3 rețete delicioase și ușor de preparat cu cartofi dulci

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
3 rețete delicioase și ușor de preparat cu cartofi dulci

Cu un gust asemănător dovleacului, cartoful dulce ar numeroase beneficii pentru sănătate, printre care stimularea metabolismului, întărirea sistemului imunitar și îmbunătățirea vederii.

Dacă vrei să incluzi în alimentația ta cartofi dulci, dar nu ai idei de rețete, încearcă recomandările de mai jos – îți garantăm că nu vei regreta!

Cartofi dulci la cuptor

Ingrediente (4 porții)

500 gr cartofi dulci
2-3 cm de ghimbir proaspăt ras
coaja și zeama de la 1 limetă
1 lingură ulei de măsline
sare și piper după gust

Mod de preparare

Curăță cartofii de coajă și taie-i cuburi sau pai, după preferințe. Așează-i pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, de preferat într-un singur strat.

Stropește-i apoi cu ulei de măsline, coaja și zeama de limetă, ghimbir, sare și piper.

Dă-i la cuptorul preîncălzit la 180 grade C timp de 30-40 de minute sau până când sunt bine rumeniți.

Supă cremă de cartofi dulci

Ingrediente (2 porții)

1 cartof dulce
1 ardei kapia
1 căpățână de usturoi
200 ml lapte de cocos
1 cm de ghimbir proaspăt ras
fulgi de chili
sare după gust

Mod de preparare

Legumele se spală, curăță și taie și se pun într-o oală, acoperite bine de apă. Se fierb aproximativ 20 de minute, apoi se scurg, iar apa se salvează.

Se pasează bine legumele, apoi se pun din nou pe foc și se adaugă și laptele de cocos. Treptat se adaugă și apa în care acestea au fiert, până când supa are grosimea potrivită.

Se potrivește gustul cu sare și se servește cu fulgi de chili deasupra.

Sfeclă și cartof dulce la cuptor

Ingrediente (6 porții)

6 sfecle medii, decojite și tăiate bucăți
3 cartofi dulci, tăiați în bucăți
1 ceapă tocată
ulei de măsline
1 linguriță praf de usturoi
1 linguriță zahăr
1 linguriță sare
1 linguriță piper

Mod de preparare

Împrăștie sfecla într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, de preferat într-un singur strat, și stropește-o cu jumătate de linguriță de ulei de măsline.

Amestecă 2 linguri de ulei de măsline, praful de usturoi, zahărul, sarea și piperul și stropește cartofii dulci cu acest amestec.

Pune sfecla la copt timp de 15 minute în cuptorul preîncălzit la 200 grade C. Apoi, toarnă și cartofii dulci peste sfeclă și mai lasă la copt timp de 20 de minute.

Poftă bună!

 

Citește și: Totul despre vitamina A

 

Surse foto: Pixabay, allrecipes.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 27 iulie 2026
De Ioana Bucur | 27 iulie 2026

Monica Bîrlădeanu le-a oferit urmăritorilor săi o privire rară asupra vieții petrecute alături de soțul ei, Valeriu Gheorghiță. Actrița a publicat pe Instagram mai multe imagini din vacanța lor de vară, surprinzând peisaje spectaculoase, momente de relaxare și câteva cadre romantice în doi. Pentru escapada din această vară, cei doi au ales Grecia, una dintre […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu au început o vizită de trei zile în Spania, într-un an cu o semnificație aparte pentru relațiile dintre cele două țări. În 2026 se împlinesc 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Spania, în timpul domniilor Regelui Carol I și Regelui Alfonso […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp