Regele Mihai – „Viaţa mea a fost o lungă şi loială aşteptare!”

Regele Mihai – „Viaţa mea a fost o lungă şi loială aşteptare!”

Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. A incetat din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la resedinta privata din Elvetia.

Se inchide o pagina din istoria Romaniei. Si o sa traim de aici inainte avand in minte intrebarea cum ar fi fost, daca ar fi fost altfel.

Regele Mihai al Romaniei a fost si este parte din istoria tarii. Intr-un fel sau in altul destinele fiecaruia dintre noi au fost schimbate si ca urmare a unor decizii ale Regelui. Unele in bine, altele in rau…

Dar acum nu este momentul pentru a face judecati.

Acum este momentul sa ne aducem aminte.

Sa ne aducem aminte de discursul prin care Regele a condamnat atat nazismul, cat si comunismul, discurs rostit la Palatul Cotroceni in 2006. Acesta a fost unul dintre cele mai impresionante rostite de-a lungul istoriei de Majestatea Sa. Un discurs in care a cuprins esenta destinului tragic pe care l-a avut si pe care l-a dedicat marii sale iubiri: România.

„Viaţa mea a fost o lunga si loiala asteptare. Asteptarea ca Europa sa-si vina in fire, asteptare ca Romania sa se reintoarca la ea insasi. Rabdarea poate fi uneori o arma impotriva destinului istoric. Asteptarea si credinta, iubirea si simtul datoriei!

Comunismul s-a născut în România în acelaşi an cu mine, în 1921.Faptul că dumneavoastră îl condamnați astazi ma face sa cred că i-am supravietuit! Asa sa ne ajute Dumnezeu!”.

Al doilea discurs impresionant dar foarte simplu, scurt si sincer a fost in Parlamentul Romaniei, in 25 octombrie 2011.

Discursul lui Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei, dedicat Majestăţii Sale Regelui Mihai I, la Londra.

Se inchide o o pagina de istorie, la fel de mare cat o tara!

Sursa foto: Casa Regala a Romaniei

Editor: Otilia Ignat

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp