Apreciat de critică dar, mai ales de public, regizorul Vlad Cristache are știința de pune în scenă spectacole, din orice epocă, păstrând acel echilibru necesar între text și viziunea regizorală.
Deși a debutat de curând, acum șapte ani, fiecare spectacol semnat de el a însemnat o nouă confirmare, fie că a fost la București, la Brăila, la Tulcea, sau la Piatra Neamț. Pasionat, cultivat, sensibil, inocent, căutând mereu inefabilul și mesajul subtil, stilul său regizoral este deja inconfundabil.
Spectacolul „Umbre” de Marilia Samper, o piesă de tip puzzle, care reunește actori din mai multe generații, Ana Ciontea, Gheorghe Visu, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Mircea Rusu, Gavril Pătru, Alexandra Sălceanu, Emilian Mârnea, se va juca în cadrul Festivalului Național de Teatru (20-30 octombrie), în Sala Atelier, pe 27 octombrie, ora 20:00, la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale”, București.
Ce ți-a adus „Umbre” de Marilia Samper, unde ai conceput totul: scenografie, ilustrație muzicală, light design?
„Umbre” e un spectacol despre speranță. Într-o lume tenebroasă, în care te simți în permanență în proximitatea „răului”, un rău inform care învăluie și domină societatea, credința că poți depăși încercările pe care ți le aruncă viața în cale și că poți fi fericit e o naivă utopie. Spectacolul meu e un elogiu adus acestei utopii.
Lucrul la acest spectacol a produs o întâlnire majoră în viața mea, întâlnirea cu Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț. Doi artiști extraordinari ai scenei românești, cu care a fost o reală plăcere să lucrez, lângă care m-am maturizat artistic. Iar ei au prins un pic din spiritul meu adolescentin, ludic și candid… sper!
În 2011 ai fost nominalizat la “Premiul Uniter pentru Debut”. Te mai simți debutant, din când în când?
Nu prea. Nici atunci nu mă simțeam debutant.
Câte dintre visele tale de licean îndrăgostit de teatru au prins viață?
Faptul că am lucrat în teatre importante din București și din țară și că pot să fac ce-mi place și să comunic cu actori pe care îi respect și cu care împărtășesc același crez artistic.
Gogol și Cehov fac parte dintre dramaturgii tăi preferați. Înainte de a pune un spectacol clasic în scenă, vezi și ceea ce au gândit și realizat alți regizori înaintea ta?
Încerc să am o relație foarte personală cu textul pe care îl montez. Să povestesc acele lucruri care sunt esențiale pentru mine într-un anume text. Nu prea fac comparații cu alte montări.
Cât loc de inovație regizorală rămâne pentru un spectacol clasic care să își păstreze esența, sufletul?
Nu gândesc în termenii ăștia. Eu îmi propun doar să spun o poveste. Am încredere că spectacolul va fi original pentru că eu sunt un om al timpului meu și privirea mea critică nu are cum să fie altfel, decât proaspătă.
Între logică și exprimarea ideilor, trăirilor, transmiterea emoției, cum îți organizezi caietul?
Nu am un caiet. Am o direcție clară, venită în urma unei analize a textului, apoi totul se întâmplă la repetiții, împreună cu actorii. Nu cred că un spectacol poate fi viu dacă e gândit în toate detaliile, de acasă. Totul se întâmplă la scenă.
Ai pus în scenă câteva spectacole memorabile la Tulcea și la Brăila. Știu că mai ai proiecte acolo. Te atrag Dunărea, oamenii…?
Nu neapărat Dunărea, ci oamenii. Sunt două trupe foarte bune la Brăila și Tulcea. Sunt actori care mi-au devenit prieteni și cu care mă reîntâlnesc cu plăcere.
Ești fun fotbal? Te uiți la meciuri? Ce te fascinează la acest spectacol?
Fotbalul mai puțin.. sunt mare fan rugby și box. Îm plac sporturile în care oamenii sacrifică ceva pentru a câștiga.
Ai lucrat cu nume mari, dar și cu debutanți. Dintre actrițele pe care le-ai întâlnit, care ți s-au părut fascinante ca forță, dar și ca emoție?
Mariana Mihut, Ana Ciontea și Florentina Năstase… ca să-ți zic trei actrițe speciale, din trei generații diferite.
Ce e jocul pentru Vlad Cristache? Dar joaca?
Un mod de viață. Asta fac toată ziua pe la teatru… mă joc.
Citește și:
- Răzvan Mazilu: Veniți la teatru să vedeți un alt tip de emoție, mai autentică
- Marina Almășan: Am o echipă după chipul și asemănarea mea
- Florin Călinescu: Sunt „a dreamer”!
Text: Ivana Iancu
Foto: PR/Florin Ghioca