Cum se comportă oamenii cu o stimă de sine solidă. 3 obiceiuri pe care refuză să le facă

Stima de sine nu se vede doar în felul în care vorbești despre tine sau în cât de sigură pari într-o încăpere. Uneori, se observă mai clar în lucrurile pe care alegi să nu le faci: să te consumi pentru ceea ce nu poți controla, să te pedepsești la nesfârșit pentru greșeli vechi sau să îți ignori constant propriile nevoi pentru a-i mulțumi pe ceilalți.

Încrederea în sine nu se construiește doar prin afirmații pozitive, discursuri motivaționale sau încercarea de a „gândi optimist”. De cele mai multe ori, ea crește prin comportamente repetate care îi transmit minții un mesaj simplu: pot să gestionez lucruri dificile, pot să tolerez disconfortul și ceea ce simt sau îmi doresc contează.

NHS, serviciul public de sănătate din Marea Britanie, arată că stima de sine scăzută poate influența felul în care ne privim, deciziile pe care le luăm și disponibilitatea de a încerca lucruri noi. Schimbarea presupune adesea identificarea gândurilor negative automate, cultivarea unei atitudini mai blânde față de propria persoană și asumarea treptată a unor provocări.

Există și câteva obiceiuri pe care persoanele cu o stimă de sine mai stabilă tind să le limiteze. Nu pentru că nu simt niciodată teamă, regret sau nesiguranță, ci pentru că nu le permit să conducă permanent.

1. Nu își consumă energia încercând să controleze ceea ce nu depinde de ele

Toată lumea își face griji.

Problema apare atunci când îngrijorarea devine un proces aproape permanent, orientat spre situații asupra cărora avem foarte puțin control.

„Oare copilul meu va avea probleme astăzi la școală?”

„Oare șefului îi va plăcea proiectul pe care l-am trimis?”

„Oare se va supăra dacă îi spun că nu sunt de acord?”

Sunt întrebări firești. Dar niciuna nu poate fi rezolvată complet doar prin repetarea ei în minte.

Îngrijorarea poate semăna foarte mult cu rezolvarea unei probleme. Mintea analizează scenarii, caută explicații și încearcă să anticipeze rezultatul. Din acest motiv, avem impresia că „facem ceva”.

În realitate, există o diferență importantă între planificare și ruminație anxioasă.

Planificarea se termină, de regulă, cu o acțiune concretă: „Ce pot face eu acum?”

Îngrijorarea repetitivă continuă să producă scenarii fără să aducă informații sau soluții noi.

O persoană cu o stimă de sine solidă nu este imună la incertitudine. Diferența este că poate accepta mai ușor că există lucruri care nu îi aparțin.

Poți pregăti copilul pentru situații dificile, dar nu poți controla comportamentul tuturor colegilor lui.

Poți face un proiect cât mai bun, dar nu poți controla reacția șefului.

Poți comunica o limită cu respect, dar nu poți decide cum va reacționa cealaltă persoană.

Această delimitare între „ce depinde de mine” și „ce nu depinde de mine” protejează atât energia mentală, cât și încrederea în propria capacitate de a face față incertitudinii.

A renunța la control nu înseamnă să fii indiferentă

Există o diferență între acceptare și pasivitate.

Acceptarea înseamnă să faci ceea ce poți și să recunoști momentul în care restul nu mai depinde de tine.

De exemplu, în loc să petreci ore întregi întrebându-te dacă șeful va respinge o prezentare, poți verifica o ultimă dată materialul, poți cere feedback unei persoane de încredere și apoi îl poți trimite.

Restul nu mai este sub controlul tău.

O astfel de abordare nu elimină emoția, dar reduce nevoia de a o „rezolva” prin gândit excesiv.

2. Nu transformă greșelile vechi într-un proces permanent împotriva propriei persoane

A reflecta la o greșeală este sănătos.

Să o retrăiești mental ani întregi nu mai este același lucru.

După o decizie proastă sau un moment pe care îl regretăm, este util să ne întrebăm:

Ce s-a întâmplat?

Ce pot învăța?

Ce aș face diferit data viitoare?

Problema apare când răspunsurile au fost deja găsite, dar mintea continuă să ruleze aceeași scenă.

„Cum am putut să spun asta?”

„De ce am ales omul acela?”

„Cum de nu mi-am dat seama?”

„Ce prostie am făcut.”

Aceasta este ruminația: întoarcerea repetată la aceeași experiență negativă fără apariția unor informații noi sau a unei soluții.

Pe termen lung, acest obicei poate menține vii rușinea, vinovăția și furia îndreptată spre propria persoană.

Iar dacă mintea primește constant mesajul „eu sunt cea care greșește”, este greu ca stima de sine să rămână intactă.

Oamenii siguri pe ei nu cred că sunt infailibili

Stima de sine sănătoasă nu înseamnă să găsești justificări pentru orice greșeală.

Înseamnă să poți spune simultan două lucruri:

„Am greșit.”

și

„Greșeala aceea nu reprezintă întreaga mea identitate.”

Este o diferență importantă între vinovăția constructivă și rușinea globală.

„Am făcut ceva nepotrivit” poate duce la repararea situației.

„Sunt o persoană incapabilă” rareori conduce spre ceva util.

Persoanele cu o relație mai sănătoasă cu ele însele tind să transforme greșelile în informație, nu în sentințe.

Își asumă responsabilitatea, repară ce poate fi reparat și, la un moment dat, permit trecutului să rămână trecut.

