3 propuneri pentru un revelion la mare

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
3 propuneri pentru un revelion la mare

Nu pentru multe persoane e ușoară decizia unei destinații pentru trecerea dintre ani. Ea depinde de preferințe, de buget, de ce fel de an ai avut și cât de mult vrei să te distrezi sau să te relaxezi. Așa că îți propunem cele mai în vogă orașe pentru o minivacanță pe placul tău!

Eliat, Israel

Resortul de la Marea Roșie este renumit în special pentru coralii colorați care ajung până la malul mării. Datorită apelor calme, Marea Roșie este preferata delfinilor și de aceea îi poți zări foarte ușor. Eliat s-a dezvoltat în ultimul timp ca o stațiune luxoasă ce oferă experiențe inedite turiștilor: de la plimbări pe cămilă la înot cu delfinii, scubadiving, parașutism. În jurul stațiunii există câteva puncte de interes, de la Parcul Timna (une este cea mai veche mină de cupru din lume), Parcul Yotvata, unde poți vedea, într-un tur gen safari, specii de animale sălbatice aflate în pericol.

Sfat: vrei ca trecerea dintre ani să te prindă în costum de baie? Rezervă cazare la un hotel cu piscină!

Salonic, Grecia

Al doilea oraș ca mările al Greciei este situat la Marea Egee. De îndată ce te plimbi prin partea veche a orașului, vei observa ruinele romane, bizantine și otomane ce au rămas în urma stăpânirii celor trei imperii. Turnul Alb a rămas moștenire de la bizantini și a devenit simbolul orașului. Se poate urca, iar de sus vei admira inclusiv muntele Olimp!

Poți alege să faci shopping sau să te plimbi pe faleză, inspirând mirosul de mare. Și, dacă vrei să cunoști mai mult din oraș, îți recomand ruta monumentelor UNESCO, care include zidurile orașului, băile bizantine și 13 biserici și mănăstiri din secolele IV-XIV.

Sfat: alege să petreci revelionul la o tavernă de pe malul mării și sparge farfurii cu grecii: cioburile aduc noroc!

Palermo, Italia

Un revelion în Sicilia poate fi visul oricărui iubitor de mare și soare. O lume aparte, Palermo este un amestec fascinant de popoare (greci, romani, arabi, francezi, spanioli, dar și popoare nomade) ale căror influențe le vei găsi la fiecare pas: în arhitectură, în cultură, dar și în mâncare! Vei găsi de la piețe arăbești (souk) până la bistrouri franceze, taverne grecești și tratorii italiene. Cum este un oraș cu o istorie tumultuoasă, nu trebuie să te îngrijoreze ce vei face. Sicilia e regiunea cu cele mai multe monumente UNESCO din Italia, însă nu-i lipsesc nici parcurile naturale, catacombele capucine cu mumii sau locurile cu panoramă unică, precum Monte Gallo.

Sfat: dacă vrei o experiență aparte, mergi în Piața Teatrului. Când treci în noul an, toată lumea se ia în brațe și se pupă cu toată lumea, indiferent dacă se cunoaște sau nu!

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de ianuarie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Corina Matei
Foto: pixabay

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 09 iunie 2026
De Ioana Bucur | 09 iunie 2026

Apariția recentă a lui Kate Middleton la nunta lui Peter Phillips, nepotul Regelui Charles, a fost intens comentată în presa britanică și pe rețelele sociale. Deși mulți admiratori ai familiei regale au lăudat eleganța și rafinamentul Prințesei de Wales, alții au considerat că alegerea vestimentară s-a apropiat periculos de o regulă nescrisă a nunților: evitarea […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 08 iunie 2026
De Ioana Bucur | 08 iunie 2026

O fotografie publicată recent de Andreea Esca pe rețelele sociale, cu ocazia aniversării mamei sale, a generat un val neașteptat de reacții în mediul online. Imaginea, însoțită de un mesaj emoționant de „La mulți ani”, a atras rapid mii de aprecieri și comentarii, însă nu toate au fost pozitive. Vedeta PRO TV a ales să […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp