7 zile fără să te plângi: cum îți poate schimba mintea, anxietatea și relațiile

Ne plângem mai des decât ne dăm seama. Traficul a fost infernal, cineva a întârziat, inboxul este plin, vremea ne-a stricat planurile sau un coleg a făcut din nou acel lucru care ne irită. Uneori, să povestești cuiva ce te deranjează poate fi eliberator și chiar util. Problema apare atunci când nemulțumirea devine un reflex și ajungem să reluăm aceleași frustrări fără să căutăm o soluție.

Psihologii spun că o pauză de numai șapte zile de la plângerile automate poate fi suficientă pentru a observa cât de des mintea se concentrează asupra lucrurilor care merg prost. Nu este vorba despre a ignora dificultățile reale sau despre a afișa permanent o atitudine pozitivă. Scopul este să faci diferența între exprimarea sănătoasă a unei probleme și ruminația care te ține blocată în ea.

„Plângerile vin cu impresia că, dacă vorbești despre problemele tale, faci cumva ceva în privința lor”, explică psihologul clinician Sabrina Romanoff, profesor la Yeshiva University, pentru Real Simple. În realitate, uneori putem petrece mult timp analizând aceeași situație fără să ne apropiem deloc de rezolvarea ei.

De ce ne face bine, pe moment, să ne plângem

Creierul uman acordă în mod natural o atenție importantă experiențelor negative. Poți uita relativ repede un compliment primit ieri, dar să îți amintești perfect o remarcă neplăcută făcută cu ani în urmă. Acest fenomen este cunoscut în psihologie drept „negativity bias”, tendința de a procesa și reține mai intens informațiile negative.

„Creierul nostru acordă în mod natural mai multă atenție experiențelor negative, astfel că a vorbi despre ele poate deveni aproape automat”, explică Sanam Hafeez, PsyD, neuropsiholog și director al Comprehend the Mind.

Mai apare și sentimentul de validare. Atunci când povestim unei prietene cât de enervantă a fost o situație și primim răspunsul „Da, ai dreptate, și eu m-aș fi supărat”, tensiunea poate scădea pentru moment. Avem impresia că suntem înțelese, iar problema pare mai clară și mai ușor de gestionat.

Plângerea poate reduce temporar și incertitudinea. Când suntem frustrați sau copleșiți, punerea problemei în cuvinte ne poate oferi senzația că deținem din nou controlul. Chiar și imaginarea celui mai prost scenariu poate părea mai confortabilă decât necunoscutul.

Romanoff avertizează însă că această senzație poate fi înșelătoare: „Pe termen scurt, plângerea poate părea plăcută pentru că ne face să credem că acționăm și schimbăm situația, chiar dacă, de fapt, ne ține pe loc.”

Ce se poate întâmpla când plângerile devin un obicei

O nemulțumire exprimată din când în când nu este o problemă. Dimpotrivă, discuțiile sincere cu oamenii apropiați pot ajuta la procesarea emoțiilor. Efectele neplăcute apar atunci când aproape fiecare experiență este filtrată prin ceea ce nu a mers bine.

„Plângerile constante îți mențin atenția blocată pe ceea ce merge prost în loc să o îndrepte spre ceea ce poți influența”, spune Hafeez. În acest fel, problemele pot începe să pară mai mari și mai permanente decât sunt în realitate.

Repetarea acelorași scenarii negative poate alimenta și anxietatea. În loc ca problema să fie analizată o dată și apoi lăsată deoparte, mintea o „repetă” iar și iar: conversația incomodă de la serviciu, mesajul la care cineva nu a răspuns sau un eveniment care nici măcar nu s-a întâmplat încă.

Romanoff spune că un astfel de obicei poate întări și sentimentul de neputință. În psihologie există conceptul de „locus de control extern”, adică tendința de a considera că rezultatele vieții sunt determinate predominant de factori exteriori, asupra cărora avem foarte puțină influență. Cercetările au analizat legătura dintre locusul de control și numeroase aspecte ale sănătății psihologice. (PubMed)

Relațiile pot avea și ele de suferit. Dacă majoritatea conversațiilor se transformă în liste de nemulțumiri, oamenii din jur pot ajunge să asocieze întâlnirile respective cu o stare de tensiune sau epuizare.

Ce poți observa după o săptămână fără plângeri automate

O săptămână nu este suficientă pentru a transforma complet modul în care gândește cineva. Poate fi însă suficientă pentru a observa tiparele care înainte treceau neobservate.

Primul efect poate fi o mai bună conștientizare a propriilor reacții. Hafeez spune că pauza de la plângeri îi ajută pe oameni să vadă cât de des atenția lor se îndreaptă automat spre ceea ce nu funcționează. Poți descoperi, de exemplu, că începi să te plângi imediat ce intri pe ușă după serviciu sau că anumite conversații declanșează aproape inevitabil un șir de nemulțumiri.

Romanoff consideră că șapte zile reprezintă un început bun, însă schimbarea unui obicei are nevoie, de regulă, de mai mult timp. Ea recomandă ca experimentul să poată fi prelungit treptat până la aproximativ o lună.

Un alt beneficiu posibil este reducerea ruminației și, implicit, a unei părți din anxietatea cotidiană. Dacă nu mai petreci jumătate de seară reluând un episod neplăcut din timpul zilei, rămâne mai multă energie mentală pentru rezolvarea problemelor care chiar pot fi schimbate.

„O săptămână te ajută să surprinzi obiceiuri de a te plânge pe care nici nu știai că le ai”, spune Hafeez. „Nu îți va modifica complet mentalitatea, dar îți poate schimba perspectiva.”

Poate apărea mai mult spațiu pentru lucrurile pozitive

Renunțarea la plângerile repetitive nu înseamnă să pretinzi că totul merge perfect. Un termen mai potrivit ar fi poate „perspectivă echilibrată”: să observi o problemă fără să îi permiți să ocupe întreaga zi.

Atunci când nu mai cauți automat ceea ce este greșit, începi uneori să observi mai ușor și ceea ce funcționează. „Când înveți să îți controlezi mai bine direcția gândurilor, multe persoane observă o îmbunătățire semnificativă a dispoziției”, spune Romanoff.

Hafeez adaugă că poate apărea și mai multă recunoștință, fără ca aceasta să fie forțată. Nu înseamnă să transformi o experiență dificilă într-una „pozitivă”, ci să nu lași problema respectivă să elimine din câmpul atenției toate lucrurile bune care coexistă cu ea.

În loc de „Toată ziua a fost un dezastru”, perspectiva poate deveni: „Ședința a fost foarte dificilă, dar restul zilei nu trebuie să fie definit de acea oră.”

Și relațiile se pot schimba

A te plânge împreună cu cineva poate crea apropiere. Cu toții avem acea conversație în care un „Nu pot să cred că ți-a făcut și ție asta!” devine rapid un moment de solidaritate.

Romanoff atrage însă atenția că relațiile construite predominant în jurul nemulțumirilor comune pot deveni epuizante. Dacă două persoane se întâlnesc aproape exclusiv pentru a discuta ce este greșit la colegi, familie, parteneri sau viață în general, legătura lor poate ajunge să fie alimentată mai ales de negativitate.

O pauză de la plângeri poate schimba subtil conversațiile. Nu trebuie să încetezi să îi spui unei persoane apropiate când te doare ceva. Diferența este să te întrebi dacă ai nevoie de sprijin, de o soluție sau pur și simplu repeți aceeași poveste pentru a zecea oară.

Hafeez recomandă tocmai această întrebare înainte de a începe să povestești: „Caut o soluție, am nevoie de susținere sau pur și simplu vreau să mă descarc?” Răspunsul poate face conversația mult mai intenționată.

Cum poți încerca provocarea celor 7 zile

Nu este necesar să începi prin a-ți interzice categoric orice nemulțumire. Mai util este să observi când apare impulsul de a te plânge și ce se află în spatele lui.

Poți nota într-un caiet gândul care a apărut și emoția pe care a declanșat-o. Romanoff recomandă apoi formularea unei alternative mai echilibrate. De exemplu, „Inboxul meu este un dezastru, n-o să termin niciodată” poate deveni „Am multe mesaje, dar pot începe cu cele trei care necesită răspuns astăzi”.

O altă strategie este pauza înainte de răspuns. Dacă stai într-o coadă lungă, un coleg te irită sau ceva nu merge conform planului, acordă-ți câteva secunde înainte de a verbaliza imediat nemulțumirea.

Poți folosi trei întrebări simple: Pot face ceva concret? Am nevoie de ajutor? Sau doar repet faptul că sunt nemulțumită?

Nu trebuie să transformi totul în „gândire pozitivă”

Cea mai importantă regulă a experimentului este să nu confunzi renunțarea la plângerile automate cu reprimarea emoțiilor. Furie, tristețe, frustrare și dezamăgire vor exista indiferent cât de optimist încearcă cineva să fie.

A vorbi despre o nedreptate, a cere sprijin sau a semnala o problemă nu reprezintă același lucru cu plângerea repetitivă care nu duce nicăieri. Dacă un loc de muncă este toxic, o relație te rănește sau există o problemă reală care necesită intervenție, soluția nu este să taci și să „gândești pozitiv”.

Provocarea celor șapte zile are un scop mult mai modest: să observi de câte ori o neplăcere mică primește mai multă atenție decât merită și cât de des îți consumi energia pentru lucruri pe care nu le poți schimba.

După o săptămână, poate că traficul va fi la fel, oamenii vor continua să întârzie, iar inboxul nu se va goli singur. Ceea ce se poate schimba este timpul pe care mintea îl petrece reluând fiecare dintre aceste lucruri. Iar pentru unele persoane, tocmai aceasta poate fi diferența dintre o zi dificilă și o zi care este lăsată să devină în întregime dificilă.

Vrei cele mai utile articole direct pe telefon? Abonează-te gratuit la canalul nostru de WhatsApp Femeia.ro.