Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Calatorii si vacante > Maroc, dincolo de simturi

Maroc, dincolo de simturi

„Cum e Marocul?” este cea mai dificilă întrebare ce-ţi poate fi adresată după o vizită la marginea viu colorată a continentului african. Numai un entuziast de profesie ar putea răspunde „Minunat!” şi numai un snob cu patalama s-ar declara profund dezamăgit. Pentru că mixul de tern şi culoare, de mireasmă şi iz, de lux şi penurie e atât de pregnant, încât etalarea impresiilor va debuta invariabil cu o ridicare din umeri. Apoi va începe adevărata poveste.

Să ajung în Maroc se număra printre visurile mele îndrăzneţe de călătorie. Gândeam că-i foarte scump şi va trebui să strâng din timp peste mia de euro pentru o vizită, pentru că aceasta e impresia pe care ţi-o lasă răsfoirea ofertelor turistice. Poţi găsi însă cazare cu 8-9 euro pe noapte, iar pentru zborul către capitala turistică a Marocului, Marrakech, vânează tarife low-cost – eu am zburat cu WizzAir până la Milano, apoi o navă Ryan Air a făcut trecerea lină şi ieftină de la Occident la Orient.

Îţi trebuie doar multă răbdare şi deschidere sufletească să te prinzi în vraja acestei culturi, pentru că în Maroc timpul pare că nu curge defel, e împietrit pe crestele înzăpezite ale munţilor Atlas, în lumina roşiatică a deşertului, în zâmbetul ştirb şi fericit al localnicilor săraci lipiţi, dar care-şi trec zilele cu o uimitoare serenitate.

Sosirea, mirosurile, culorile

După zece ore de (cinci de zbor şi cinci de escală) am aterizat pe aeroportul Marrakech-Menara. Cu firave resurse de entuziasm, pentru că eram frântă de oboseală, am admirat arhitectura deosebită a clădirii, apoi azurul cerului, coloritul intens al plantelor ce răzbesc din solul arid şi puzderia de palmieri de toate formele şi mărimile.

Riadul (vilă cu uşi către exterior şi curte interioară) la care urma să fie cazat grupul nostru se afla chiar în vecinătatea pieţei Jemaa el Fna, principala atracţie turistică a oraşului. Cum am păşit în celebra piaţă, izul de urină m-a izbit din plin. Aveam să mă obişnuiesc cu el, Marocul miroase-a pipi, dar şi a mirodenii, ambră, piele de capră şi argan, rezultând o mireasmă ciudată, ce-ţi rămâne lipită de nări multă vreme. Încă simt mirosul acela…

Freshul de portocale, apa turiştilor

În Maroc uiţi că există apă – găseşti suc proaspăt de portocale la fiece colţ de stradă şi costă 4-5 dirhami, adică vreo doi lei paharul. Tarabele din piaţa Jemaa el Fna sunt cocoşate de fructe dolofane şi zemoase, iar dacă preferi lămâile sau grepfrutul, stăpânul magazinului ambulant de sucuri îţi prepară pe dată un fresh pe gustul tău. Se zvonea că tarabagiii strecoară pe şest zahăr în suc, dar eu n-am văzut asta, prefer să cred că m-am bucurat de un autentic gust dulce şi răcoritor.

Spectacol în piaţă, spectacol în suflet

Spre seară, uriaşa piaţă Jemaa el Fna se animă, lăsându-te martor mut sau activ – cum doreşti – al unui fascinant show oriental. Terasele amenajate ad-hoc te ademenesc cu porţii savuroase şi suculente de tajini (mâncare tradiţională din carne şi legume, preparată într-un vas ţuguiat din lut), cușcuș, salată marocană şi prăjituri leşinător de dulci. Să nu refuzi – ar fi jignitor pentru gazde – ceaiul verde cu mentă pe care ţi-l oferă la final de ospăţ. Whiskey marocan îl numesc ei râzând, în timp ce ţi-l toarnă în păhăruţe ca de ţuică.

Îmblânzitori de şerpi, stăpâni de maimuţe, vânzători ambulanţi, trăsuri pestriţe, cerşetori mişună prin piaţă. Toţi te îmbie să-i urmezi, să atingi lighioanele, să le cumperi marfa, să faci poze. Te sâcâie ca muştele şi râvnesc fără ocolişuri la banii tăi. Ai grijă, aici şi zâmbetul poate fi contra cost, şi negociază la sânge, tocmeala e lege! Şi încearcă pe cât posibil să ignori orice disconfort vizual, auditiv sau olfactiv, deschide-ţi larg sufletul, e singurul „organ” de simţ legitim în Maroc. Te vei încărca de farmecul bizar al locurilor şi de energia pozitivă a celor mai săraci, dar senini oameni pe care i-am întâlnit vreodată.