Regretul nu trebuie eliminat pentru a merge mai departe

Unele decizii dor chiar și după mulți ani.

Acceptarea nu presupune să te convingi că nu mai contează.

Înseamnă să poți trăi cu regretul fără să îl folosești zilnic drept dovadă că nu meriți încredere, iubire sau o nouă șansă.

Uneori, întrebarea mai utilă nu este „De ce am făcut asta?”, ci „Ce aleg să fac diferit acum?”

A doua întrebare mută atenția dintr-un trecut care nu mai poate fi modificat într-un prezent asupra căruia încă ai influență.

3. Nu își ignoră constant dorințele și nevoile

Stima de sine are și o componentă extrem de practică: felul în care te tratezi.

Putem spune că ne respectăm, dar dacă ne ignorăm în mod constant limitele, preferințele și nevoile, comportamentul transmite exact mesajul opus.

Oamenii au nevoie de mai mult decât hrană, odihnă și siguranță.

Avem nevoie de apropiere, respect, autonomie, curiozitate, creativitate și sentimentul că putem alege măcar o parte din direcția propriei vieți.

Unii oameni învață însă foarte devreme că exprimarea propriilor dorințe este riscantă.

Poate au avut un părinte extrem de critic.

Poate au trăit într-o relație în care orice limită era întâmpinată cu furie.

Poate primul șef i-a făcut să creadă că orice idee exprimată poate deveni motiv de ridiculizare.

În timp, apare un reflex: mai bine nu cer nimic.

Mai bine nu spun ce vreau.

Mai bine nu deranjez.

Mai bine mă adaptez.

Pe termen scurt, această strategie poate evita conflictele. Pe termen lung, însă, poate eroda sentimentul propriei valori.

Ce îți transmiți atunci când te pui mereu pe ultimul loc

Dacă alegi în mod repetat ceea ce vor ceilalți, chiar și atunci când pentru tine costul este mare, creierul poate învăța treptat că nevoile tale nu sunt importante.

De aici pot apărea dificultăți în stabilirea limitelor, resentimente și senzația că propria viață este condusă mai ales de așteptările celor din jur.

Asta nu înseamnă că oamenii cu stimă de sine bună fac întotdeauna ceea ce vor.

Compromisul este inevitabil în relații, familie și muncă.

Diferența este că există și un loc pentru ei înșiși în ecuație.

Pot spune:

„Mi-ar plăcea să mergem anul acesta în altă parte în vacanță.”

„Nu pot face asta în weekend.”

„Am o idee pe care aș vrea să o propun.”

„Nu mă simt confortabil cu situația aceasta.”

„Vreau să încerc ceva nou.”

Aceste propoziții pot părea banale, dar pentru cineva obișnuit să își reducă permanent vocea, pot reprezenta pași foarte mari.

Încrederea apare adesea după acțiune, nu înainte

Una dintre capcanele frecvente este să așteptăm să ne simțim suficient de siguri înainte să facem ceva dificil.

În realitate, procesul funcționează deseori invers.

Nu trebuie să ai încredere deplină în tine înainte să îți exprimi o opinie într-o ședință.

Poți vorbi chiar dacă ai emoții.

Nu trebuie să te simți complet confortabil cu propriul corp înainte să începi un curs de dans.

Poți merge și cu nesiguranța după tine.

Nu trebuie să fii sigură că o limită va fi bine primită înainte să o formulezi.

O poți spune respectuos chiar dacă te temi de reacția celuilalt.

Fiecare astfel de experiență îi oferă minții o informație nouă: „Mi-a fost greu, dar am putut.”

Iar această dovadă concretă poate construi mai multă încredere decât o sută de afirmații pozitive repetate în oglindă.

Începe cu lucruri mici

Dacă ai petrecut ani întregi evitând conflictele sau punând dorințele altora înaintea ta, nu este realist să te aștepți ca schimbarea să se producă peste noapte.

Pașii mici sunt mai ușor de susținut.

Dacă îți este greu să îți exprimi opiniile la serviciu, începe prin a le spune în conversații cu oameni în care ai încredere.

Dacă vrei să fii mai fermă în relații, începe cu limite mici, în situații cu miză redusă.

Dacă vrei să reiei o pasiune abandonată, rezervă-i o oră pe săptămână înainte să îți propui schimbări radicale.

Încrederea în sine se construiește din astfel de experiențe repetate, nu dintr-un moment spectaculos de transformare.

Stima de sine nu înseamnă să nu te îndoiești niciodată de tine

Chiar și oamenii care par foarte siguri pe ei își fac griji, regretă decizii și au momente în care nu știu ce vor.

Diferența este în ceea ce fac după apariția acestor emoții.

Nu lasă îngrijorarea să devină ocupație permanentă.

Nu transformă trecutul într-o listă infinită de acuzații împotriva propriei persoane.

Și nu pornesc de la ideea că dorințele lor trebuie automat sacrificate pentru confortul celorlalți.

Stima de sine solidă nu este absența vulnerabilității. Este capacitatea de a rămâne de partea ta chiar și atunci când te simți nesigură, ai greșit sau trebuie să intri într-o conversație incomodă.

Iar uneori, încrederea nu începe cu ceea ce îți spui despre tine, ci cu lucrurile pe care încetezi să ți le mai faci.

Vrei cele mai utile articole direct pe telefon? Abonează-te gratuit la canalul nostru de WhatsApp Femeia.ro.