Ally are numai 20 de ani, dar muncește deja din greu pentru a-și transforma visurile în realitate. Tânăra, care a crescut și s-a dezvoltat sub aripa protectoare a Soniei Trifan, urmează să reprezinte țara noastră la două concursuri internaționale de Miss desfășurate în China. Cu emoții și mândrie, ne-a povestit cum a pornit pe acest […]
Ai căutat: concurs
Asociația Odiseea, organizație non-guvernamentală care derulează programe de educație non-formală, lansează, astăzi, 15 martie, cea de-a 2-a ediție a concursului național dedicat copiilor cu talent la artă – Odiseea Tânărului Artist. Micii artiști cu vârste între 10 și 18 ani au timp până pe 18 aprilie să înscrie în competiție o pictură, desen sau un […]
Pe 15 martie începe competiția de schi alpin Poiana Brașov SES CUP 2021. Cea de-a doua competiție de mare anvergură din acest an din Poiana Brașov, SES CUP 2021, cu 4 zile de concurs, va avea loc în perioada 15-18 martie. Concursul va alinia la start un număr de aproximativ 80 de sportivi, număr diminuat […]
Asociația Odiseea vine în sprijinul copiilor talentați la artă și lansează un concurs național care premiază cele mai reușite lucrări și le oferă micilor artiști șansa de a-și expune operele, pentru prima dată, în cadrul celui mai mare eveniment dedicat artei din România – Art Safari București, ediția 2020. Proiectul își propune să deschidă porți […]
În ultima perioadă, foarte mulți dintre noi și-au redescoperit pasiunile și s-au putut bucura mai mult de hobby-urile lor. Fie că este vorba despre gastronomie, muzică, literatură, pictură, sculptură, desen, DIY sau poate un joc pe PlayStation, fiecare are o pasiune. În luna mai, ANSWEAR.ro lansează partea a treia a proiectului fotografic Catch the moment, […]
Noiembrie 2026 este o lună a deciziilor amânate, a relațiilor care cer răspunsuri clare și a planurilor care încep, în sfârșit, să prindă contur. După o primă parte a lunii în care trecutul revine în discuție, lucrurile se deblochează treptat. Pentru unele zodii, schimbarea se produce în carieră, pentru altele în dragoste sau în felul […]
Primele zile din octombrie aduc una dintre cele mai încărcate configurații ale perioadei în plan astrologic. Pe 2 octombrie 2026, Mercur din Scorpion formează două cuadraturi în aceeași zi: mai întâi cu Marte din Leu, apoi cu Pluto din Vărsător. Pentru cei care urmăresc astrologia, combinația pune accent pe comunicare, reacții rapide, informații incomplete și […]
Nadia Comăneci a schimbat, pentru o seară, scena evenimentelor sportive cu podiumul de modă. Luni, 28 septembrie, fosta campioană olimpică, în vârstă de 64 de ani, a participat la spectacolul „Le Défilé”, organizat la Paris, în apropierea Turnului Eiffel. Îmbrăcată în negru, Nadia a încheiat defilarea cu un gest familiar celor care i-au urmărit cariera: […]
O probă din cursa pentru ultima șansă a devenit un moment dificil pentru Valerie Lungu. Concurenta a izbucnit în lacrimi când l-a văzut pe iubitul ei, Alex Gîlcă, încercând să execute mișcările unei rutine Tai Chi, în ciuda problemelor pe care le avea la genunchi. Îngrijorată pentru el, a cerut să primească o penalizare și […]
La 18 ani, Sarah Maria Rizea adaugă titlul de Miss Italia unui palmares în care se află deja medalii internaționale la înot artistic. Tânăra cu părinți români, stabilită în Liguria, a câștigat finala organizată pe 21 septembrie, la Castelul Santa Severa. Pentru sportiva obișnuită cu antrenamentele și competițiile, concursul de frumusețe a însemnat o nouă […]
Dida Drăgan împlinește 80 de ani pe 14 septembrie 2026, după o carieră în care nu și-a diluat nici vocea, nici identitatea pentru a se adapta vremurilor. A rămas artista cu ținute predominant negre, păr scurt, atitudine fermă și o prezență scenică imposibil de confundat. În spatele acestei imagini atent construite se află însă o […]
Costurile pe care părinții le suportă pentru educația copiilor au crescut puternic în ultimii ani, iar meditațiile și programele de tip after-school apasă tot mai greu asupra bugetelor familiilor. Potrivit datelor prezentate de Gabriela Alexandrescu într-un mesaj publicat pe Facebook, costul mediu anual suportat de părinți pentru educația unui copil a ajuns la 9.818 lei, […]