Sarea amară, mult binefăcătoare

Sarea amară, mult binefăcătoare

Sarea amară – Arată ca o sare, dar nu este una comestibilă, ci un compus de magneziu şi sulf, din care rezultă o sare bună pentru sănătate şi frumuseţe, prea puţin cunoscută însă.

Sarea amară a fost folosită de sute de ani pentru beneficiile ei şi, spre deosebire de alte săruri, e utilă minţii, corpului şi sufletului. O lingură cu sare amară adăugată în apa băii este o modalitate simplă să profiți de proprietăţile acestor două minerale. Magneziul are multe roluri importante în organism, de la reglarea activităţii a peste 325 de enzime, reducerea inflamaţiilor, susţinerea musculară şi nervoasă până la prevenirea rigidizării arterelor. Iar sulfaţii contribuie la îmbunătăţirea absorbţiei nutrienţilor, la eliminarea toxinelor şi la reducerea durerilor musculare sau a celor de cap.

Baia pentru picioare cu sarea amară

Reduce tensiunea musculară şi inflamaţiile picioarelor obosite, vindecă rănile, înmoaie pielea întărită de pe călcâie şi elimină mirosurile neplăcute care apar atunci când purtăm încălţăminte din materiale sintetice. Adaugă în apa băii 1-2 linguri cu sare şi lasă picioarele să se odihnească în acest amestec tămăduitor 15 minute. Pielea întărită de pe tălpi va deveni mai uşor de îndepărtat, iar confortul la nivelul gambelor şi tălpilor se va instala imediat.

Detoxificare în câteva minute

Pielea este o membrană foarte poroasă, iar adăugarea mineralelor potrivite în apa de baie declanşează un proces numit osmoză inversă, care scoate sarea din corp şi toxinele odată cu ea. Pentru o detoxificare rapidă şi uşoară, fă o baie cu sare amară o dată pe săptămână adăugând în apa băii două ceşti de sare şi scufundă-te în apa calduţă cel puţin zece minute.

Scoate punctele negre tot cu sarea amară

Sarea amară amestecată cu puţină apă caldă, cât să formeze o pastă, este utilă pentru îndepărtarea punctelor negre. Aplică pasta pe zonele cu probleme, las-o să se usuce, apoi îndepărteaz-o prin exfoliere.

Un plus de hidratare

În lunile reci, pielea are nevoie de mai multă apă pentru a-şi păstra supleţea. Sarea amară combinată în părţi egale cu ulei de măsline ajută la hidratarea pielii, lăsând-o moale şi netedă. Adaugă acest amestec (o jumătate de ceaşcă din cele două ingrediente) în baie. Nu folosi săpun sau gel de duş pentru că vor diminua acţiunea sărurilor. Fă o baie de relaxare şi hidratare. De curăţarea pielii se vor ocupa apa şi sărurile. Acest amestec îl poţi folosi şi pentru exfolierea pielii, masând corpul înainte de a intra în baie.

Citește și:

Articol preluat din ediția de noiembrie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: pixabay.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp