăși aceste gânduri cu soțul sau familia mea, îmi era prea rușine. Am împărtășit aceste sentimente doar cu o prietenă care nu are copii; ea m-a susținut și a fost minunată.
Al treilea trimestru a fost dincolo de îngrozitor. Pe lângă disconforturile fizice, pe măsură ce momentul nașterii se apropia, panica mea s-a intensificat. Mi-era teamă că nu voi iubi copilul, că voi găsi maternitatea teribilă, că nu voi mai avea o viață normală, că îi voi învinovăți pe alții pentru tot, că voi experimenta depresie postnatală, că voi urî perioada postnatală toate fricile și gândurile întunecate pe care le poate avea o femeie însărcinată, eu le aveam. Și nu aveam absolut nicio idee despre cum să le gestionez pentru că totul era complet diferit de ceea ce cunoșteam despre mine. Privind în urmă, a fost, cu siguranță, din cauza hormonilor; nu ar trebui să subestimăm influența lor. Puteam discuta bine cu terapeuta mea, dar mă simțeam cu adevărat groaznic”, a dezvăluit femeia, într-o postare amplă.
„Toate sentimentele pe care le ai sunt normale”
Petrecerea pentru bebeluș a fost un carusel de emoții: râs, lacrimi, teamă și anticipare. Vestea bună, însă, pentru viitoarea mămică și pentru toate femeile care trec prin experiențe similare, este că lucrurile s-au așezat în timp, iar răbdarea și adaptarea și-au făcut treaba.
„Am plâns la petrecerea mea pentru bebeluș. Toată lumea credea că plâng pentru că eram fericită și copleșită, dar plângeam pentru că toată lumea era atât de fericită pentru copil, iar eu nu eram. Eram doar speriată.
Către final însă, am început să simt o conexiune cu copilul pentru că îl simțeam cum mă lovea și se întorcea, și îmi vedeam fața în ecografii (ceea ce m-a speriat de asemenea, pentru că devenea foarte real; era un om real în interiorul meu).
Apoi a început travaliul. Au fost 33 de ore infernale, dar cu epidurală a devenit suportabil. Am născut natural, ceea ce a fost dificil și cu complicații, și nu am îndurat niciodată atâta durere în viața mea, dar clișeul e adevărat: de îndată ce copilul este pus pe pieptul tău, uiți totul.
Acum partea bună: nu am fost niciodată mai fericită decât sunt acum. Prima lună a fost ca un roller coaster; hormonal ești peste tot, fizic ești epuizată, totul e nou, este lipsă de somn, dar nu am iubit pe nimeni la fel de mult ca pe fiul meu. Și vestea bună e că viața mea nu s-a terminat deloc. Sunt momente foarte dificile, desigur, dar îl iau cu mine peste tot și este minunat să ai întotdeauna cel mai bun prieten cu tine. Și acum, după trei luni, în sfârșit încep să mă simt ca mine din nou.
Și încă un sfat: acceptă toată ajutorul oferit și nu ezita să îl ceri. Cineva vrea să te viziteze? Roagă-l să aducă mâncare. Cineva oferă să stea cu copilul oricând ai nevoie? Stabilește imediat o dată, ca să te poți odihni, să mergi la coafor sau să faci orice vrei.
În final, vreau să spun că TOATE sentimentele pe care le ai sunt normale. Nu ești prima, nu ești singura și cu siguranță nu vei fi ultima. Pare că în timpul sarcinii ar trebui să fii pe un nor de fericire, dar nu este deloc așa. Ignoră postările optimiste de pe Instagram (dacă mă urmărești pe Instagram pare că chiar am iubit sarcina pentru că în fiecare poză sunt cu burtica rotundă și cu un zâmbet fals).
Oamenii din afara cercului meu apropiat nu știu că am găsit totul teribil și am avut gânduri întunecate tot timpul. Îmi doresc să se discute mai deschis despre asta și să nu fie așteptat ca toate să fim atât de fericite timp de nouă luni; de aceea scriu această postare”, a concluzionat mămica.
De la teorie la viața cotidiană: cum te pregătești mai bine
Medicina modernă ne oferă un cadru general despre cum evoluează sarcina pe trimestre, dar niciun manual nu poate surprinde exact cum vei trăi tu fiecare moment. Specialiștii obstetricieni împart sarcina în trei etape distincte, cu caracteristici specifice, dar sugerează și flexibilitate în planurile tale. Unele femei nu experimentează grețuri, altele simt mișcările copilului abia târziu, dar toate acestea sunt în limite normale atâta timp cât sănătatea este urmărită de un medic de încredere.
Psihologii care lucrează cu mame îți pot explica și cum să îți gestionezi emotivitatea și cum să îți creezi un sistem de sprijin solid, bazat pe comunicare deschisă cu partenerul, familia și profesionistul care îți urmărește sarcina. Este important să recunoști că nu este o competiție să ai o sarcină „perfectă” și că flexibilitatea și adaptabilitatea sunt aliații tăi cei mai buni în această perioadă de transformare.
