Esti aici
Femeia.ro > Vedete > Dorin Chioțea: Nu sunt bărbatul ideal, dar sunt un om norocos

Dorin Chioțea: Nu sunt bărbatul ideal, dar sunt un om norocos

Îl vedem mereu cu zâmbetul pe buze, indiferent de moment sau de situație. Pare că ia viața ușor sau că viața i-a fost mereu ușoară. Sau poate că mereu a știut să și-o facă frumoasă.

A fost redactor-șef al cotidianului ProSport, șef al departamentului sport la Libertatea și a fost desemnat cel mai bun ziarist sportiv al anului 2005 în cadrul Galei Fotbalului Românesc. A fost primul jurnalist român care a ajuns în Coreea de Nord după 1990, mai precis în 2007, unde a petrecut o săptămână de documentare sub dictatura lui Kim Jong-il. A realizat o bună perioadă emisiunea ProSport Show la Prima TV, nominalizată și ea la categoria „Cel mai bun talkshow“. Acum, diminețile noastre sunt mai frumoase datorită emisiunii „1 Matinal“ realizate de el și Maria Linda la TVR 1. Este mereu în tumultul acțiunii și pare un vulcan de idei și sentimente. Când îl cunoști, te uimesc simplitatea și franchețea.

Cine ești tu, dragă Dorin? Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

Un om obișnuit, pasionat să cunoască oameni care au reușit. Zâmbesc tot timpul, pentru că viața trebuie trăită la maximum. Două defecte nu-mi plac la natura umană: ura și nedreptatea.

Știu că ai făcut Facultatea de medicină, ba chiar ți-ai luat și diploma. Cu toate astea, lucrezi de mai bine de 20 de ani în presă. Cum așa? A fost presa marea ta pasiune? Nu ți-a plăcut medicina?

Am început să citesc ziare de la jumătatea clasei a patra. Nu m-am oprit de atunci, n-aș putea să trăiesc fără știri. Am absolvit Medicina, care te pregătește pentru cea mai nobilă meserie din câte există. Cred însă reporteria e cea mai frumoasă. Am încercat jurnalismul când eram student în anul III, dar m-am decis în anul V. Nu regret. Părinții mei au luptat mult cu această dorință a mea, dar n-au avut ce face.

Dacă n-ai mai fi jurnalist, ai lucra în domeniul medical? Te atrage? Sau în ce alt domeniu ai activa?

Eu sunt foarte apropiat și acum de zona sănătății, simt o solidaritate cu medicii, de care nu voi scăpa vreodată. Sigur, mă încearcă nostalgii, am mulți prieteni doctori, sunt la mijloc și nașii noștri de căsătorie, apoi nașii ultimului copil… Dacă ar fi să o iau de la capăt, m-aș gândi mai mult, pentru că acum oportunitățile sunt altele, e mult mai ușor să profesezi afară. Medicina rămâne o pasiune, am o cultură solidă peste medie și o tot cultiv pentru că ajută îmi mențin creierul activ. E multă logică și e fascinație în medicină.

Ce te atrage cel mai mult la profesia de jurnalist? Ai avut sau ai un mentor?

Jurnalismul nu înseamnă plictiseală, e mereu altfel de la o zi la alta. E drept că e un mare consumator de timp, dar te duce unde nici cu gândul nu poți ajunge. La fel ca în Medicină, aici experiența se câștigă după mulți ani de trudă continuă, nu poți să arzi etape. Am avut norocul să învăț de la mulți colegi, de la foarte puțini șefi, dar vreun mentor nu am întâlnit pentru că aceștia lipseau atunci când m-am apucat eu de presă. Mentoratul adevărat ar putea exista la noi peste vreo zece ani, atunci când cei care s-au născut profesional în presa liberă se vor apropia de pensie.

Cum ai descrie starea actuală a presei românești?

România are unul dintre cele mai ridicate consumuri TV din lume, internetul crește și el aproape exponențial, dar presa tipărită e de-a dreptul prăbușită. Oamenii sigur că simt nevoia să consume informație, dar distribuția calamitată a ziarelor și revistelor este consecința unor hoții crâncene, potențate și de decizii neprofesioniste. Acum s-a intrat într-un cerc vicios: mulți jurnaliști buni au părăsit redacțiile, subiecte nu mai există, tirajele scad și mai mult…

Cum ți-ai cunoscut și cum ți-ai cucerit soția? Cum te-a cucerit ea pe tine?

