Esti aici
Femeia.ro > Vedete > Florin Busuioc: Familia îți dă puterea să mergi mai departe

Florin Busuioc: Familia îți dă puterea să mergi mai departe

Poate cel mai faimos și mai de încredere prezentator meteo, Florin Busuioc nu se dezice: „Ce filmare de exterior? O să fie vânt de 50 km/oră!“, spunea el pe holurile Pro TV-ului în ziua în care m-am dus să mă întâlnesc cu el pentru interviu.

După ce a făcut armata, a lucrat la Combinatul Siderurgic din Hunedoara, după ce a făcut teatru și a fost voce în diverse emisiuni… brusc, n-a mai fost nimic de lucru. Și atunci lucrurile au luat o întorsătură neașteptată!

De la emisiuni la meteo…

Prezentam Bingo, nu mai aveam niciun program de care să mă ocup și, ca să nu plec de la Pro TV, am convenit că ar fi cel mai cinstit să-mi iau un concediu fără plată. Nu era nici nimic de scris, nu era nimic care să mi se potrivească. După aceea, s-a ivit povestea cu meteo pe care am acceptat-o fără probleme, pentru că un program nu e mai puțin important ca altul. Nu este un job minor, dimpotrivă, e un program de mare impact pentru public. Și, dacă servesc această încredere, e minunat!

Cum ați ajuns să fiți cel mai îndrăgit prezentator meteo?

Ei, asta nu pot să stabilesc eu. Dacă se stabilește prin votul telespectatorilor și ei mă consideră un prezentator de încredere – că, până la urmă, despre asta este vorba când prezinți un program meteo –, da. Având și un bun simț al fenomenelor și al evoluției vremii fără să mă arunc în exagerări, probabil lumea consideră că am dreptate din când în când. Probabil asta îi face să aibă mai multă încredere în ceea ce prezint eu decât în ceea ce prezintă cercetătorii britanici. Acum e și normal, că ai mai mare încredere în oamenii mai bătrâiori (râde).

Lumea are încredere în prognoză când o spuneți dvs. Vă sună des apropiații să le dați informații „în exclusivitate“ despre starea vremii?

Da, mă sună destul de mulți oameni. Se mai fac emisiuni în aer liber și destul de frecvent mă sună producătorii să afle dacă pot filma peste o zi sau două. Dacă este cazul de vreme rea, chiar îi atenționez. Am pățit-o și eu cu emisiunea lui Radu Anton Roman, care presupunea foarte multă filmare de exterior, eram dependenți de condițiile meteo și ne programam filmările pe de-o parte în funcție de vremea prognozată, iar pe de altă parte, în funcție de ce mai ghiceam eu.

V-ați gândit vreodată să deveniți meteorolog cu acte în regulă?

Nu. Niciodată. Și nu m-am gândit, pentru că povestea cu meteorologia a venit pentru mine ca o pasiune ulterioară. Fără să adâncesc prea tare cunoștințele, am studiat atât cât cere bunul-simț, ca să nu vorbesc tâmpenii la televizor. Nu mi-am făcut din asta un scop. Am primit de la meteorologi foarte bine pregătiți cărți pe care le mai studiez din când în când. De exemplu, când apare un nor bizar de o anume factură sau câte un fenomen ciudat care nu are o explicație la îndemână, mă mai uit prin cărți și văd că toate lucrurile sunt postulate acolo. Atunci, sigur că citesc ca să le pot explica și eu oamenilor de ce s-a întâmplat asta. S-a întâmplat de vreo trei ori: ba un nor ciudat care a adus o grindină înfiorătoare, ba în Timiș, când a fost o furtună îngrozitoare, a mai fost o tornadă la un moment dat care nu-și avea locul aici.

Care este anotimpul dvs. preferat?

Eu m-am născut primăvara. Trageți toate concluziile posibile!

Ați renunțat mult timp la teatru. De ce?

În primul rând, că începusem să-i încurc pe oamenii din teatrul în care eram angajat. Programul meu devenise destul de complicat, eram solicitat la televiziune și am considerat că nu e cinstit să ocup un loc în care poate veni alt actor. Am plecat cu transfer, într-o formulă fără probleme, și m-am dedicat televiziunii fiindcă, sincer, în anul acela (1999), teatrul era într-o ușoară degringoladă. Se făceau spectacole în care eu nu-mi găseam locul, nu eram solicitat să fac teatru de relație așa cum știu eu să fac, ci teatru de imagine, unde nu mă pliez foarte bine. Atunci, renunțarea nu a fost cu dramă, ci una firească.

Și ce v-a determinat să vă întoarceți pe scenă?

Am recidivat când mi s-a propus un proiect pe gustul meu. Practic, nici n-am vrut să reiau activitatea. Trebuia să țin locul lui Adi Titieni, trebuia să ridic spectacolul, apoi urma el să joace, numai că el nu a mai putut veni, a plecat din țară. Și atunci am rămas eu să joc. Dar era un proiect în care mă regăseam ca tip de teatru, de relații de pe scenă și ca poveste. Revenirea a fost foarte plăcută, însă complicată din punctul de vedere al regăsirii resorturilor emoționale. Acum, lucrurile merg spre bine. Am doar două spectacole și nu vreau să exagerez, că nu am timp foarte mult. Proiectele acestea le-am inițiat cu prieteni, colegi, mari actori și foarte buni parteneri de scenă și acum e o plăcere să fac asta.

Credeți că s-a schimbat în bine teatrul?

