Dacă ai nenorocul să-l contractezi la un moment dat, te vei „bucura“ de vizita lui toată viaţa. Cel puţin în stadiul actual al medicinei. Provoacă dureri sau doar mâncărimi şi se manifestă prin vezicule sau roşeaţă. Dacă organismul este suprainfectat sau imunodepresiv, pot apărea ulceraţii neplăcute sau alte complicaţii. Virusul herpetic este de două feluri: […]
Ai căutat: sex
Se spune că năravul din fire n-are lecuire, dar se mai spune că orice învăț are și dezvăț. Iată câteva soluții practice ca să reziști unor provocări mai puțin plăcute din viața de cuplu! Toți avem deprinderi supărătoare față de care manifestăm toleranță, dar când sunt ale celui de lângă noi, ne calcă pe nervi […]
Plantele te scot de multe ori din încurcătură. Cu mai puține efecte secundare decât medicamentele de sinteză, ele acționează în forță împotriva bolilor. Luna iulie este o perioadă potrivită pentru a culege plante de leac. Prepară din ele diverse remedii ori usucă-le pentru a le avea la-ndemână în tot restul anului! PELIN Vinul de pelin, […]
Ai tot văzut prin filmele americane declaraţii de genul „îl iubesc pentru că mă face să râd“. Doar pentru atât? Şi băieţii de stand-up comedy te fac să râzi şi nu te amorezezi de ei, ţi-ai zis. Şi-atunci? Că râzi la o comedie e una, un bărbat cu simţul umorului e total altceva. O comoară! […]
Să ceri scuze este o artă, reprezintă o dovadă de bună-creştere şi încercarea de a ieși cu faţa curată dintr-o încurcătură. Dar mai înseamnă ceva: o modalitate diplomatică de a scăpa de responsabilităţi. Ai învăţat încă din prima copilărie (ba cu vorba bună, ba cu pedeapsa) să ceri scuze atunci când greşeşti. Pentru a-ţi recunoaşte […]
Poate că te-ai plictisit un pic de rotaţia mare-munte-oraşe-de-vizitat-din-lumea-largă şi vrei ceva romantic, un pic rustic, mai aproape de poveste decât de concediu. Avem o idee foarte bună. Sulina! N-au trecut nici o sută de ani de când Sulina adăpostea oameni veniţi din toate colţurile lumii, de când aici se vorbea în toate limbile pământului. […]
Nu despre faptul că ai rămas într-o după-amiază ploioasă de vară singură acasă e vorba. Ci despre femei singure, ca nişte jumătăţi de măr uitate pe marginea bufetului. La ce altceva să se gândească, vei spune, o asemenea femeie decât la cum să-l găsească pe el, acela menit să-i aline oful, dorul şi dorinţa? Ei […]
Ce-ar fi vacanţa fără măcar câteva zile petrecute la malul mării? Ce-ar fi vara fără soare şi valuri? Aproape nimic. Drept care, ce te faci dacă te-ai pricopsit, chiar înainte de vacanţă sau ceva mai devreme, cu o boală de aceea păcătoasă? Bolile aparatului genital al femeii sunt enervante, dureroase şi, nu de puţine ori, […]
Transpirația este felul în care organismul controlează temperatura corporală și elimină toxinele. Excesul însă îți încurcă activitățile obișnuite și aduce atingere calității vieții. Concomitent cu igiena zilnică, tratamentul pe bază de plante îți asigură un subraț uscat. Cauzele transpirației abundente sunt variate – poate fi vorba de bagajul genetic, de anumite afecțiuni (boli de inimă, […]
Când temperaturile cresc, picioarele strânse în pantofi sau chinuite de încălțămintea cu talpă dură au de suferit. Dar cu un pic de răsfăț, confortul se reinstalează rapid. Căldura dilată vasele și umflă picioarele, încălțările strâng și rod pielea delicată, iar asta nu-i tot: vara, picioarele devin ținta predilectă a eczemelor, bătăturilor și micozelor. Ca să […]
Visezi să slăbeşti fără să urmezi o dietă drastică? Da, s-ar părea că e posibil. Şi e mult mai uşor decât crezi. Nu-ţi rămâne decât să descoperi „sabotorii“ şi să-i elimini. Din cap, nu din farfurie! Învinuiţi de luatul în greutate sunt ba factorul ereditar, ba hormonii ori sedentarismul, ba surplusul de alimente. Dar printre […]
De când e lumea lume şi bărbaţii formează cupluri, de puține ori mama lui a acceptat-o pe ea. Rareori soacra şi nora au avut o relaţie normală: adesea conflictuală, câteodată doar civilizată, foarte rar cu adevărat bună. De ce se întâmplă asta? De ce soacra se simte de-a dreptul obligată să-i caute nod în papură […]