Statisticile arată că 20% din inventatori sunt femei. Din mâinile lor dibace au ieșit lucruri utile, fără de care traiul modern este de neconceput. Femeile reușesc să fie mame, soții, gospodine, să aibă și o carieră frumoasă sau să ne înlesnească viața prin invenții ingenioase. De ce fac asta? Fiindcă sunt creative și sensibile, dar […]
Ai căutat: moda
Suntem în prag de noiembrie, dar deja au fost zile în care am simțit frigul iernii. Pielea are nevoie de protecție, iar cea mai bună haină este îngrijirea. Așa cum ne străduim să dăm un imbold imunității pentru a fi mai puternică și să trecem ușor peste frig și afecțiuni sezoniere, la fel se cuvine […]
Copiii care alternează perioadele de activități statice cu exercițiul fizic sunt mai sănătoși decât cei care stau în repaus mult timp, arată un studiu publicat în PLoS One și citat de Newparent.com.
Predicator al nonviolenței, adevărului și drepturilor umane, Mahatma Gandhi considera că „Prin puterea sa de sacrificiu, de suferință în tăcere, de umilință, credință și cunoaștere, femeia nu este sexul slab”. Descrisă în stihuri dulci de către poeți, venerată pentru frumusețea sa în aforisme filosofice, modelată în forme ispititoare de sculptori talentați, femeia își păstrează locul […]
Durerile de spate în timpul sarcinii sunt des întâlnite, o cauză fiind hormonii specifici acestei perioade, care îți relaxează încheieturile, ligamentele și mușchii. O altă cauză o reprezintă și kilogramele pe care le iei în lunile de sarcină, care pot agrava problema.
Nu mânca seara, renunță la grăsimi, redu drastic caloriile… Dietele ne bombardează cu reguli și nu mai știm care-s corecte și care sunt simple povești. Descoperă adevărul din spatele acestor sfaturi! Ești gata să faci multe sacrificii ca să ai silueta mult visată: nu mai mănânci după 6 seara, elimini dulciurile, te hrănești doar cu […]
Dacă în trecut nu concepeam să nu avem covoare persane în apartament, acum vremurile s-au schimbat, iar moda ultimilor ani merge către simplitate. Iată cum alegi covorul potrivit cu moda și cu stilul casei tale. Covorul a devenit un accesoriu mai puțin indispensabil ca în alte vremuri. Iar odată cu dezgolirea podelelor, casele arată altfel. […]
Această poșetă senzațională este creația casei Bob Basset, designer ucrainean ce a făcut vâlvă cu produsele ce depășesc mult granița unor simple articole fashion și sunt adevărate opere de artă. Cele mai spectaculoase creații sunt măștile de piele, cam înfricoșătoare, dar fascinante, inspirate din povești istorice ori cinematografice: mască de pilot, mască de gaze, mască […]
Cu mici schimbări în alimentație și în stilul de viață, vei reuși să scapi de surplusul de kilograme într-un mod mai puțin frustrant decât o dietă severă. Te-ai săturat de înfometare, dietele complicate și greu de respectat, exercițiile fizice extenuante și de numărat caloriile din farfurie? Nicio problemă! Chiar dacă renunți la aceste bine-cunoscute metode […]
Nu termini una şi începi alta, eşti mereu cu urechea ciulită după cea mai eficientă dietă sau, dimpotrivă, nu-ţi pasă nici cât negru sub unghie de cântar sau oglindă? Fă-ți acest test, apoi vezi cum stai! Nu de alta, dar moda asta cu dietele a devenit cam periculoasă! 1. Câte diete ai ţinut până acum? a. 1 […]
Ce putea să fie pe val în această toamnă pentru machiaje, dar mai ales pentru cel al buzelor dacă nu nuanțele rubinii ale strugurilor copți? Buze roșii ca vinul – îndrăznește să adopți acest trend! Nuanțele roșietice și movulii ale vinului, apetisante și senzuale deopotrivă, sunt împrumutate în această toamnă pentru a pune în valoare […]
Când alegi cădița bebelușului, trebuie să iei în considerare câteva aspecte. Iată care sunt acestea.