Fuseserăm colegi de serviciu vreo doi ani, fără existe mai mult decât o simpatie reciprocă între noi. Nu ne căutam prin birouri, dar, când ne găseam pe holuri, mai zăboveam scurt la o vorbă. Apoi Carmen a plecat din companie și, aflând că a ieșit dintr-o relație ce păruse serioasă, m-am gândit să i-o prezint fratelui meu. Găsisem un pretext să le fac lipeala, ea nu știa nimic, el era curios. Ne-am întâlnit toți trei la o cafenea, am stat vreo două ore la povești, iar pe final mi-a căzut cu tronc rău de tot. Nici acum nu-mi explic… Lorin (adică fratele) mi-a spus apoi că nu vrea să se implice, urmând să plece din țară, că o eventuală relație la distanță nu va merge. Oricum, toată lumea bătuse câmpii la întâlnire. După o săptămână, mi-am luat inima în dinți și am invitat-o în oraș, la Pizza Hut – vizavi de Cercul Militar Național. Îmi făcusem sute de scenarii, cum să zic, ce să spun, mă documentasem temeinic și discret pe la foști colegi. Dar am uitat totul la fața locului, ne-am simțit foarte bine, parcă ne știam de-o viață. La final, când ne-am ridicat de la masă, i-am zis că ar trebui so conduc acasă (stătea cu chirie, împreună cu alți trei tineri) să-și strângă lucrurile și să se mute cu mine. Cum vine asta?, a întrebat ea. Păi tu vei fi soția mea. Vom avea trei copii, eu sunt foarte hotărât, știu multe despre tine. Acolo vom ajunge. Pe drum, în mașină, mai încerca să schimbe vorba, crezând că-s vreun aventurier cu gura mare. Dar eu o țineam pe-a mea, visam cu ochii deschiși, i-am povestit cât mă pregătisem și că nimic nu-mi ieșea. La final, mi-a dat un pupic și mi-a zis: Hai să ne dăm o șansă. Ulterior, mi-a tot spus că vorbeam ca-n filme. Ziua aceea rămâne cea mai fericită din viața mea. După cinci săptămâni, s-a mutat cu mine.

Ce înseamnă soția pentru tine? Dar familia?

Carmen e fata din visurile mele. Nu cred că există minut în care să nu-mi apară prin fața ochilor minții. Am băut împreună șampania marilor iluzii, ne-am certat, am plâns, am colindat lumea largă, am trecut împreună prin boli și dezamăgiri, am fost trădați. De sute de ori i-am încălzit perna și salteaua în lunile reci, de sute de ori m-a învelit când nu simțeam frigul, m-a extras din neputință și din resemnare. Am cununat și am botezat, am fost generoși și Dumnezeu ne ține împreună. Am atins cerul cu mâna și fericirea ne-a îmbrăcat sufletele. Avem o casă rezonabilă, o grădină mică și trei perechi de mânuțe agățate de mâinile noastre.

Sunt un om norocos. Carmen merită mai multe flori, dar are peste tot cu ea inima mea: pentru că, vorba unei autoare de succes, mă înțelege fără explicații, mă crede fără dovezi, mă aude fără cuvinte, mă vede cu ochii închiși și mă simte fără atingeri.

În toți acești ani, am realizat că nu-s bărbatul ideal. Dar n-am căutat alte senzații, nu am mințit, nu am cunoscut trăiri și tentații fără rost, n-am plecat vreodată pretinzând libertate. Chiar și-n cele mai grele clipe ale noastre am venit mereu spășit la ea pentru că o iubesc.

Cum arată o zi din viața ta?

trezesc la 5 dimineața. Până la 11, sunt la TVR, exclusiv pentru 1 Matinal. Apoi ziua continuă cu chestiuni casnice, câteodată ceva odihnă, teme cu copiii, mers la sport, toate acestea sparte de necesitățile jobului – invitați, modificări de ultimă oră. E nevoie de foarte multă organizare și armonie pentru a face față, nici nu știm cum trece ziua. De aceea am luat o decizie bună eu și Carmen, facem cât putem și cum putem pentru familie.

Ce consideri a fi important în educația copiilor tăi?

Libertatea de exprimare, de decizie, punctualitatea și cultivarea curiozității și a pasiunilor. Îi consider egalii mei. De aceea, și eu sunt un copil mai mare.

Care este cea mai mare temere a ta?

Neîncrederea într-un viitor bun în țara noastră. De 27 de ani, top-managementul României capitaliste a tot lovit la temelia pe care această națiune și-a clădit valorile. Acum nu văd o Misiune, nu văd vreo Viziune. Suntem dominați de Șmecherie, poate cea mai importantă moștenire genetică a comunismului. E o lipsă cronică de șanse egale pentru toți. Scapă cine poate.

Dar cel mai tainic vis al tău?

pot da timpul înapoi și să fiu împreună cu Carmen încă de la grădiniță. Ne-am găsit destul de târziu, așa că orice secundă ce ne-ar fi oferită în plus e un cadou nemaipomenit.

Citește și:

Articol preluat din ediția de ianuarie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Cătălina Oprea
Foto: Mihai Nicolae

Ședința foto a fost realizată la Mansion Hotel Boutique. Mulțumim pentru sprijin.

Comments

comments

Lasă un răspuns