Esti aici
Femeia.ro > Vedete > Flavia Mihășan: Dansul mi-a adus tot

Flavia Mihășan: Dansul mi-a adus tot

Prezintă vremea, dansează minunat, apare în clipuri și în show-uri de televiziune.

Pe Flavia Mihășan o știm de la matinalul deja celebru de la Antena 1,  „Neața cu Răzvan și Dani“. Ea a schimbat un pic și perspectiva de rol al „vecinei“ din matinal: nu mai este o fată naivă, pe seama căreia se fac glumițe, ci o femeie frumoasă, care știe să danseze, să facă sport și să aibă opinii.   

Cum erau vacanțele tale de vară în copilărie?

Vacanțele mele în copilărie erau lungi… sau cel puțin așa mi se păreau atunci. Aveam bunici atât în Bacău, cât și în Cluj-Napoca, așa că era fain să fac naveta. De obicei, vacanța de vară o petreceam împreună cu sora mea la bunicii din partea mamei. Eram foarte libere, alergam pe dealuri și ne urcam în toți pomii care ne ieșeau în cale. Ne făceam tot felul de oracole, decupam poze din reviste și improvizam scene în care interpretam diferite roluri.

Cât din bucuria copilăriei la vederea primelor cireșe ți-a rămas în suflet?

O foarte mare parte. Bunicii mei aveau diverși pomi prin curte, așa că era o plăcere să ne cățăram în ei după fructe și, mai ales, să le mâncăm direct din pom. Mirosul de tei, în schimb, cred că e mirosul copilăriei mele. De fiecare dată când simt mirosul de tei, închid ochii și zâmbesc.

 Ai citit vreodată sub un dud? Cum e?

Sub dud n-am citit, însă citeam pe prispă. Aveam un scăunel sau improvizam eu ceva și ieșea un loc confortabil și perfect pentru răsfoit albume cu poze și citit.

Dintre ofertele diverse pentru vacanța de vară, ce alegi de obicei?

Îmi place foarte mult marea, însă în același timp îmi place să combin utilul cu plăcutul. Îmi place ca, pe lângă banalul stat la plajă, să am și alte opțiuni: să vizitez locurile în care mă aflu, mă interesează obiceiurile oamenilor care locuiesc acolo, bifez punctele turistice și nu numai. Mă îmbogățesc după fiecare vacanță și adaug tot timpul informații noi.

 Matinală un an. Tot așa ești și în vacanță?

Nu, nu tocmai. În viața normală (o lună pe an, când nu suntem pe TV), mă trezesc pe la ora 10. Îmi place să-mi beau cafeaua în liniște, fără grabă, asta pentru că, în timpul sezonului, la 5.30 sunt în picioare.

Cum e colaborarea cu Răzvan și Dani?

Colaborarea cu Răzvan și Dani reprezintă pentru mine mult mai mult decât un job. Ei fac parte din familia mea. Ei toți, și mă refer aici la întreaga echipă, sunt oamenii pe care îi văd zilnic de patru ani, cu care mănânc, cu care râd, cu care muncesc, de la care învăț.

 Câte ore te antrenezi pe zi?

Asta depinde de proiectele de dans pe care le am. Sunt zile în care alte lucruri îmi ocupă timpul și, atunci, am învățat să le combin astfel încât să nu neglijez nici dansul, nici proiectele care implică televiziunea.

Dansul e viața ta. De când și cum ți-ai dezvoltat această pasiune?

Studiez dans de la 10 ani. La vârsta aceea, nu înțelegeam ce înseamnă pasiunea pentru dans. Știam că am de făcut studiile, exercițiile, săriturile. Pe parcurs însă, s-au dezvoltat acest respect și această iubire pentru dans. Este o legătură personală și de lungă durată: eu + dansul.

Ce ți-a adus bun, durabil și frumos dansul?

Dansul mi-a adus tot. Asta am făcut toată viața. Mi-a adus disciplină, deschiderea de a lucra în echipă, respectul pentru colegii mei, emoțiile pe scenă, lacrimi, bătături la degete, dar și un corp armonios.

Dar televiziunea?

Televiziunea, pe de altă parte, m-a pus față în față cu temerile mele. Nu vorbisem în fața unei camere niciodată până acum patru ani. N-am crezut că îmi va plăcea – și încă foarte mult! Televiziunea m-a făcut să-i privesc pe oameni altfel. Acum trec lucrurile printr-un alt filtru. Evident, este o colaborare care m-a îmbogățit și care continuă să o facă zilnic, cu succes.

Ești fun shopping? Ce cumperi de obicei?

Da. Sunt. Încerc să fiu temperată însă. Ce cumpăr? Recent, am terminat de recondiționat apartamentul pe care mi l-am cumpărat, iar ultimele luni au fost dedicate shoppingului pentru casă. Am cumpărat de toate: mobilier, draperii, electrocasnice, veselă. A fost tare fain. Iar în ultima perioadă, am observat că am o pasiune pentru cănile de cafea.

Cine gătește la tine acasă?

Eu gătesc, dar trebuie să recunosc că nu o fac foarte des. Sunt zile când ajung acasă pe la 21, plecată fiind de la 6 dimineața. Iar atunci, ultimul lucru pe care vreau să-l fac este să gătesc. În zilele mai libere însă, îmi place să pregătesc acasă ceva ușor și savuros.

Ți-ai luat rochii noi? Pălării?

Mi-am luat, da. Rochii, pantaloni scurți, lungi, șlapi, papuci, sandale și, bineînțeles, pălării. 

Ți-e dor de mare?

Îmi este mereu dor de mare. Marea te ascultă, e mereu acolo. Asociez marea cu liniștea, cu relaxarea, cu îndrăgosteala. Și cu fructele reci. Abia aștept s-o revăd cam într-o lună.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.30/03.08.2017
Autor: Ivana Iancu
Sursa foto: Mihai Stetcu

Comments

comments

Lasă un răspuns