3 rețete inedite cu pește pe care trebuie să le încerci

3 rețete inedite cu pește pe care trebuie să le încerci

Îți place peștele, dar te-ai săturat de rețetele clasice? Am testat și adunat pentru tine 3 rețete inedite pe care trebuie să le încerci cât de curând!

Carnea de pește este cunoscută pentru beneficiile sale asupra sănătății inimii. Mai exact, acizii grași Omega 3 pot reduce riscul de desec datorat afecțiunilor cardiace. De asemenea, peștele poate scădea colesterolul, poate menține mintea „ascuțită” și poate proteja pielea împotriva îmbătrânirii precoce.

În continuare, iată 3 rețete delicioase și inedite cu pește:

Coșulețe cu pastă de pește

Ingrediente

100 g pește afumat
1 conservă ton în suc propriu
4 ouă fierte
4-5 linguri smântână
1 linguriță hrean ras
1 cățel de usturoi
1-2 linguri iaurt
sare și piper după gust
vafe crocante

Mod de preparare

Se mixează bine la blender peștele afumat, tonul scurs, smântâna, hreanul și usturoiul pisat.

Se amestecă apoi cu 2 ouă fierte tăiate mărunt și iaurtul. Se potrivește gustul cu sare și piper.

Pasta de pește se servește în vafe crocante și se decorează cu felii de ou fiert.

Citește și: 3 rețete de vară cu avocado care te mențin în formă

Burgeri de pește

Ingrediente (4 porții)

300 g file de cod
2 linguri sos de pește
1 ou
5 felii de pâine albă fără coajă
75 g pesmet
2 linguri ulei
sare și piper după gust

Mod de preparare

Peștele, oul, pâinea, sosul de pește, sarea și piperul se mixează bine la robotul de bucătărie.

Se dă apoi amestecului formă de burger, se acoperă cu pesmet și se prăjește în ulei timp de 5 minute.

Se servește în chifle, de preferat alături de salată și roșii, cu un dressing din smântână degresată, mărar tocat, sare și piper.

Citește și: Cea mai simplă rețetă de sos Alfredo

Supă olandeză de pește

Ingrediente (6-8 porții)

400 g țelină
1 l supă clară de carne
300 g țipar
300 g file de știucă
300 g roșioară
pătrunjel
sare și piper după gust

Mod de preparare

Se taie mărunt o jumătate de țelină, iar cealaltă jumătate în felii subțiri. Cea mărunțită se înăbușă în supa de carne, apoi se pasează.

Se pun feliile de țelină în supa fiartă, împreună cu bucățile de pește. Se lasă la foc slab cam 5 minute. Se scot apoi bucățile de pește.

Se lasă supa să clocotească la temperatură medie și se condimentează.

Bucățile de pește se servesc pe o farfurie adâncă și se toarnă deasupra supa. Se decorează cu pătrunjel tocat fin.

Poftă bună!

 

 

 

Sursă foto: iStock

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026

În ianuarie 2026, relațiile se oglindesc într-un alt fel pentru unele zodii. Sentimente și întâlniri care schimbă perspective, decizii emoționale curajoase și conexiuni care îți pot da viața peste cap într-un mod frumos și neașteptat. Pentru aceste semne, luna începe ca o poveste în care inima ți-e protagonistul principal. Zodii care trec prin transformări pe […]

Citeste mai mult
De Corina Matei | 01 septembrie 2017
De Corina Matei | 01 septembrie 2017

Femeile nu aruncau tărâțele de grâu rămase de la moară. Le luau acasă, pentru borș și hrana animalelor. După o perioadă lungă de desconsiderare, tărâțele au revenit la modă. Tărâțele proaspete (aproape de orice fel) conţin belșug de vitamine din complexul B (B1, B2, B5, B6, B12), vitaminele D, E şi PP, dar şi mult magneziu, […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp