Tradiții de Paște din România. Cum începi dimineața pentru sănătate, liniște și belșug

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Tradiții de Paște din România. Cum începi dimineața pentru sănătate, liniște și belșug

Cum începe ziua de Paște în tradiția românească. Obiceiuri autentice pentru sănătate, frumusețe și noroc, păstrate din generație în generație. Sursa foto: Florin P / Alamy / Profimedia

Liniștea care se așază în casă, mirosul de cozonac care aduce aminte de copilărie și o emoție care se simte în fiecare gest mic, aparent banal, toate acestea descriu atmosfera de Paște. În tradiția românească, dimineața zilei de sărbătoare are o încărcătură aparte, fiind considerată momentul în care îți setezi norocul, sănătatea și belșugul pentru tot anul. Dincolo de ouăle roșii și masa festivă, există obiceiuri vechi, transmise din generație în generație, fiecare cu simbolistica și farmecul lui.

Cum începi dimineața de Paște pentru noroc și sănătate

În multe zone din România, prima oră din ziua de Paște este considerată esențială. Se spune că ceea ce faci atunci îți influențează întreg anul. Tradiția spune că este bine să te speli pe față cu apă în care ai pus un ou roșu și un bănuț. Oul simbolizează viața și regenerarea, iar moneda atrage prosperitatea.

În unele gospodării, oamenii păstrează lumina de la Înviere și o folosesc simbolic dimineața, pentru a binecuvânta casa și familia. Se mai crede că este bine să porți haine noi în prima zi de Paște, ca semn al reînnoirii și al unui început curat.

Dincolo de aceste gesturi simple, fiecare regiune din România adaugă propriile nuanțe acestei dimineți speciale. Tradițiile locale transformă Paștele într-o experiență diferită de la o zonă la alta, dar la fel de autentică și plină de sens.

Maramureș, o zonă cu obiceiuri vechi, păstrate cu sfințenie

În Maramureș, dimineața de Paște începe devreme și fără agitație. Oamenii țin la rânduială și la lucrurile făcute ca odinioară. Se spune că este bine ca primul care intră în casă să fie un bărbat, pentru a aduce noroc și spor în gospodărie.

Iar în unele sate, după întoarcerea de la biserică, oamenii pun în grajd bucăți de ou roșu sau anafură, ca animalele să fie ferite de boli și de necazuri.

Mulți păstrează și un ou roșu sfințit în casă, uneori până la Paștele următor, deoarece este considerat un fel de protecție pentru familie,

Obiceiuri de Paște din Moldova

În Moldova, ziua de Paște aduce câteva gesturi mici, dar încărcate de semnificație. De pildă, fetele nemăritate obișnuiesc să pună sub pernă, în noaptea de Paște, un ou roșu și o oglindă, pentru a-și visa viitorul soț.

Dimineața, apa pentru spălatul pe față nu este aleasă întâmplător. În ea se pun flori, un ou roșu și bani. Fiecare obiect are rolul lui. frumusețe, sănătate și belșug.

De asemenea, se mai spune că nu este bine să dormi în ziua de Paște, pentru că vei fi fără energie tot anul.

Tradiții din Transilvania

Și în Transilvania tradițiile există și sunt respectate. Fetele oferă ouă roșii celor care le trec pragul, mai ales băieților care vin în vizită. Iar în unele zone, oamenii ies afară după masă, se întâlnesc și petrec timp împreună.

Se păstrează și obiceiul spălatului cu apă curată de izvor, considerată bună pentru sănătate (crestinortodox.ro

Muntenia, accent pe familie și liniște

În Muntenia, ziua de Paște se ține mai ales în familie. Masa începe, de obicei, cu oul roșu. Este primul lucru gustat, pentru că se spune că aduce noroc și sănătate.

Cojile de ouă nu se aruncă oricum. În unele locuri, sunt puse pe apă curgătoare, cu gândul că vestea Învierii ajunge și la cei care nu mai sunt printre noi.

În plus, în această zi, oamenii evită certurile, deoarece se spune că orice supărare începută acum poate ține mult.

Obiceiuri de Paște din Oltenia și Banat

În Oltenia, există obiceiuri care țin mult de relația cu natura. Dimineața, unii ies în curte și ating pământul sau iarba și se mai spune că este bine să ții un ou roșu în mână când îți pui o dorință în ziua de Paște.

Copiii sunt lăsați să se joace cât vor, nu întâmplător, căci se crede că astfel vor fi sănătoși și plini de energie tot anul.

În Banat, în ziua de Paște nu se muncește sub nicio formă, iar timpul este dedicat familiei și masa se servește în liniște. Când vine vorba de bucate, acestea se servesc într-o ordine clară, pască și ouăle fiind primele gustate.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 13 iulie 2026
De Ioana Bucur | 13 iulie 2026

Simona Halep a revenit la Wimbledon într-o ipostază specială, de această dată nu pe teren, ci în loja regală, acolo unde a asistat la finala feminină din 2026. Fosta campioană de la All England Club a fost prezentă la meciul dintre cehoaicele Linda Noskova și Karolina Muchova, într-un moment care a atras atenția camerelor de […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 15 iulie 2026
De Ioana Bucur | 15 iulie 2026

Mirabela Grădinaru a bifat una dintre cele mai elegante apariții ale sale de la începutul mandatului lui Nicușor Dan, într-un cadru cu o simbolistică aparte. Președintele României și partenera sa au fost prezenți la Paris, la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a Franței, eveniment organizat pe 14 iulie și marcat, ca în fiecare an, printr-o paradă […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp