Ai tendința să te temi că vei fi părăsită? Ce este stilul de atașament anxios și de ce nu este un defect. Cum îl explică psihologii

Dacă te surprinzi des întrebându-te dacă ești „prea mult” pentru partener, dacă ai nevoie de prea multă reasigurare sau dacă o tăcere mai lungă îți aprinde imediat alarma interioară, psihologii spun că nu ești singura. În limbajul de specialitate, aceste reacții pot face parte dintr-un stil de atașament anxios, un tipar relațional nesigur, caracterizat prin dorința puternică de apropiere, teama de abandon și nevoia ridicată de confirmare emoțională.

Cleveland Clinic îl descrie ca pe unul dintre cele patru stiluri de atașament identificate în teoria atașamentului, iar rădăcinile lui sunt legate adesea de îngrijirea inconsecventă din copilărie.

Ce înseamnă, de fapt, atașamentul anxios

Pe scurt, atașamentul anxios apare atunci când apropierea emoțională este trăită cu intensitate mare, dar și cu teamă. Persoana poate deveni foarte atentă la semnalele celuilalt, poate căuta confirmări frecvente că este iubită și poate interpreta distanța, întârzierea unui mesaj sau o schimbare de ton ca pe un semn de respingere. Cleveland Clinic notează că acest stil poate include frica de abandon, nevoia mare de reasigurare, gelozie, dificultăți în stabilirea limitelor și o tendință de a se concentra excesiv pe nevoile partenerului.

De unde apare această frică de a fi părăsită

Teoria atașamentului, formulată inițial de John Bowlby și dezvoltată ulterior de Mary Ainsworth, pornește de la ideea că primele relații din viață modelează felul în care ne apropiem de ceilalți la maturitate. R. Chris Fraley, specialist în cercetarea atașamentului, explică faptul că sistemul de atașament care îi leagă pe copii de figuri de îngrijire stă la baza legăturilor emoționale din relațiile adulte.

Când îngrijirea din copilărie a fost când caldă, când rece, când disponibilă, când absentă, mintea poate învăța că apropierea nu este complet sigură, iar nevoia de reasigurare devine o formă de autoprotecție.

De ce nu este un defect

Cuvântul „defect” sugerează că există ceva stricat în felul tău de a iubi. Psihologii spun însă că atașamentul anxios este mai degrabă un tipar învățat, nu o condamnare pe viață.

Cleveland Clinic subliniază că oamenii nu rămân blocați pentru totdeauna în stilul de atașament format în copilărie, iar experiențele de viață, relațiile sigure și terapia pot contribui la dezvoltarea unui atașament mai sigur, numit adesea „atașament sigur dobândit”.

Cu alte cuvinte, faptul că te temi să nu fii părăsită nu înseamnă că ești „greșită”, ci că ai învățat, la un moment dat, să fii vigilentă ca să te protejezi.

Ce poate fi bun în această sensibilitate

Atașamentul anxios nu vine doar cu vulnerabilități. Cleveland Clinic notează că, atunci când lucrurile merg bine, persoanele cu acest stil pot fi foarte conectate la nevoile partenerului și pot depune eforturi mari pentru relație.

În viața de cuplu, această sensibilitate poate însemna grijă, atenție, disponibilitate emoțională și o capacitate de a observa rapid când ceva s-a schimbat. În doze sănătoase, această radarizare a emoțiilor poate fi un dar.

Problema apare când alerta interioară rămâne permanent pornită și începe să transforme fiecare întârziere, tăcere sau diferență de ritm într-un pericol imaginar.

Când devine obositor pentru relație

Studiile nu spun că atașamentul anxios este „rău”, dar arată că insecuritatea relațională poate face iubirea mai grea. Într-un studiu publicat în Journal of Social and Personal Relationships, atașamentul anxios a fost asociat cu o satisfacție mai scăzută față de afecțiunea fizică și, în anumite condiții, cu o calitate mai redusă a relației.

O altă cercetare din aceeași zonă arată că insecuritatea de atașament se leagă de satisfacția relațională și de stabilitatea cuplului. Asta nu înseamnă că persoana anxioasă nu poate iubi frumos, ci că are nevoie de mai multă claritate, calm și consistență pentru a nu intra în spirala fricii.

Ce poți face dacă te regăsești în acest tipar

Partea bună este că atașamentul anxios se poate lucra. Cleveland Clinic recomandă să începi prin a-ți identifica declanșatorii, a observa ce anume îți aprinde anxietatea, a exprima nevoile folosind formulări de tipul „eu simt” și a stabili limite sănătoase.

Dr. Kendra Mathys explică faptul că un pas important este conștientizarea tiparelor personale și a credințelor de bază care stau în spatele lor. Terapia, relațiile sigure și exercițiul repetat al unei comunicări mai calme pot ajuta la trecerea treptată spre un atașament mai echilibrat.

Adevărul care merită ținut minte

A avea un atașament anxios nu înseamnă că iubești „prea mult” și nici că ești condamnată la relații complicate. Înseamnă, mai degrabă, că sistemul tău emoțional a învățat să fie atent, uneori prea atent, la semnele de distanță. Iar faptul că înțelegi acest mecanism este deja un pas important.

Psihologii spun că, atunci când îți cunoști stilul de atașament, ai mai multe șanse să schimbi felul în care reacționezi, să alegi relații mai sănătoase și să construiești, în timp, o formă de siguranță care nu depinde de frică.

Notă a redacției: Informațiile din acest material au scop exclusiv informativ și nu înlocuiesc evaluarea sau consilierea unui specialist în sănătate mintală. Dacă te confrunți cu anxietate persistentă în relații sau dificultăți emoționale care îți afectează viața de zi cu zi, este recomandat să discuți cu un psiholog sau psihoterapeut autorizat.

Foto: Profimedia

Pentru ca cele mai importante articole cu și despre TINE, te așteptăm și pe canalul nostru de WhatsApp Femeia.ro! Acolo vei afla sfaturi și trucuri interesante în exclusivitate, dar și cele mai interesante știri de pe site, direct pe telefonul tău!