Da, s-a schimbat în bine pentru că s-a revenit la teatrul de relație, au apărut proiecte și trupe noi, teatre independente, actori tineri extraordinari care sper că vor avea șansa să primească partituri bune pentru ei. Aceasta este marea problemă acum: de foarte multe ori, am văzut spectacole cu distribuții greșite, în care actori foarte buni nu au rolurile care li se potrivesc. De dragul unei abordări altfel a unui text, actorii sunt puși să facă ceea ce nu le e la îndemână. Nu e în regulă. Se spune că poți face orice ca actor. Nu este adevărat! Da, că trebuie să și cânți, să și dansezi, să și faci teatru, să te și  iști, asta da. Dar nu să faci orice rol! Eu nu văd un băiat de 24 de ani în rolul unui bărbat de 37 și nu vorbesc de Regele Lear, ci de diferența foarte mare, pentru că nu au experiența unei căsnicii de 18 ani sau a unor relații care au creat situații de tensiune îngrozitoare.

Dacă ați fi un personaj de teatru, care anume ar fi el?

Pe cuvânt că nu știu. Nu mă văd într-un anume personaj. Am și jucat lucruri diferite, și-atunci e greu. Am jucat și Prospero în Furtuna, și Estragon în Așteptându-l pe Godot, și vagabondul din Îngrijitorul de Harold Pinter, și Miroiu în Steaua fără nume. Mi-e foarte greu să găsesc un personaj, toate mi-au fost dragi. Eu nu am avut o direcție foarte clară, am avut o oarecare versatilitate și am putut aborda tipuri psihologice diferite. Îl admir foarte tare pe Prospero din Furtuna ca personaj, însă nu neapărat că m-aș identifica cu el.

Care este cea mai mare realizare din viața dvs.?

Fetele, familia. Nu cred că realizările țin de material sau de ce-ai făcut tu… Eu n-am creat un fenomen notabil, care să rămână în istorie, aia ar fi fost o mare realizare. Însă familia este echilibrul care îți dă puterea să mergi mai departe. Câteodată îți dă și reversul, adică îți vezi neputința. Dacă oamenii s-ar raporta la familie mai adânc, acolo ar găsi și suporturile energetice, și pe cele spirituale, totul, pentru că aceea este creația ta.

Așadar, dincolo de micul ecran, sunteți un familist convins?

Da, sunt. Câteodată sunt un tată neatent, de multe ori exagerez cu răsfățul, dar în general caut un echilibru. Copiii au nevoie și de răsfăț, și de un suport foarte important, de cunoștințele spirituale ale părinților și de încredere. Iar încrederea trebuie să fie un lucru reciproc. Dacă nu e reciproc, ți-ai pierdut copiii! Trebuie să le arăți că ai încredere în ei. Ei poate nu o să-ți arate întotdeauna asta, pentru că sunt teribili, mai ales de la 10-11 ani încolo, e greu să le mai obții afecțiunea asta cu care erai obișnuit. Dar, dacă ești atent, vei vedea din când în când că îți arată tot ce-ți trebuie.

Ce mai considerați important în educația fiicelor dvs.?

Mi se pare important și ce muzică ascultă, și pe unde se duc, la ce spectacole sau concerte, ce prieteni și-au făcut, ce familii sunt în jurul nostru. Nu am o problemă cu asta, până acum lucrurile au evoluat firesc, fără să facem noi alegeri „corecte“ pentru ele. Noi am propus la un moment dat lucruri: pian, karate, pictură. Astăzi, ele fac pian doar pentru că vor ele. Pe cea mare, acest lucru a dus-o într-o trupă rock cu colegii de clasă. În clasa a opta fiind, mă bucur că și-a găsit un debușeu din școală, din învățat, din toată nebunia cu examenele. Mai face și japoneză, pentru că așa și-a dorit. Iar cea mică face și gimnastică. Le-am ghidat și le-am găsit o soluție bună ca să facă ce vor. Faptul că au ales ele ce să facă mi se pare senzațional.

Cum e femeia ideală în ochii dvs.?

Nu există femeie ideală. Există idealuri spre care tindem și pe care, probabil, nu o să le atingem niciodată. Femeia ideală nu există nici pentru mine, nici pentru cel care declară că a întâlnit-o, nici pentru cel care o caută. Orice ideal care a fost atins nu a fost un ideal suficient de mare. Idealurile nu trebuie atinse, ci trebuie să tinzi spre ele și, la un moment dat, să te apropii. Dar, dacă l-ai atins, acela nu a fost un ideal, ci doar un scop.

Ce hobby-uri aveți? Care este activitatea preferată în timpul liber?

Ascult muzică în general, de toate felurile. Am descoperit trupe foarte bune, ca Twelve Foot Ninja, Freak Kitchen, Liquid Tension Experiment. Mă bucur că Ozzy Osbourne poate să mai cânte și încă scoate piese noi și că Metallica își vede de treabă pe drumul pe care-l are, că Holograf e verde și face treabă bună, că Tudor Chirilă, împreună cu Vama, a scos un album senzațional care depășește granițele acestei țări. Mă bucur că nu am rămas înțepenit în timp din acest punct de vedere și că am îmbrățișat noile talente cu toată dragostea. De exemplu, vă recomand Polyphia, niște băieți care s-au apucat de cântat la 17 ani, iar acum sunt produși de Steve Vai.

Apoi citesc. Mă prind nopțile citind piese de teatru. Din 25, aleg una, două piese care s-ar potrivi grupului care s-a adunat în jurul meu. Și mai gătesc, din când în când.

Un mesaj pentru cititoarele Femeia., care vă urmăresc zilnic?

Rămâneți idealuri de neatins, dragele mele! Pentru că, altfel, bărbații au un scop și, dacă l-au atins, ați pierdut partida. Râmâneți idealuri!

Citește și:

Articol preluat din ediția de februarie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Corina Matei
Foto: PR (ProTV)

Comments

comments

One thought on “Florin Busuioc: Familia îți dă puterea să mergi mai departe

Lasă un răspuns