Shopping în souk

Din piaţa mare se pătrunde, pe străduţe înguste şi umbroase, în souk, un bazar labirintic în care te poţi rătăci lesne, noroc că se găseşte tot timpul un “ghid” local care să te scoată din impas, nu înainte de a te conduce cu zgomotoasă amabilitate către propriul lui magazin. E raiul cumpărăturilor aici – găseşti sandale, papuci şi genţi din piele, toate lucrate manual, bijuterii, vase şi oglinzi marocane, superbe covoare berbere, mirodenii, fructe, plus miraculosul ulei de argan, bun la toate. Dacă ţi se termină cash-ul, vei descoperi cu amuzată uimire cum, în multe dintre dughene, se poate plăti cu cardul. Aveau POS şi în vârf de munte, într-un atelier berber de covoare pe care l-am vizitat în drumul spre Sahara. Nu uita de exerciţiul negocierii, orice ai cumpăra – preţul comunicat iniţial de comercianţi poate fi de patru ori mai mare decât cel pe care sunt dispuşi să-l accepte.

Altele de văzut, de făcut, de admirat

În Marrakech, ca în orice alt mare oraş marocan (Rabat, Casablanca sau Fes) îţi poţi petrece fără regrete tot timpul prin bazare şi restaurante, bani să ai. Dar dacă tot ai aterizat atât de departe, e păcat să nu bifezi cele mai populare destinaţii turistice. Aşadar, în Marrakech dă o fugă şi până la Jardin Majorelle, pentru o infuzie de aer curat şi plimbări pe alei umbroase, printre flori, bambuşi şi cactuşi-gigant. Acolo poţi  vizita şi Muzeul Berber, unde sunt expuse peste 600 de obiecte de artă tradiţională marocană. Mergi apoi la Palatul Bahia, pentru alte grădini şi o arhitectură de vis, nu rata nici palatul Badi şi mormintele Saadiene, iar la finalul sigur obositoarei zile răsfaţă-te la hammam – recomandate sunt Dar el-Bacha sau luxosul Maison Arabe. Ieşi din oraş pentru o excursie la oceanul Atlantic, la Essaoira sau mai pretenţioasa stațiune Agadir, rezervă-ţi o altă zi pentru cascada Ouzoud, unde admiri căderi argintii de apă, te scalzi, mângâi pisici slăbănoage (mâţele sunt foarte iubite de marocani) şi hrăneşti maimuţe prietenoase. Și mai pune de-o parte timp pentru aventura vieţii tale – o noapte sau două în deşertul Sahara.

La porţile Saharei

Am plecat către Sahara când încă nu mijiseră zorii. Am traversat munţii Atlas, către graniţa cu Algeria, pe serpentine ameţitoare ce-ţi pot întoarce, la propriu, stomacul pe dos. Prima oprire importantă – Ait Ben Haddou – vechi oraş berber ce arată ca un imens castel de nisip. Aici s-au filmat multe scene din Gladiatorul, Babel şi faimosul serial Game of Thrones. Am vizitat comunitatea de berberi, am căscat ochii la covoare şi suvenire, apoi am tăiat munţii din nou, îndreptându-ne spre Ouarzazate, ultimul bastion de civilizaţie înainte de întinderea de nisip. Aici, dromaderi ciolănoşi, cu priviri absente, aşteptau cuminţi să ne poarte, prin nisip, către corturile berbere. Cu ajutorul băştinaşilor ne-am făcut toţi şi toate turbane (în stil masculin, dar ce mai conta) şi am pornit agale spre locul unde urma să înnoptăm. Să te ţii pe cămilă timp de aproape două ore e cel mai eficient exerciţiu anticelulitic. A doua zi, când a trebuit s-o încalec din nou, aveam o febră musculară cruntă, parcă eu aş fi purtat animalul în spate, nu el pe mine. Am adormit privind puzderia de stele, era şi păcat să ne băgăm în corturi cu un aşa spectacol pe cer. Nu era nici frig, nici cald, răcoarea nopţii stinsese fierbinţeala de peste zi. Berberii ne-au cântat la tobe, ne-au hrănit bine cu nelipsitele tajini, ne-au înfofolit în pături şi-au ţinut morţiş să ne arate cum răsare soarele în deşert. Deci timp de trândăveală n-a fost, dar înotul cu privirea în imensa mare de nisip roşiatic a meritat tot „chinul”. Iar lumina dulce a deşertului, chiar dacă m-am întors de ceva vreme în peisajul european, încă-mi mai dansează în amintire şi-n priviri.

Articol preluat din ediția de iulie 2014 a revistei Femeia.

Autor: Alina Grozea

Sursa foto: Thinkstock


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus