Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Zeii, oameni veniţi din cer

Zeii, oameni veniţi din cer

Poate că sunt speculaţiile celor care nu cred că suntem singuri în universul ăsta mare ori doar interpretări ale cărţilor sfinte, tălmăciri naive sau dornice de un anumit fel de continuitate.

Dar oare există un sâmbure de adevăr în speranţa celor care nu se cred singuri în univers? Susţinătorii teoriei vizitatorilor din alte lumi încă din paleolitic încearcă să demonstreze (şi nu o dată te pun pe gânduri) că zeii nu sunt altceva decât vizitatori/astronauţi antici. Chiar dacă pare mai degrabă un lucru legat de senzaţional, nu te poţi abține să nu spui „dar, dacă are dreptate?…“

Anunnaki, zeii sumerieni şi planeta X

Acolo unde se presupune că ar fi leagănul civilizaţiei, în Sumer (sudul Mesopotamiei, unde în urmă cu peste 7.000 de ani ar fi apărut brusc o civilizaţie destul de dezvoltată), principalii învăţători ar fi fost zeii Anunnaki. Zeii sumerieni veniseră de pe Nibiru (înseamnă deopotrivă solstiţiu de vară şi planeta de origine a zeului Marduk, un fel de şef al Anunnaki). Şi, cum au sosit aici, pe la noi, i-au ajutat pe pământenii încă nedezvoltaţi să înveţe unele şi altele. Asta, după ce le-au îmbunătăţit codul genetic unindu-se cu fiicele lor. Ce au învăţat sumerienii de la zei? Mersul stelelor şi scrierea cuneiformă, irigaţiile şi matematica. Dacă zeii sumerienilor au împins oamenii de ştiinţă moderni să caute un corp ceresc misterios, Planeta X (Nibiru), tot ei ne trimit la Biblie, în aflarea vizitatorilor din cer.

Îngerii şi fiicele oamenilor

După ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice, fiii lui Dumnezeu, văzând că fetele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit. Dar Domnul Dumnezeu a zis: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci, zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!“ În vremea aceea, s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime. (Facerea 6, 1-4) Așadar, îngerii au fost cei care au pus umărul la dezvoltarea speciei noastre. Unde mai pui că, acolo unde se povesteşte despre îngerii căzuţi, cei blestemaţi de Dumnezeu să trăiască printre muritori, se spune că ei i-au învăţat pe oameni lucruri rele (patimi, bătălii, războaie), dar şi interesante (scrisul şi cititul, mersul stelelor, tainele vindecării). La fel ca vizitatorii de pe Nibiru.

Zeul şarpe cu pene

În celălalt capăt al lumii, alţi zei veniţi din ceruri. Iar şeful lor, Quetzalcoatl, șarpele cu pene. Este numit stăpânul stelei zorilor, iar aici este vorba despre Luceafăr, planeta Venus. Este cel care, ca şef al zeilor azteci, le-a dezvăluit oamenilor câte ceva despre astronomie, matematică, medicină. Un scenariu deja cunoscut, nu-i aşa?

Osiris, zeul venit de pe Orion

Piramidele din Gizeh sunt proiecţia pământeană a celor trei stele din centura lui Orion, constelaţie cunoscută ca împărăţia lui Osiris, zeul vieţii de apoi, al lumii de dincolo, dar şi al renaşterii (motivul pentru care este simbolizat cu pielea de culoare verde). Cele trei piramide importante, a lui Keops (marea piramidă), Kephren şi Mikerinos, au ieşirea îndreptată spre Osiris, ca sufletul celui mort să ştie ce drum are de urmat.

În Australia, picturile Wandjina, vechi de câteva mii de ani, sunt considerate sacre. În ele, apar oameni cu ochi mari, semenii reprezentării moderne a extratereştrilor.

Carele de foc

În mai toate religiile lumii, se povesteşte despre zei ca fiind fie asemănători oamenilor, fie ca nişte caractere fantastice, combinaţii de oameni, păsări şi reptile. Toţi călătoresc cu caleşti/care de foc sau călare pe dragoni și ştiu să controleze forţele naturii.

♣ În Biblie, apare de mai multe ori carul de foc; cea mai cunoscută descriere este cea a carului cu care prorocul Ilie s-a ridicat la cer.

♣ Apollo, zeul grec al luminii, poeziei, cântului, conducea în fiecare zi un car al luminii.

♣ Legendele amerindiene spun că zeii, dar şi oamenii din vremurile vechi se deplasau prin aer pe uriaşe… tăvi de aur.

Citește și:

Inima Transilvaniei

Mister – un zbor care a durat 47 de ani!

Mistere medicale pe intelesul tuturor

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.7/19.02.2015
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: pixabay.com


Lasă un răspuns

Sus