Atunci când pericolul e evident, când vedem moartea cu ochii, cum se spune, reacționăm imediat pentru a ieși din acea situație periculoasă ori pentru a ocoli dezastrul. Instinctul de conservare e prompt. Când însă răul ne este servit în doze mici, nu-l luăm în seamă sau îl observăm, dar alungăm gândul care ne spune “Fugi!“ […]
Ai căutat: experiment
Orice culoare de vopsea ai alege, pentru a o menține mult timp, spală-ți părul de cel mult 2-3 ori pe săptămână și numai cu produse destinate părului colorat. Blondele sunt sexy, brunetele-s sofisticate, iar roșcatele – senzuale. Șatenele sunt socotite banale, iar din acest motiv, foarte multe femei aleg una dintre culorile vedetă, însă fiecare […]
Când am pornit dis-de-dimineaţă pe munte, domnea o ceață încăpăţânată şi vătoasă, iar cerul parcă nu se hotăra dacă să ne ude cu găleata sau doar să ne facă duş cu stropi minusculi – genul ăla de nu-ţi vine să deschizi umbrela, dar tot te faci ciuciulete. Le-a făcut pe amândouă, alternativ, în ziua însemnată […]
Concentrația normală de glucoză din sânge trebuie să se mențină între 70 și 110 mg/dl. Boală metabolică ale cărei repercusiuni asupra întregului organism sunt nu doar grave, ci chiar fatale uneori, diabetul afectează mai bine de 1,5 milioane de români. În contextul unui stil de viață nesănătos, numărul celor diagnosticați anual cu diabet este în […]
Ce poți să faci pentru pacea lumii? Du-te acasă și iubește-ți familia! (Maica Tereza) Să ai grija altor persoane, cu toate responsabilitățile care decurg din asta, să te trezești zilnic cu noaptea-n cap, să gătești creativ și gustos în fiecare săptămână și să fii ultima care merge la culcare nu sunt cele mai ușoare sarcini […]
O fi rețeta aceea veche de la bunica bună de te lingi pe degete, dar te-ai gândit câte calorii se găsesc într-o porție? Umblă puțin la conținut, transforma rețetele clasice în rețete dietetice și vei păstra intacte nu doar savoarea preparatului, ci și linia siluetei. În loc să te înfometezi și să te umpli de […]
Vremea plăcută te îndeamnă să petreci mult timp afară, dar nu uita că soarele și căldura pot avea și consecințe nefaste. Află care sunt simptomele insolației, cum poți s-o tratezi rapid și, mai ales, ce măsuri iei ca s-o eviți. În perioada estivală, ni se oferă numeroase ocazii de a profita de razele calde ale […]
Curiozitatea copiilor trebuie nu doar satisfăcută, ci și alimentată de către părinți prin experimente, lectură și jocuri.
Este o problemă mai ales pentru părinţii de copii până-n 11-12 ani, în special cei din oraşele mari. Oricât ţi-ai dori tu, copil sănătos şi plin de energie, să baţi mingea cât e ziulica de lungă, nu te lasă nimeni să faci asta, başca, dacă n-ai cu cine, degeaba te lasă pe tine. Dacă în […]
În preajma primei aniversări, cei mai mulți copii dezvoltă anxietatea de separare, adică micuțul suportă greu situația în care părintele încearcă să-l lase cu altcineva.
Ce-ți propunem în continuare este un exercițiu de observație. Nu trebuie decât să studiezi cu copilul tău un melc și să discutați despre el.
Cei mai mulţi copilaşi depăşesc anxietatea de separare pe la vârsta de 3-4 ani. Totuşi, ocazional, pot să se mai manifeste astfel de episoade. Dar acest lucru nu împiedică nevoia tot mai mare de independenţă a copilului tău.